x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Leo Iorga & Pacifica au lansat „După ani şi ani”

Leo Iorga & Pacifica au lansat „După ani şi ani”

de Alex Revenco    |    06 Apr 2011   •   20:16
Leo Iorga & Pacifica au lansat „După ani şi ani”

160046-pacifica-apr.-2011.jpgÎn anii ’90, Pacific a fost primul grup din România cu prezenţă constantă „la televizor”, în calitate de invitaţi permanenţi ai „divertişilor”. După ce colaborarea a luat sfârşit, Pacific şi-a schimbat numele în Pacifica (cu a de la Arad!) şi s-a apucat serios de rock and roll.

Concertele au început să „curgă”, mai ales după cooptarea lui Leo Iorga ca solist vocal, şi de aceea, până acum, formaţia n-a înregistrat decât două albume: „O altă tăcere” (2006) şi „După ani şi ani...” (2011). Deşi tirajul CD-ului de debut s-a epuizat, impactul asupra publicului n-a fost pe măsura aşteptărilor şi aşa s-a „născut” cel de-al doilea. Leo Iorga a spus: „Pe noul disc puteau fi vreo douăzeci de piese, dar pentru calitatea albumului am preferat să alegem doar cincisprezece. Anul trecut au fost reînregistrate toate, în componenţa actuală a formaţiei, sunt două piese din perioada Cargo, şase Compact, două de la Schimbul 3 şi restul Pacifica, inclusiv cea cu care am participat la Eurovision în 2008. Am ţinut să facem acest disc pentru a sintetiza activitatea mea din ultimii douăzeci de ani, pe de-o parte, şi pentru a lămuri confuziile care se fac între Paul Ciuci şi mine, între Compact şi mine, pe de altă parte.

Acest CD delimitează activitatea lui Paul la Compactul din ziua de azi de activitatea mea actuală la Pacifica. Cred că a fost un lucru bun şi a fost bine pri­vit şi de Paul, animozităţile dintre noi luând sfârşit o dată ce toate lucrurile au devenit clare”. Realizat la Cat Music, albumul a fost tras în studioul lui Vlady Cnejevici cu ajutorul lui Master Ordean. Iată ce invitaţi speciali au fost la înregistrări: Tavi „Văru” Iepan –  chitară, Adi Ordean – chitară, George Pătrănoiu – chitară, Mario Ţiclea – chitară, Andi Savastre – bass, Paul „Pampon” Neacşu – tobe, Nana Cnejevici – backing vocals. Iată câteva titluri: „Povestiri din gară” (Octavian Iepan), „Erată” (Adrian Bărar), „Mă voi întoarce”, „Trenul pierdut”, „Să te gândeşti la mine”, „Singur în noapte”, „Să fii lângă mine” – toate compuse şi scrise de Adi Ordean etc.

×
Subiecte în articol: muzica