Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Duke Ellington a fost probabil cel mai important bandleader de jazz graţie compoziţiilor sale deseori inovatoare, însă nimeni nu avea un ritm mai puternic decât Count Basie Orchestra, care a rămas pe scenă aproape cincizeci de ani, condusă direct de pianist.
Deşi era un muzician de talent, Basie a dezvoltat la pian un stil economic şi minimalist, folosind puţine acorduri şi, uneori, note singulare, pentru a stimula sound-ul soliştilor lui din secţiunea de suflători. A devenit şi un excelent editor muzical, simplificând aranjamentele, deşi păstra ritmul plin al muzicii. (...)
William James Basie s-a născut la Red Bank, în New Jersey, SUA, în 1904, în familia Harvie Basie şi Lillian Childs Basie. (...)
Adolescent fiind, Bill Basie a plecat la New York să încerce să devină muzician profesionist de jazz. În Harlem, Basie a făcut cunoştinţă cu muzicieni de stride şi a luat lecţii informale atât de la James P. Johnson, cât şi de la Fats Waller. Stilul stride a rămas, de fapt, o faţetă importantă a modului său de a interpreta la pian tot restul carierei, chiar dacă, de obicei, se putea auzi în formă redusă la minimum într-o mare orchestră. Amiciţia lui cu Waller s-a transformat într-o prietenie puternică şi astfel a avut posibilitatea să îl viziteze în timpul frecventelor lui angajamentela teatre ca să realizeze acompaniamentul unor filme mute; tocmai cu aceste ocazii a învăţat să cânte la orgă. Basie nu pierdea nici o oportunitate de a se produce, cântând fie la vreo petrecere să adune bani pentru a-şi plăti chiria la proprietar (la modă în anii Marii Crize), fie în baruri clandestine ori în spectacole de vodevil.
În 1927, Basie i-a auzit pentru prima oară cântând pe cei din grupul Blue Devils, o trupă de jazz din zonă care, pe vremea aceea, era condusă de basistul Walter Page şi din care făcea parte cântăreţul de blues Jimmy Rushing. Pe atunci Basie era acompaniator muzical într-un spectacol de vodevil – Gonselle White and the Big Jazz Jamboree –, unul dintre cei mulţi angajaţi în teatrele pentru afro-americani de asociaţia de agenţi teatrali Theatre Owners Bookers Association. Când grupul vodevil s-a dizolvat, Basie a început să cânte la orgă într-un cinematograf unde rulau filme mute, apoi, în vara lui 1928, a intrat oficial în trupa Blue Devils.
După ce a părăsit trupa în 1929, Basie a lucrat cu mai multe grupuri muzicale înainte de a pune ochii pe Bennie Moten Band.(...)
John Hammond, care a contribuit semnificativ la promovarea carierelor multor muzicieni de jazz, a fost atras de ritmul swing al trupei lui Count Basie după ce a ascultat nişte transmisii radiofonice în direct din localul din Kansas City. A împărtăşit descoperirea cu oricine a vrut să îl asculte, scriind articole despre Basie în revista Down-Beat(...)
În 1938, Basie a luat parte (împreună cu mulţi dintre muzicienii lui, printre care Clayton, Young, Green şi Page) la o jam session a istoricului concert al lui Benny Goodman la Carnegie Hall. Ca urmare, între 1938 şi 1941, pianistul a înregistrat ca sideman împreună cu multe dintre micile grupuri pe care le avea Goodman, din care făcea parte şi promiţătorul chitarist Charlie Christian, precum şi cu toată orchestra. Concomitent, Basie a continuat să facă turnee şi să înregistreze cu trupa lui. A cântat apoi cu Goodman şi cu alţii în sesiunea de înregistrare Metronome All-Stars.
În acelaşi an, Hammond a invitat orchestra lui Basie să ia parte la ambiţiosul lui concert “From Spirituals to Swing” la Carnegie Hall – un eveniment istoric, monumental, care îşi propunea să demonstreze că muzica swing avea rădăcini comune cu muzica africană, cu gospelul, cu bluesul şi cu dixielandul. Publicul, care cumpărase toate biletele, a fost încântat de spectacolul dat de cei 15 membri ai trupei lui Basie, precum şi de cel oferit de grupurile mai mici în care apăreau Young şi Clayton. (…) În 1939, (..) popularitatea Count Basie Orchestra continua să crească datorită unor succese cum ar fi “Lester Leaps In” şi “Taxi War Dance”. (...)
După terminarea celui de al Doilea Război Mondial, Basie a trecut la RCA Victor, unde a înregistrat câteva discuri înainte să înceapă să scadă ofertele pentru orchestre. Acest lucru l-a convins să dizolve orchestra o perioadă începând cu 1949, după treisprezece ani de mare succes. (…). Când situaţia s-a îmbunătăţit (…) a creat o nouă versiune a orchestrei, adesea numită New Testament Band.
Ken Dryden
