x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica A murit legenda muzicii britanice, Marianne Faithfull, muza folk-rock-ului anilor 1960

A murit legenda muzicii britanice, Marianne Faithfull, muza folk-rock-ului anilor 1960

de Redacția Jurnalul    |    30 Ian 2025   •   22:11
A murit legenda muzicii britanice, Marianne Faithfull, muza folk-rock-ului anilor 1960
Sursa foto: Hepta

Cântăreaţa şi actriţa britanică Marianne Faithfull, cunoscută mai ales pentru hit-ul "As Tears Go By", a decedat la vârsta de 78 de ani la Londra, a anunţat joi un purtător de cuvânt într-un comunicat remis AFP şi Reuters.

"Cu profundă tristeţe anunţăm moartea cântăreţei, compozitoarei şi actriţei Marianne Faithfull. Ea s-a stins din viaţă liniştită la Londra astăzi, alături de familia ei. Ne va lipsi mult", a indicat purtătorul de cuvânt.

Muza folk-rock-ului anilor 1960, cântăreaţa a fost descoperită de managerul de la Rolling Stones, Andy Oldham. La doar 17 ani, ea a intrat în Top 10 britanic cu "As Tears Go By" (1964), o melodie scrisă de Mick Jagger şi Keith Richards.

Marcată de suişuri şi coborâşuri legate de problemele de toxicomanie, cariera ei s-a evidenţiat în teatru şi cinema, sub îndrumarea lui Jean-Luc Godard, Sofia Coppola şi Patrice Chéreau, printre alţii.

Marianne Faithfull s-a născut pe 29 decembrie 1946, la Londra, dintr-un tată ofiţer, spion al Majestăţii Sale, şi o baronesă austriacă de origine evreiască.

După "As Tears Go By", au venit şi alte succese: "Come and Stay With Me", "This Little Bird", "Summer Nights".

Însă cântăreaţa, pe atunci în relaţie cu Mick Jagger, a fost atrasă de ceea ce ea a numit "circul permanent" al lui Stones şi a devenit dependentă de heroină.

Ceea ce a urmat, în anii 1970, a fost o tentativă de sinucidere, sfârşitul relaţiei ei cu Mick Jagger, pierderea custodiei fiului ei, născut dintr-o uniune anterioară, şi o coborâre în iad pe străzile din districtul Soho, din Londra.

Supravieţuieşte cu greu unei supradoze, dar drogurile şi ţigările i-au afectat vocea.

Dar oricât de rău a căzut, Faithfull a revenit mereu. Ea a lansat 21 de albume solo, inclusiv "Broken English" aclamat de critici în 1979, care i-a adus o nominalizare la Grammy, a scris trei autobiografii şi a avut o carieră de actorie în film.

După o perioadă punk, în care a cântat melodii precum "Why D'Ya Do It?", "Working Class Hero" de John Lennon, "Broken English" (1979), o cură de dezintoxicare i-a permis să revină în atenţia publicului în anii 1990, când s-a întors la muzică, scenă, televiziune şi cinema.

Cea mai recentă revenire a ei a fost în 2020, când s-a îmbolnăvit de COVID-19 în primele zile ale pandemiei şi a intrat în comă fiind internată trei săptămâni la un spital din Londra.

În martie 2022, Faithfull a fost internată la Denville Hall, o casă de vârstnici din Londra care găzduieşte actori şi alţi profesionişti din domeniu, potrivit media.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Sursa: AGERPRES

×