x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica “No drugs, just rock”, un eveniment unic!

“No drugs, just rock”, un eveniment unic!

de Dana Andronie    |    04 Apr 2013   •   12:17
 “No drugs, just rock”, un eveniment unic!
Cristi Minculescu cu Lotus şi Compact vă aşteaptă pe 14 aprilie la Sala Palatului

CIADO, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Agenţia Naţională Antidrog , organizează mâine, 5 aprilie, de la ora 11.30, la Sala Palatului (în foaierul de la etajul 2), evenimentul NO DRUGS, JUST ROCK. La această campanie de informare asupra riscurilor asociate consumului de droguri vor participa 1.000 de elevi şi studenţi reprezentativi la nivelul Municipiului Bucureşti.
De asemenea, la eveniment vor fi prezenţi acad. C-tin Bălăceanu Stolnici, Cristi Minculescu, Paul Ciuci şi senatori, deputati şi primari.

Din această campanie face parte şi spectacolul din 14 aprilie de la Sala Palatului, care va marca revenirea pe scenă a lui Cristi Minculescu, alături de colegii din formaţia LOTUS: Judy Seutter (chitară), Boris Rusakov (bass) şi Jurgen Heigl (tobe). Cristi Minculescu a pregătit fanilor un eveniment mult-aşteptat: lansarea primelor piese înregistrate după despărţirea de Iris. Este vorba despre un triplu single, care acoperă o zonă stilistică destul de largă, în care cei de la Lotus se mişcă cu egală lejeritate. Cele trei piese selectate ca fiind reprezentative sunt: “Kingdom Of Dreams” - o baladă cu influenţe celtice; “Mamma Don’t Allow” - un rock’n’roll standard, interpretat în forţă şi celebra “Strada ta” - compoziţie integrală, muzică şi text, a lui Cristi, din epoca de aur care l-a consacrat ca vocea marcantă a Iris-ului, refăcută în manieră europeană.

Un alt nume emblematic al rock-ului românesc – Compact – va fi pe scena Sălii Palatului, pe 14 aprilie. Paul Ciuci (voce, chitară), Aurel Vasilescu (tobe), Adrian Tinca (bass), Adrian Kiseleff (clape) vor face o trecere în revistă a tuturor succeselor care au marcat istoria trupei Compact.
                    

×
Subiecte în articol: Cristi Minculescu eveniment compact concert