x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Moonspell live în Amfiteatru

Moonspell live în Amfiteatru

de Alex Revenco    |    16 Mai 2008   •   00:00

Mîine, formaţia portugheză Moon­spell cîntă în Amfiteatrul “Mi­hai Eminescu” din Parcul “Lia Manoliu” din Bucureşti, concert in­clus în tur­neul de promovare a celui mai nou album, “Night Eternal” (2008).

Gothic & Black Metal

Mîine, formaţia portugheză Moon­spell cîntă în Amfiteatrul “Mi­hai Eminescu” din Parcul “Lia Manoliu” din Bucureşti, concert in­clus în tur­neul de promovare a celui mai nou album, “Night Eternal” (2008). Pre­cedentul disc, “Memorial”, apărut în 2006, a ocupat din prima săp­tă­mînă prima poziţie în clasamentele din Portugalia şi a primit Discul de Aur, Moonspell fiind pri­mul grup heavy metal ce primeşte această distincţie... în ţara fadoului! Tot în 2006, Moonspell a cîştigat MTV Europe Music Award, la categoria Best Portuguese Act. Alcătuită din Fernando Ribeiro (Langsuyar) – vocal, Ricardo Amorim (Morning Blade) – chitară, Pedro Paixăo (Passionis) – clape, chitară, Aires Pereira (Ah­riman) – chitară bas şi Miguel Gaspar (Nisroth) – tobe, Moonspell este una dintre cele mai îndrăgite trupe gothic/black metal din Europa. La acest concert organizat de One Event, ultimele bilete (75 de lei) se mai găsesc la magazinele Muzica şi New Rock, la www.bilet.ro, www. ti­­cketpoint.ro, www.bilete.ro. Oferta este valabilă pentru “codaşi”, pentru că fanii adevăraţi ai formaţiei s-au asigurat din timp (pînă la sfîrşitul lui aprilie) şi şi-au achiziţionat bilete la un preţ mai bun: 60 de lei.

×
Subiecte în articol: muzica