Placido Domingo se retrage din reprezentaţiile de la Royal Opera House, de la Covent Garden. Tenorul spaniol trebuia să apară în producţia „Don Carlos”. Anunţul a fost făcut vineri la Londra pe fondul acuzaţiilor de hărţuire sexuală la adresa lui Domingo.
Tenorul spaniol Placido Domingă s-a retras din reprezentaţiile montării ”Don Carlos”, programate pentru luna iulie la Londra.
Royal Opera House a anunţat că decizia a fost luată împreună cu artistul. Instituţia de spectacole de la Covent Garden a fost criticată pentru că nu a luat nicio măsură faţă de artistul acuzat de hărţuire sexuală.
Tenorul părea că a recunoscut acuzaţiile la finalul lunii februarie: „Respect faptul că aceste femei au putut, în cele din urmă, să vorbească despre acest lucru şi vreau ca ele să ştie că îmi pare sincer rău pentru rănile pe care le-am provocat. Îmi asum întreaga responsabilitate pentru acţiunile mele", a spus tenorul în vârstă de 79 de ani, potrivit USA Today.
Artistul a revenit după ce declaraţia sa a declanşat o adevărată avalanşă de anulări ale spectacolelor în care trebuia să apară în Spania: ”Ştiu ce nu am făcut şi voi nega din nou. Nu am fost niciodată agresiv faţă de nimeni şi nu am făcut nimic care să blocheze sau să deturneze cariera nimănui. Scuzele mele au fost sincere şi au venit din adâncul sufletului meu pentru orice persoană pe care am rănit-o cu ceva ce am spus sau am făcut. Aşa cum am dovedit în repetate rânduri, nu a fost niciodată intenţia mea să rănesc sau să jignesc pe cineva.
Agenţia de presă Associated Press a scris în lunile august şi septembrie 2019 că a vorbit cu peste 20 de femei, cele mai multe afirmând că Domingo a încercat să le determine să întreţină relaţii sexuale cu el şi uneori le-a pedepsit pe linie profesională dacă l-au refuzat.
Domingo a contestat mult timp acuzaţiile, numindu-le „în multe feluri, pur şi simplu incorecte". Acesta a spus că „interacţiunile şi relaţiile au fost întotdeauna primite bine şi consensuale", deşi a subliniat că „regulile şi standardele" s-au schimbat.
Într-un interviul pentru publicaţia El Confidencial acordat în toamna anului trecut, Domingo a spus că spaniolii sunt în mod natural „calzi, afectuoşi şi iubitori". „Am fost galant, dar întotdeauna în limitele unui comportament de domn, ale respectului şi sensibilităţii", a mai spus acesta.
Operele din SUA au anulat viitoarele reprezentaţii ale lui Domingo, după aceste acuzaţii. La începutul lunii octombrie 2019, tenorul a demisionat din funcţia de director general al Operei din Los Angeles pe care o deţinea din 2003.
Pe de altă parte, Domingo a continuat să cânte în Europa şi după izbucnirea scandalului.