Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La începutul lunii octombrie, pentru a marca 10 ani de la înfiinţare, trupa Jais a susţinut două concerte la Timişoara. De altfel, este chiar începutul unui turneu naţional, numit simplu "10", pe care Jais îl va face în componenţa Alina Giurgiu (voce), Saşi Vuscan (chitară), Levente Molnar (tobe), Zsolt Szabo (chitară), Petrică Ionuţescu (trompetă), Teo Milea (pian).
Trupa a fost o "voce" pregnantă în muzica românească în perioada 2000-2003, apoi şi-a continuat existenţa pe continentul nord-american, după emigrarea Alinei în SUA şi a lui Şasi în Canada. Jais a avut o perioadă fertilă în Occident, reuşind să înregistreze trei albume: "Serenity", "Believer" şi "Revers". Despre primii 10 ani de Jais şi despre cum se poate trăi din muzică în Occident ne-a povestit Saşi (Michael) Vuscan.
● Jurnalul Naţional: Câtă melancolie (românească) şi cât pragmatism (american) se regăsesc în Jais la cea de-a 10-a aniversare?
● Michael Saşi Vuscan (Jais): Tot ce am făcut în ultimii ani a fost doar din plăcere, pragmatism zero. Pur şi simplu ne-am jucat şi am înregistrat încă trei materiale.
● Din cei 10 ani de Jais, trei i-aţi petrecut în România şi şapte în SUA/Canada. Care a fost cea mai fructuoasă etapă?
● În ultimii 20 de ani am făcut întotdeauna ceva legat de muzică, fie că a fost concert, studio, compoziţie, aranjament. În România am fost implicat în producţie şi în live entertainment, însă în Canada la început a trebuit să găsesc soluţii imediate. Am terminat Trebas Institute, unul din cele mai prestigioase institute de Audio Production din lume. Mi-am deschis o şcoală privată de muzică în Toronto (Toronto School of Music & Arts), unde am şapte profesori angajaţi. Aceasta este sursa stabilă de venituri pentru familia mea. Împreună cu Cosmina, soţia mea, care la rândul ei este artistă, fashion designer, reuşim să facem ce vrem şi mai ales suntem liberi. După ce am pus şcoala pe picioare am avut numeroase proiecte pe zona documentar (History Channel, E Channel etc.) unde am făcut documentare. Anul ăsta chiar s-a lăsat cu o propunere de nominalizare la Gemini Awards, dar nu a fost să fie! Sunt încă tânăr şi... am timp! În sine, propunerea de a intra la nominalizări a fost o mare onoare. Aici vorbim despre oameni care fac coloane sonore la nivel foarte ridicat.
● Ce a însemnat cultura nord-americană pentru traiectoria ta artistică?
● Toronto este un oraş incredibil de ofertant. În opt ani am cunoscut o mică parte din ce oferă. Artistic cred că am fost cel mai îmbogăţit. Nu pot să zic decât că e o altă lume.
● Cum se văd azi, din America, muzica din România şi artiştii de aici?
● E foarte interesant... e cum a fost şi înainte! Oamenii talentaţi cântă la 100 de persoane (am văzut multe trupe cu sunet indie excelente ¬- Persona, Kumm etc.). O altă categorie e categoria "cul": băieţi care şi-au cumpărat un computer şi se cred muzicieni, plus dansatorii care nu au nici o treabă. Aceştia din urmă te agresează pe toate canalele media. Un circ îngrozitor cu nişte bufoni de proastă calitate.
● Ce gânduri aveţi de acum încolo? Vă întoarceţi în România sau continuaţi să faceţi muzică de la distanţă?
● Nu mă întorc, pur şi simplu mă mişc unde am chef, când am chef. Nu mai sunt legat de nimic, asta e lecţia pe care o înveţi plecând de aici. Ubi bene, ibi patria, parcă aşa se spune, nu?
Citește pe Antena3.ro
