x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Opera așa cum nu ai mai văzut-o vreodată!

Opera așa cum nu ai mai văzut-o vreodată!

de Magdalena Popa Buluc    |    05 Iul 2021   •   14:04
Opera așa cum nu ai mai văzut-o vreodată!

Se anunță o vară plină de surprize și spectacole pregătite de Opera Națională Română din Cluj-Napoca sub sloganul Opera așa cum nu ai mai văzut-o vreodată! În intervalul 6 august – 5 septembrie vă invităm să revedeți cele mai îndrăgite spectacole ale teatrului liric clujean, prezentate de soliștii, orchestra și baletul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, alături de invitați speciali din țară și străinătate.

Toate acestea vor fi reunite sub genericul Opera Aperta, un proiect de tradiție, unic în țară, care s-a bucurat de cinci ediții anterioare de succes fără precedent, dedicate întregii comunități clujene, grație accesului său liber și spectacolelor de talie europeană prezentate. Așteptată de publicul larg an de an, și în special după dificilul interval pandemic care a restricționat evenimentele culturale, ne dorim ca ediția anului 2021 să reprezinte o revenire memorabilă a proiectului Opera Aperta în mijlocul comunității locale, reconferind spectatorilor încântarea muzicii și a dansului. Mai mult decât atât, evenimentul vine în contextul unei pauze de peste un an în care Opera nu a mai organizat spectacole de operă complete, ci doar variante de concert.

 

Cortina se ridică, așadar, cu patru reprezentații desfășurate în Sala Mare a Operei:

 

La Traviata de Giuseppe Verdi, prezentată vineri și sâmbătă, 6 și 7 august, de la ora 19:00, fiind o desăvârșită creație verdiană ce vă propune o poveste despre iubire și pasiune, sub bagheta dirijorului invitat Vladimir Lungu, alături de care vor evolua ca soliști invitați sopranele Mirella Bunoaica și Paula Iancic, dar și bas baritonul Zoltan Nagy. Va fi pus în scenă apoi spectacolul Disney Medley, miercuri, 18 august de la ora 19:00, care ne va purta pe tărâmul magic al basmelor, prin partituri care rămân la fel de fermecătoare la orice vârstă, din: Frumoasa și Bestia, Albă ca zăpada, Pinocchio, Doamna și vagabondul, Cenușăreasa, 101 Dalmațieni și Mary Poppins. Duminică, 22 august, ora 19:00 soliștii, orchestra și baletul Operei, alături de dirijorul Adrian Morar, vor prezenta musicalul în două acte My Fair Lady de Frederick Lowe, publicul având ocazia să asculte melodiile memorabile ale acestui musical, ce au reprezentat una dintre atracțiile principale care au stat la baza realizării filmului cu același nume, ecranizare câștigătoare a opt premii Oscar;

 

Gala Ruxandra Donose 30, o încununare a 30 de ani de activitate artistică pentru îndrăgita mezzo-soprană, se va desfășura sub conducerea maestrului David Crescenzi, sâmbătă, 28 august, de la ora 20:30, deschizând seria evenimentelor desfășurate în Piața Unirii. Următoarele reprezentații includ Nabucco de Giuseppe Verdi, prezentat duminică, 29 august, ora 20:30, sub bagheta dirijorului Adrian Morar, alături de soliștii invitați Ionuț Pascu, Szabo Balint și Nadia Cerchez, regia fiind semnată de Ina Hudea. Ultimele două spectacole, Rigoletto de Giuseppe Verdi și Zorba de Mikis Theodorakis și Lorca Massine, vor fi prezentate vineri, 3 septembrie, ora 20:30, respectiv duminică, 5 septembrie, ora 20:30.

×