London Symphony Orchestra

Intr-una din scrierile sale, RICHARD WAGNER (1813-1883) definea menirea uverturii ca fiind
aceea de a reda ideea de baza a conflictului. In aceasta cheie (in afara de cea strict muzicala) poate fi citita Uvertura operei "Maestrii cantareti din Nürnberg" care pune in scena antiteza dintre geniul creator si ingustimea spiritelor rutiniere (conotatia autobiografica este evidenta) Ea este frontispiciul in care sunt zidite toate temele (leitmotivele): tema grandilocventa a maestrilor, lirica a iubirii, solemna a steagului breslei si emotionala in elanul ei navalnic, a iubirii poetului. Tratate si dezvoltate cu neintrecuta maiestrie, ele se impletesc intr-o tesatura polifonica fastuoasa.

In principiul concertant care opune orchestra si solistul, LUDWIG VAN BEETHOVEN (1770-1827) descopera sursele unui dialog poetic infinit de bogat. Si chiar daca primele doua concerte pentru pian sunt inca tributare esteticii secolului al XVIIIlea, dimensiunile, conceptia simfonica sau limbajul pianistic prevestesc deja trasaturi ce vor deveni modele neintrecute cel putin doua veacuri.
Concertul nr. 1 are fara indoiala reminiscente din marea traditie Haydn-Mozart, dar limbajul este deja altul si forta muzicii beethoveniene se simte. Partea I, este animata de la bun inceput de un ton volitiv, energetic. Largo este un fel de lied in care cantilena pianului domina atmosfera senina, orchestra pastrandu-se intr-o postura de insotitor. Cunoscand bine efectul unui final cu brio virtuoz, Beethoven ofera solistului o incheiere lejera, stralucitoare, cu surprize ritmice, accente impulsive si multa voiosie.

"Nu voi scrie niciodata o simfonie" declara JOHANNES BRAHMS (1833-1897) "nu aveti idee cum este sa simti in spate pasii unui urias" adica ai lui Beethoven, ceea ce l-a retinut sa abordeze genul pana in anii maturitatii. Dar odata ce a acumulat suficienta experienta cu Simfonia I, urmatoarele s-au succedat la intervale mai scurte si a IV-a a fost desavarsita in 1885, adica la 52 de ani. Fiecare Simfonie are un caracter diferit: prima, maiestuoasa, monumentala, a doua insorita si bucolica, a treia alterneaza momentele idilice cu cele eroice si in fine a IV-a atinge o transcendenta aproape mistica.
Construita in tiparul traditional al simfoniei clasice, aceasta ultima simfonie pune in miscare o nemaiintalnita acumulare de tensiuni chiar din prima tema. Blanda melodie secunda intonata vibrant de violoncele aduce contrastul necesar. Miscarea a doua este strabatuta de acea usoara melancolie prezenta in mai toate miscarile lente ale lui Brahms. Tonul povestitor, ca de balada si folosirea modului frigian ii dau o tenta arhaica. Allegro giocoso este o secventa apropiata prin caracter de scherzo-ul beethovenian, o gluma de anvergura, concertanta intr-o sclipitoare montare orchestrala. Finalul apare de fapt ca o concluzie a intregului set de simfonii. El declanseaza o passacaglia gigantica, structura neo-baroca in care o tema de doar 8 masuri, preluata dintr-o cantata de Bach, este supusa unei evolutii coplesitoare cu o sfera expresiva extrem de larga, suport grandios pentru cele 30 de variatiuni ce o ridica la apogeu. Este una dintre cele mai stralucite pagini din literatura simfonica universala.

Pianistul SALEEM ABBOUD ASHKAR (n. 1976, Ierusalim), a fost descoperit de Zubin Mehta si solicitat ca solist in Concertul pentru pian si orchestra de Ceaikovski alaturi de Filarmonica din Israel. Daniel Barenboim ii prilejuieste debutul la Carnegie Hall, New York. Concertele sub bagheta unor mari dirijori (Riccardo Muti , Lawrence Foster, Vladimir Fedoseiev s.a.) devin o constanta a carierei sale. Este aplaudat la Amsterdam, Roma, Florenta, Paris, Tel Aviv, Milano, Berlin, Viena s.a. In 2005 debuteaza discografic la EMI Classic.

Nascut in Danemarca (1976), intr-o familie de origina polono-israeliana, NICOLAJ ZNAIDER s-a afirmat ca violonist (este cas