x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Poveşti de iarnă cu metale în Suburbia

Poveşti de iarnă cu metale în Suburbia

de Catalina Iancu    |    27 Noi 2009   •   00:00

Clubul Suburbia din Bucureşti va găzdui vineri, 27 noiembrie, cea de a doua ediţie "Magic Tales of a Winternight". La eveniment participă trei trupe (două din Bucureşti şi una din Braşov).



Formaţia de melodic progressive metal Highlight Kenosis îi are în componenţă pe Matei Damian Ulmu (chitară), Oana Maria Stoica (voce), Dragoş Şerbănescu (bass) şi John Ciurea (tobe). Tot din Capitală este şi Silver Bullet, grup ce abordează stilul heavy power metal. Din Silver Bullet fac parte: Tiberiu Niculae (bass), Iacob Marius (chitară ritm), Silviu Bercus (chitară solo), Vladimir Sima (voce) şi Alexandru "Gomez" Dăscăloiu (tobe). Braşovenii de la True Mind revin în faţa publicului bucureştean, într-o componenţă diferită de cea de acum un an. Noul lineup al trupei de melodic symphonic metal îi cuprinde pe: Anna (voce), Vlad Andrei (clape, voce), Dragoş (bass), Tero (tobe), Marius (chitară) şi Dodo (chitară).

Aşadar, în prima zi din week-end sunteţi aşteptaţi în Suburbia: publicului i se va permite intrarea în sală începând cu ora 19:00, iar concertul va începe la ora 20:00. Biletele cumpărate în ziua show-ului costă 15 lei, sumă ce include şi un shot Kamikaze. Ediţia 1 s-a desfăşurat la 13 decembrie 2008, în Live Metal Club şi a inclus concerte ale trupelor Piatra (Suceava), Fortuneteller (Constanţa), True Mind (Braşov), Fortress of Faith, Inopia, Ashmeera (toate  Bucureşti).

×
Subiecte în articol: muzica