Este pregătită pentru “Lumi paralele”, piesă pe care o va lansa, împreună cu Cristi Minculescu, în preajma sărbătorilor de iarnă. Mai crede că muzica este făcută să creeze revelaţii, să vindece suflete, să genereze dorinţa de frumos, de bine, de iubire pentru oameni.
■ Jurnalul Naţional: Fără noroc, talentul câte parale face?
■ Paula Seling: Face câte trebuie să facă în lumea asta... Nu prea cred în noroc. Cred în destin ca o carte pe care trebuie să o parcurgi pentru propria devenire. Cred că Dumnezeu ştie mai bine ce să-ţi dea şi când. Şi numai atâta cât poţi duce. Am primit de la Felicia Filip, într-un moment cheie, un bileţel cu cuvintele: “fă tot ce poţi, cu ce ai, în momentul în care te afli”. M-a influenţat enorm... Restul e sclipire!
■ Sunt două moduri de a-ţi trăi viaţa. Primul: să crezi că nimic nu este un miracol. Al doilea: să crezi că totul este un miracol. Tu ce ai ales?
■ Desigur că totul este miracol, de la fiinţă până la întâmplare: miracolul întâlnirii, al atingerii, al devenirii, al credinţei, al puterii, al iubirii... Câte miracole! De ce cred în ele? Pentru că Cerul le-a pus în tot amestecul de pe lume şi, dacă nu crezi în miracol, trăieşti degeaba, într-o închisoare.
■ Ce te face fericită?
■ Orice! De la zilele cu soare la reuşitele profesionale, la întâlniri cu oameni frumoşi la suflet, la cuvinte frumoase, la revelaţii.
■ Cum ţi se par vremurile pe care le trăim? În ce mai crezi în această lume pizmoasă?
■ Vremurile nu sunt uşoare, mai ales pentru cei care se nasc sau sunt în plină creştere în zilele în care trăim. E greu să-ţi alegi valorile reale într-o lume în care reuşita e promisă, în multe cazuri, celor care ştiu şi pot să facă compromisuri pentru a se adapta regulilor lumii sălbatice în care suntem. Nu ştiu dacă munca şi perseverenţa mai sunt suficiente să împingă pe cineva înainte în lumea asta, însă mă încăpăţânez să sper că, la un moment dat, lucrurile se vor aşeza pe făgaşul normal. Mi-e greu să văd atâţia tineri extrem de buni în domeniile lor, care nu-şi găsesc rostul pe lume şi sfârşesc prin a face cu totul şi cu totul altceva, doar pentru a-şi câştiga existenţa sau, pur şi simplu, renunţă la luptă şi pleacă în alte locuri. În ce mai cred eu? În “ce e bine”. Cred în lumină şi în dreptate. Am încredere în Dumnezeu.
■ Pregăteşti împreună cu Cristi Minculescu o piesă pe care vrei să o lansezi de sărbători. Este colind?
■ Nu, nu este colind, este un cântec pe care l-am scris, împreună cu Andrei Tudor, special pentru perioada când oamenii au dispoziţia de a asculta mai atent cuvântul, ca un mijloc de transmitere a emoţiilor, ca şi cum, atunci, am fi, cu toţii, alţii, într-o lume paralelă, într-o dimensiune luminată. Este un cântec dedicat “vieţilor paralele” pe care le imaginăm, uneori, fiecare dintre noi, mai ales atunci când am pornit pe drumul din stânga, la o răscruce, şi poate că întrebarea “ce-ar fi fost dacă...?” revine din timp în timp. Vieţile noastre, în imaginaţia noastră, nu au foarte mare legătură cu ceea ce trăim zi de zi, iar lumile paralele în care ne refugiem uneori nu fac decât să ne împiedice să simţim fiorii secundei ce se scurge, clipei care nu se mai întoarce, bucuriei de A FI. A FI, ACUM, nu înseamnă a face planuri, nu înseamnă a imagina viitor, nu înseamnă a retrăi amintiri sau a păstra regrete... Înseamnă a te descătuşa de suferinţa unui bagaj emoţional ce te impiedică să fii fericit, tu cu Cerul tău. Despre asta este piesa “Lumi paralele”.
■ Despre colind se spune că este o nepreţuită zestre spirituală. Crezi că oamenii pot fi mai buni dacă îl ascultă?
■ Categoric, da. Colindul are o aură ce poate să declanşeze un val de iubire şi de trăire în oricine-l ascultă şi îşi doreşte să trăiască în lumina divină. Colindul, ca şi Cântecele Bisericeşti, pot să te facă să îţi doreşti să fii mai bun.