x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Napalm Death aruncă Bucureştiul în aer

Napalm Death aruncă Bucureştiul în aer

de Alex Revenco    |    23 Iun 2011   •   21:00
Napalm Death aruncă Bucureştiul în aer

Una dintre cele mai importante formatii din istoria metalului extrem, Napalm Death, vine, pentru a treia oara, in Bucuresti, pentru un concert programat in Wings Club, la 14 septembrie, iar a doua zi va evolua la Iasi, in Underground Pub. Cei care au inventat genul grindcore canta in continuare 'cea mai brutala si provocatoare muzica de pe Pamant', iar noul album (al paisprezecelea din cariera) este in curs de inregistrare, la Parlour Studios din Marea Britanie, urmand sa fie lansat in octombrie, la Century Media Records.

Cel mai recent material discografic realizat de grupul din Biringham este intitulat 'Time Waits For No Slave' si a fost lansat in februarie 2009, tot la Century Media Records. De ceva timp, componenta Napalm Death s-a stabilizat la urmatoarea formula: Mark 'Barney' Greenway – solist vocal, Shane Embury – bass, Mitch Harris – chitara, voce, Danny Herrera – tobe. In concertul de la Bucuresti, fanii Napalm Death vor asculta piese mai vechi, precum 'Scum', 'Life?', 'The Kill', 'Decei­ver', 'You Suffer', 'Mass Appeal Madness', 'Nazi Punks Fuck Off Play' (cover dupa Dead Kennedys), 'Persona Non Grata', 'Smear Campaign', 'Siege of Power', dar si noutati.

×
Subiecte în articol: muzica