După ce, în urmă cu doi ani, trei formaţii celebre – Saga, Queensryche şi Limp Bizkit – i-au delectat pe cei prezenţi la Arenele Romane, Rock The City revine în forţă. Festivalul, organizat de D & D East Entertainmen, va avea loc în inima Bucureştiului în zilele de 2, 3 şi 4 iulie, primele nume confirmate fiind Judas Priest – cu ultimul mare turneu şi Whitesnake – care-şi promovează noul album „Forevermore”. În aceste zile, organizatorii definitivează lista completă a artiştilor, ce va fi comunicată săptămâna viitoare, într-o conferinţă de presă dedicată evenimentului. Chiar dacă Rob Halford a anunţat categoric că „Epitaph World Tour” este ultimul din cariera grupului, chitaristul Glenn Tipton a mai dat de un ban speranţă milioanelor de fani, spunând că „Epitaph nu este sub nici o formă sfârşitul trupei. De fapt, în prezent, lucrăm la un nou material discografic... dar, da, intenţionăm ca acesta să fie ultimul turneu mondial major al nostru”. În concluzie, dacă ar fi să-l credem pe Tipton, acesta e ultimul turneu mondial major, iar de acum încolo, Judas Priest va avea turnee mici! Înfiinţată în 1969, formaţia britanică este considerată – de majoritatea specialiştilor – cea mai importantă formaţie heavy metal din istoria genului. Halford & Co. şi-au luat numele după piesa lui Bob Dylan „The ballad of Frankie Lee and Judas Priest”, apărută pe albumul „John Wesley Harding”. De-a lungul anilor, Judas Priest a lansat şaisprezece albume de studio şi a vândut aproximativ 40 de milioane de discuri. Cel mai nou album este „Nostradamus” (2008), ajuns pe locul 11 în clasamentul Billboard 200. Iată programul turneului Judas Priest:
7 iunie – Eindhaar, Tilburg, Olanda, 9 – Sweden Rock, Solvesborg, Suediam, 11 – Sauna Open Air, Helsinki, Finlanda, 14 – Spektrum, Oslo, Norvegia, 15 – Edward Greig Plass, Bergen, Norvegia, 17 – Copenhell Festival, Copenhaga, Danemarca, 19 – Hellfest, Clisson, Franţa, 20 – Le Zenith, Paris, Franţa, 22 – Gods of Metal, Milano, Italia, 23 – Sonisphere Festival, Basel, Elveţia, 25 – Graspop Metal Meeting, Dessel, Belgia, 27 – Zenith, München, Germania 28 – O2 Arena, Praga, Cehia, 29 – Stadthalle, Viena, Austria; 1 iulie – Belgrad Arena, Belgrad, Serbia, 3 – Rock The City, Bucureşti, România, 8 – Akademik Stadion, Sofia, Bulgaria, 10 – Kazlicesme Festival, Istanbul, Turcia, 23 – High Voltage Festival, Londra, Marea Britanie, 5 august – Wacken Open Air, Wacken, Germania, 10 – Metal Hammer Festival, Katowice, Polonia.
Şi faimosul grup Whitesnake se întoarce în România, pentru un concert la Bucureşti, programat la 3 iulie, în cadrul Rock The City. Spectacolul de la Bucureşti face parte din turneul de promovare a noului album, „Forevermore”, ce urmează să apară la 25 martie în Europa şi în România. Primul disc single a fost desemnat „Love Will Set You Free” şi a beneficiat de un spectaculos videoclip. Noul album a fost produs şi mixat de David Coverdale, Doug Aldrich şi Michael McIntyre în studiourile Snakebyte şi Grumblenott Studios & Villas în Nevada şi California. Whitesnake este o trupă rock britanică, înfiinţată în 1977 (în North Yorkshire), de David Coverdale (fost şi în Deep Purple), solist vocal, lider incontestabil. De altfel mulţi spun că Whitesnake nu e o formaţie, ci trupa de acompaniament a lui Coverdale. A fost desemnată de VH1 pe poziţia 85 în topul celor mai mari trupe hard rock din toate timpurile. Din prima formulă a grupului făceau parte David Coverdale, Bernie Marsden, Micky Moody, Neil Murray, David „Duck” Dowle şi Brian Johnston, claviaturi, care va fi înlocuit de Jon Lord, de la Deep Purple. Primul album nu s-a bucurat de prea mare succes, „Whitesnake” fiind lansat în 1977, când „la putere” era muzica punk. Cel mai nou disc, „Forevermore”, este descris ca „un album fără bariere, melodic şi plin de pasiune”.
El a fost înregistrat într-o nouă formulă, Aldrich fiind singurul „supravieţuitor” din penultima componenţă. La Bucureşti, Coverdale va fi însoţit de Doug Aldrich – chitară, Reb Beach (Alice Cooper) – chitară, Brian Tichy (Ozzy Osbourne, Billy Idol) – tobe şi Michael Devin (Kenny Wayne Shepherd) – bass. După concertele din SUA, în luna iunie, Whitesnake cântă în următoarele ţări din Europa: Rusia, Norvegia, Suedia, Marea Britanie, Italia, Elveţia, Belgia, Germania, Cehia, Austria, Serbia, România, Bulgaria şi Turcia.