x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Pe 15 martie, Astero prezintă noul album

Pe 15 martie, Astero prezintă noul album

de Alex Revenco    |    13 Mar 2014   •   18:33
Pe 15 martie, Astero prezintă noul album

Cei care iubesc rockul au un nou motiv de bucurie, sâmbătă, 15 martie, trupa Astero îşi lansează în Panic cel de-al doilea album, “Circles”. Acesta are două parţi: una electrică (şapte piese) şi alta acustică (tot şapte piese). Iată şi alte amănunte oferite de Astero: “Materialul acestui disc a fost înregistrat şi mixat la Nocity Studio de Dragoş aka Peter Stancy, cele 6 tablouri au fost realizate special pentru filmarea asta de Boeru Mihaela, rolul de DOP a fost împărţit între Ana-Maria Merca şi Claudiu Petre iar  restul a fost făcut de noi: Emilian Alu Andrei, Gogu Gaze, Alex Goga, Prâslea Cel Voinic şi Semira Boba- "responsabilă" cu vocile adiţionale....Acusticul a pornit de la ideea de a explora, înţelege, simţi, dezvolta mai mult piesele electrice. Aşa că există câteva piese care se regăsesc pe ambele părţi ale albumului. Însă ne-am simţit atât de bine în această explorare încât au venit de la sine şi piese noi pe care le-am introdus la secţiunea acustică”. Astero a luat naştere în 2009, iar după “mai multe etape fireşti prin care trece o trupă”, s-a ajuns la formula finală: Florin la voce, Vlad la chitară, Alex la bass şi Claudiu la tobe. Au la activ albumul “Voi, noi şi maimuţele” şi EP-ul “ Visele nu mai ajung”. “Ne place să cântăm, ne place ce cântăm şi ne place, când şi altora le place ce cântăm”, spun, la unison, membrii trupei. Pe 15 martie, cântarea e programată să înceapă la ora 21.00 (probabil va fi 22.00) iar intrarea e 10 lei sau 20 de lei- cu CD inclus.

)

×
Subiecte în articol: Astero