x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Nunta lui Figaro de W.A. Mozart - Premieră pe scena Operei Naționale Române Cluj în 23 și 24 septembrie

Nunta lui Figaro de W.A. Mozart - Premieră pe scena Operei Naționale Române Cluj în 23 și 24 septembrie

de Magdalena Popa Buluc    |    18 Aug 2023   •   00:20
Nunta lui Figaro de W.A. Mozart - Premieră pe scena Operei Naționale Române Cluj în 23 și 24 septembrie

Momente muzicale spectaculoase, regie și costume impresionante, în cea mai nouă producție a Operei Naționale Române Cluj-Napoca: Premiera Le nozze di Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart! Suntem nerăbdători să ne reîntâlnim cu publicul iubitor de frumos și muzică desăvârșită sâmbătă, 23 septembrie și duminică, 24 septembrie!

O lucrare spectaculoasă, recunoscută la nivel internațional ca o capodoperă datorită complexității sale, a poveștii fascinante și a momentelor muzicale deosebite, spectacolul Le nozze di Figaro va fi prezentat în două distribuții diferite, astfel că spectatorii vor avea ocazia în ambele seri să se bucure de interpretări unice, asistând, de fapt, la două Premiere, aflate sub conducerea muzicală a Maestrului dirijor David Crescenzi.

     Într-o adaptare după piesa de teatru franceză La Folle Journée, ou Le Mariage de Figaro, opera mozartiană prezintă o poveste fascinantă despre dragoste, căsătorie și relații complicate: Figaro și Susanna, servitorii de la curtea Contelui Almaviva, se pregătesc de cel mai important eveniment din viața lor, nunta. Iubirea pe care și-o poartă unul altuia este însă perturbată de dorințele dezonorante ale contelui față de viitoarea mireasă. Vor reuși Figaro și Susanna să învingă orice obstacol și să-și unească destinele?

Te invităm să te bucuri de un spectacol memorabil alături de noi, ce marchează totodată și deschiderea Stagiunii 2023-2024!

 

×
Subiecte în articol: Mimi Branescu Mozart