Cateva ore inainte de concertul de la Sala Palatului, din 5 noiembrie 2009, Jon Lord a acordat Jurnalului National un interviu, in exclusivitate. Cu acest prilej a explicat de ce, in 2002, a plecat din grupul pe care l-a infiintat impreuna cu Ritchie Blackmore.
● Jurnalul National: Impreuna cu Keith Emerson ai reusit, in premiera, un mix magic intre rock si muzica clasica. De unde a venit ideea?
Jon Lord: Ascult muzica clasica de cand eram pusti, iar la 6 ani am inceput sa cant, la pian, tot muzica clasica. Era muzica pe care si tatal meu o canta in casa, pe care o ascultam la radio. Deci, asa mi-am inceput viata, cu muzica cantata de orchestra. Apoi, in adolescenta am auzit rock and roll si a fost ceva de genul, wow! Dar cand am descoperit rockul nu mi-am pierdut dragostea pentru muzica clasica, le-am pastrat pe amandoua in suflet. Iar pe la 20 de ani, cand am ajuns muzician profesionist, a devenit, aproape inevitabil sa pun impreuna cele doua genuri. In prima mea trupa am inceput sa improvizez, sa introduc elemente clasice in blues, iar cand am pornit la drum cu Deep Purple, am continuat sa fac asta.
Si iata cum, dupa 40 de ani, cant aceeasi "combinatie".
● Mi-a placut foarte mult albumul PAL, supergrupul format din Ian Paice, Tony Ashton si Jon Lord. De ce n-ati continuat acel proiect?
Tony e vinovat de asta, el nu se simtea confortabil fiind in centrul atentiei, s-a simtit intimidat de presiune. Asa ca el a facut pasul inapoi si fara Tony Ashton nu a mai fost posibil sa continuam. Era si un proiect foarte scump, doua clape, bass, tobe si chitara, doi solisti, patru suflatori, un adevarat big band. Dar sunt mandru de ce s-a facut acolo si ma bucur mult sa aflu ca si tie ti-a placut.
● Canti extraordinar de bine si blues, cu The Hoochie Coochie Men. Ce iubesti mai mult, clasica, rock sau blues?
Iubesc toata muzica si sunt norocos ca le pot canta pe toate. Sunt norocos si pentru ca am sansa sa cant, din cand in cand, blues cu trupe precum Hoochie Coochie Men, dar asta o fac pentru distractie. Eram in Australia, formatia e de acolo, si m-au intrebat, vrei sa canti cu noi blues? Am spus, de ce nu, cu asta am inceput, prima mea trupa a fost de rhythm and blues!
● Ai format Deep Purple cu Ritchie Blackmore, dar cand el a plecat ai ramas cu Ian Gillan, omul pe care Blackmore il uraste...
Nu stiu de ce e atata adversitate intre ei si nimeni nu stie. Oricum e foarte trist, mai ales ca, pe vremuri, erau foarte buni prieteni. Ceva s-a intamplat, eu nu stiu ce, dar intr-adevar, nu se mai plac deloc, e ceva foarte, foarte trist. Daca as sti, ti-as spune, dar sincer nu stiu ce a fost intre ei...
● La inceputul anilor '90, am vazut la Budapesta Deep Purple, cu Blackmore si fara Gillan... erai in mare forma, tot impingeai orga inainte si inapoi, in timp ce cantai ...
Da, eram cu Joe Lynn (Turner) la voce si pe atunci faceam ce spui tu, dar n-as putea si acum, pentru ca m-ar durea spatele!
● Crezi ca Steve Morse ar putea aduce o schimbare la Deep Purple, in sound sau conceptie muzicala?
Steve este un chitarist incredibil si are meritul ca, de 14 ani, ii "tine in viata" pe Deep Purple. Steve este constant, este intotdeauna un om de nadejde, el repeta in fiecare zi si este un instrumentist stralucitor. Ritchie, posibil e un geniu, dar nu poti sa te bazezi pe el; au fost zile cand publicul il enerva si nu mai voia sa cante. De ce?, il intrebam. Nu avea nici o explicatie, cred ca e un pic..., cred ca e un tip excentric, dar este un instrumentist absolut minunat.
Eu nu cred ca Deep Purple vrea sa faca realmente ceva nou, unul dintre motivele pentru care am plecat a fost ca eu vreau sa-mi continui "calatoria muzicala", cu ceea ce am in minte si in suflet. Atunci (in 2002) mi-am dat seama ca, pentru mine, Deep Purple a devenit Trecutul, iar eu doream sa merg spre Viitor. Asa ca am plecat.
Dar am plecat cu dragoste in suflet, iubesc aceasta trupa, Deep Purple. Prin ceea ce face acum, eu cred ca este o formatie nostalgica. Ei merg peste tot in lume, canta marile hituri plus cateva piese noi si publicul ii iubeste pentru asta. Eu nu cred ca ei vor sa mai faca vreodata ceva intr-adevar nou. Acele zile cred ca apartin trecutului.
● De acum incolo vei canta doar muzica clasica?
E greu sa stii azi ce-ti aduce ziua de maine. Ca instrumentist iubesc orchestra, trupa rock, sa le pun impreuna si sa vad "explozia" ce rezulta din asta, ca instrumentist asta e ceea ce imi place. Ca si compozitor scriu multa muzica pentru orchestra, dar si alte cantece, mai mult balade, cateodata imi vin si idei pentru piese rock. In plus, sunt si cei care ma intreaba, nu vrei sa canti cu noi blues? Deci sunt un tip norocos, dar nu cred ca voi mai fi vreodata intr-o trupa rock. Sa cant cu un grup rock, da, dar sa fiu intr-un grup rock, nu. Cred ca sunt fericit acolo unde am ajuns.