x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Reguli şi interdicţii la concertul lui Kylie Minogue

Reguli şi interdicţii la concertul lui Kylie Minogue

de Oana-Maria Baltoc    |    13 Mai 2008   •   00:00

Show-ul pe care artista îl va susţine la 17 mai, pe Stadionul Cotroceni din Bucureşti, parte a turneului KYLIEX2008, este considerat cel mai extravagant din cariera cîntăreţei. Conform organizatorilor, numai punerea în scenă a spectacolului se ridică la costuri de peste 10 milioane de lire sterline. Aproximativ 20.000 de spectatori sînt aşteptaţi, sîmbătă, la concertul lui Kylie, informează Emag!c Entertainment.



Show-ul pe care artista îl va susţine la 17 mai, pe Stadionul Cotroceni din Bucureşti, parte a turneului KYLIEX2008, este considerat cel mai extravagant din cariera cîntăreţei. Conform organizatorilor, numai punerea în scenă a spectacolului se ridică la costuri de peste 10 milioane de lire sterline. Aproximativ 20.000 de spectatori sînt aşteptaţi, sîmbătă, la concertul lui Kylie, informează Emag!c Entertainment.

UTILE. Cei care doresc bilete la acest concert-eveniment mai au posibilitatea de a achiziţiona bilete la gazonul B, la preţul de 95 de lei. Accesul publicului în incinta stadionului se va face între orele 16:30 şi 20:00. Posesorii biletelor pentru tribuna 1, gazon A şi peluză vor putea intra de pe Strada Dr. Lister, iar cei care deţin bilete pentru tribuna 2 şi gazon B vor avea acces de pe Calea 13 Septembrie (Hotel Mariott). Din cauza faptului că există doar două căi de acces, pentru a evita aglomeraţia, organizatorii recomandă spectatorilor să vină la stadion cît mai devreme. În incinta stadionului va fi interzis accesul cu camere foto şi video profesionale, aparate de înregistrat audio, sticle, pahare, recipiente din plastic, mîncare, băutură, droguri, arme şi obiecte periculoase. În timpul concertului Kylie, mîncarea şi băutura vor putea fi achiziţionate doar pe bază de jetoane, şi nu cu bani în numerar, acelaşi sistem fiind folosit şi anul trecut, la B’estival (actualul festival B’estfest). Preţul unui jeton este de 4 lei, acestea putînd fi procurate de la casieriile de pe stadion. După terminarea spectacolului, jetoanele în plus pot fi schimbate înapoi în bani.

SHOW CA LA PARIS. Turneul KYLIEX2008 a debutat săptămîna trecută la Bercy Arena din Paris cu un show exploziv de mai bine de două ore, susţinut în faţa a 15.000 de spectatori. Acompaniată de un band live şi de o nouă trupă de dansatori, Kylie a interpretat 28 de piese, printre care single-uri de pe noul album, hit-uri mai vechi, dar şi cover-uri celebre, precum „Copacabana“. La fel ca şi la Paris, vedeta va purta în cadrul spectacolului de la Bucureşti ţinute realizate de celebrul designer Jean-Paul Gaultier.

×
Subiecte în articol: muzica