Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La Ateneul Roman orchestra Saint-Martin-in-the-Fields, asteptata cu placere si cu interes ca un vechi prieten, ne-a oferit o intalnire artistica de exceptie. Structura repertoriului ales a permis o demonstratie nu lipsita de interes si originalitate. Prima piesa – orchestra fara dirijor, a doua cu solistul dirijor de la pian si a treia in formula traditionala, cu dirijor la pupitru.
Suita din opera Alcina de Händel a fost primul contact cu sunetul plin, vibrant al compartimentului de coarde, care din enorma sa experienta de inregistrari a dobandit o fl exibilitate si o precizie remarcabile. Uvertura, cu alura ei ceremonioasa, ne reaminteste ceea ce stiam deja despre Händel, dar este urmata de un sir de dansuri – destul de rare in opera compozitorului – de o gratie si o lejeritate care nu-i sta in obicei: ritmurile nu sunt prea apasate si este o atmosfera de voiosie care nu lasa loc solemnitatii, un Händel poate atipic dar fermecator.
Pentru a doua ipostaza, Murray Perahia si-a reluat locul (de atatea ori imortalizat pe discuri) in fata pianului, dar cu o privire asupra desfasurarii globale a muzicii; postura este traditionala – si Mozart dirija din fata clavecinului – dar nu este realizabila decat cu un ansamblu perfect pus la punct si constient de fi ecare amanunt al discursului. Intalnirea lui Murray Perahia cu Mozart in Concertul in Si bemol major K. 595 ne-a prilejuit noua, ascultatorilor, una dintre acele ore stelare pentru care ar trebui sa-i fi m adanc recunoscatori.
In ultimul dintre Concertele pentru pian (dar si una dintre ultimele lucrari mozartiene), virtuozitatea trece pe un plan secund intr-un spirit oarecum cameral si intr-o lumina de amurg. In prima parte, dialogul cu orchestra, schimbarile de atmosfera, libertatea armoniilor uimeste; Larghetto-ul anunta marile adagio-uri beethoveniene, chiar si poezia romanticilor, iar finalul, prin urzeala fi na a sunetelor, pare sa trezeasca toti spiridusii unei nopti de vara. Este o muzica grava, senina, ce pare sa pastreze o taina pe care Perahia ne-a impartasit-o cu naturalete, discretie, se poate spune cu un ascetism ce ne-a intredeschis parca pentru o clipa accesul catre profunzimile capodoperei. Dand la o parte orice subliniere patetica, orice tentatie a efectului, pianistul a atins acea intelepciune suprema a simplitatii incarcate cu toate nuantele ascunse. Si cu toate acestea isi pastreaza un fel de candoare, prospetimea cea dintai. Perahia simte ca putini altii plastica proprie frazei mozartiene cu elanuri si retrageri, cu impulsuri si retineri, cu usoare precipitari si respiratii al caror secret degeaba l-am cauta in cele mai savante tratate: este acea palpitatie a pulsului mozartian care nu se invata ci se intuieste. Poate de aceea este atat de rara chiar in interpretari bune. In cu totul alta viziune ne-a aparut bisul (andantele de Bach din Concertul in Fa major) cu o liniste suprema, o linie desavarsita ce parea a duce catre infi nit.
La pupitrul orchestrei londoneze, Perahia continua seria interpretarilor haydniene, facute celebre de Neville Mariner, cu Simfonia nr. 101 "Ceasornicul" Tempo-uri echilibrate, o ritmica precisa (remarcabil Andantele), sonoritati foarte controlate in care nimic nu iese din context. Alert in tempo-urile rapide, calm in miscarea lenta, am asistat la o versiune fi na si nuantata, in acelasi timp viguroasa si splendid articulata. O lectie de tinuta si bun gust. Iar despre orchestra numai de bine (au fost totusi doua infi me scapari la suflatori care pareau ca vin din alt fi lm, dar nu conteaza la o seara atat de frumoasa).
Opinii
Szuzana Szorenyi, pianista – Il iubesc, il apreciez, il venerez pe Murray Perahia, pentru ca felul lui de a concepe muzica, indiferent de stil, dar mai ales in pagini clasice, este unic! Admir atat echilibrul, cat si conceptia unitara, ! Colaborarea cu ansamblul Saint Martin in The Fields, in care toata lumea respira la fel si fi ecare stie totul despre ceilalti, ce si cum va urma in muzica este profunda si intima. Muzica devine un splendid dialog nu numai al temelor ci si al culorilor, al imbinarilor, al modulatiilor si curge atat de fi resc si de incantator - sau dramatic, dupa caz -, incat ti se pare ca traiesti sub un cer pe care vantul sufla foarte repede si schimba mereu forma norilor! Totul este plin de minunate surprize! Murray Perahya si aceasta fantastica de orchestra stiu, simt si au puterea de a comunica! Este un tip de relatie artistica pe care nu l-am mai intalnit niciodata!
Ecaterina Stan
