x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica La ARTmania 2013 vine Xandria din Germania

La ARTmania 2013 vine Xandria din Germania

de Alex Revenco    |    07 Feb 2013   •   12:34
La ARTmania 2013 vine Xandria din Germania

Deşi nu a fost anunţată oficial de organizatori, Maximum Rock a făcut 'săpături' şI a aflat că trupa germană are trecută în calendar data de 10 august, ARTmania Festival, Sibiu. După cum se ştie, ARTmania 2013 va avea loc între 5 şI 11 august şi va oferi, ca deobicei,  un program cultural variat ce include concerte, expoziţii, workshop-uri şi alte evenimente speciale dedicate artelor frumoase. Toate aceste manifestari culturale se vor desfăşura în Piaţa Mare şi Piaţa Mică. Concertele din Piaţa Mare vor avea loc în zilele de vineri 9 şi sâmbătă 10 august, până acum, organizatorii au copnfirmat venirea a două  trupe: Orphaned Land şI Amaranthe. Festivalul ARTmania este sprijinit de Primăria Municipiului Sibiu încă de la prima editie a evenimentului, din iulie 2006, iar din 2011 aducea pentru ARTmania un plus de susţinere prin alăturarea brandului Harley-Davidson®, o marcă emblematică ce nu putea lipsi de la întâlnirea anuală a spiritelor libere. Festivalul anual de la Sibiu s-a consacrat pe parcursul celor şapte ani de la înfiintare, prin promovarea artiştilor din aria metalului gothic dar şi a altor genuri din scena metal, extinzându-se către heavy metal, punk şi chiar rock alternativ.

×
Subiecte în articol: artmania