Victor Solomon şi Florian Stoica din grupul braşovean Conexiuni au fost cooptaţi în line-up-ul show-ului Stelele Rockului Românesc, din 26 aprilie, Arenele Romane. Iată ce a spus Coiotu' de la Trooper: “Conexiuni rămâne unul dintre cele mai importante nume ale anilor '90, iar faptul că am reuşit să îi aducem în cadrul evenimentului nostru pe doi dintre membri 'formulei de aur' înseamnă enorm pentru noi. Am avut şansa, în anii 90, să îi văd de mai multe ori în concerte şi... nu pot să nu recunosc influenţa lor asupra mea ca muzician. Am prins perioada în care 'Tu' era cântat la orice pas, iar 'Viaţă de rocker' era un adevarat imn. Acum, faptul că vom urca pe scenă alături de Victor Solomon şi Florian Stoica...este un vis." Pe 26 aprilie, la Arenele Romane, Trooper prezintă, un eveniment fără precedent, ce va reuni pe aceeaşi scenă artişti care au scris în decursul timpului pagini de seamă din istoria rockului românesc. În cadrul recitalului Trooper vor exista momente unice, când pe scenă vor urca Cristi Minculescu & Nuţu Olteanu (ex -Iris), Paul Ciuci & Adrian Tincă (Compact), Eugen Mihăescu & Gabi 'Guriţă' Nicolau (Krypton), Dan Iliescu (Timpuri Noi), Victor Solomon & Florian Stoica (ex- Conexiuni). Pe 26 aprilie vom asculta mari hituri ale rockului din România, precum: “Trenul Fără Naş”, “Fata Din Vis,” “Lanţurile,” “Luca”, “Vecina”, “Stere”, “Adeline”, “Tanţa” şi “Stan”, “Viaţa de rocker”, “Tari ca munţii”. Biletele la Stelele rockului Românesc sunt 50 de lei- acces general şi 100 de lei- meet & greet cu Trooper, Cristi Minculescu, Nuţu Olteanu. Acestea se găsesc în magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center (parter), magazinele Flanco, Germanos, Orange, Vodafone, Diverta şi Inmedio, librăriile Adevărul şi Eminescu, la Palatul Naţional al Copiilor, în oficiile Poştei Române şi online pe www.biletoo.ro, www.blt.ro, www.bilet.ro, www.bilete.ro, www.iabilet.ro, www.metalhead.ro/bilete, www.eventim.ro si www.myticket.ro