x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Patru festivaluri se amână

Patru festivaluri se amână

03 Iun 2020   •   18:00
Patru festivaluri se amână
Sursa foto: Hepta

Patru festivaluri de referinţă se amână pentru anul viitor. Electric Castle și Jazz in the Park, programate inițial pentru vara acestui an, în Cluj, precum şi Untold și Neversea, programate la Cluj, respectiv Constanţa, se vor organiza abia în 2021. Decizia a fost luată din cauza incertitudinii generate de criza sanitară, dar și pentru că Ministerul Culturii a trimis în Parlament un proiect de lege care interzice organizarea evenimentelor cu peste 1.000 de persoane, până la 31 august 2020.

×