Concertul pentru flaut și orchestră a fost scris în 1926 de compozitorul danez Carl Nielsen pentru flautistul Holger Gilbert-Jespersen. Concertul, în două părți, a avut succes la premiera de la Paris, în octombrie 1926, însă prima versiune completă a fost interpretată la Copenhaga, în ianuarie 1927.
Simfonia nr. 100, în sol major, Militara de Joseph Haydn este a opta din cele douăsprezece simfonii londoneze scrise de Joseph Haydn și finalizate în 1793 sau 1794. În mod popular este cunoscută sub numele de Simfonia „militară”. "Dispunând de toate mijloacele tehnice cu lejeritatea dată de experienţă, Haydn nu pierde nicio clipă din vedere publicul, căruia îi oferă cel mai rafinat „entertainment“. Simfonia nr. 100 în sol major - „Militara“ - reprezintă, dintre toate opusurile momentului, poate cel mai bun exemplu. La premiera de pe 31 martie 1794 - de ziua de naştere a compozitorului - ascultătorii au solicitat prompt repetarea părţii a doua şi a patra, pentru că ambele secţiuni erau la modă, prin includerea unui grup de percuţie „turcească” (talgere, trianglu, tobă mare), aşa cum se putea auzi numai în uverturile de opere", afirmă muzicologul Mihai Cojocaru.
ADRIAN PETRESCU
Muzician cu o impresionantă carieră artistică naţională şi internaţională, Adrian Petrescu este prim oboist al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti. A fondat şi a dirijat formaţia camerală de suflători de alamă Romanian Brass şi, din anul 2019, este cadru didactic invitat la catedra de muzică de cameră, secţia “Ansamblu de suflatori de alamă”, din cadrul Universitaţii Naţionale de Muzică Bucureşti. Născut la Brașov, a ȋnceput la vȃrsta de 6 ani studiul pianului, apoi la vȃrsta de 10 ani pe cel al oboiului. După terminarea studiilor şi a specializărilor muzicale cu profesori de renume, precum Anselm Honigberger şi Radu Chişu, Adrian Petrescu a fost laureat al unor concursuri internaţionale de prestigiu, ca “Primăvara de la Praga” şi Concursul Internaţional din Marktneukirchen. Din anul 1990 este prim oboist al Filarmonicii George Enescu din Bucureşti. A concertat ȋn ţară şi ȋn străinătate alături de mari dirijori şi soliști şi a fost invitat ca solist la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale. În calitate de dirijor, a participat ȋmpreună cu ansamblul Romanian Brass în Festivalul Internațional George Enescu, avȃndu-i ca solişti pe trompetistul Sergey Nakariakov şi pianistul Michael Roll. În anii 2017 și 2021 a dirijat Filarmonica din Iaşi ȋn același festival, în cadrul seriei „Muzica secolului XX”. Adrian Petrescu a realizat o serie de ȋnregistrări pe CD şi DVD atȃt ca solist, cȃt şi ca dirijor al formaţiei Romanian Brass.
ION BOGDAN ȘTEFĂNESCU
Flautistul Ion Bogdan Ștefănescu este solist instrumentist al Filarmonicii „George Enescu”, prof.univ.dr. la catedra de flaut din cadrul Universității Naționale de Muzică București și solist al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara. Din 1983, când a debutat pe scena Ateneului Român, şi până în prezent, Ion Bogdan Ştefănescu a desfăşurat o intensă activitate artistică ce a constat în peste o mie de recitaluri şi concerte, în România şi în străinătate. Flautistul Ion Bogdan Ştefănescu este laureat al mai multor concursuri naţionale şi internaţionale şi a primit, de asemenea, importante şi onorante distincţii pentru meritele sale artistice. Ion Bogdan Ştefănescu este membru fondator al ansamblurilor „Procontemporania” şi „Profil” şi fondator al ansamblurilor „Barock Orchestra” și „Flaut Power”. Este, de asemenea, membru al Trioului „Contraste” şi al Cvintetului de suflători „George Enescu”.