x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica S-au întors! People! Voca People!

S-au întors! People! Voca People!

de Sebastian S. Eduard    |    17 Mai 2013   •   15:00
S-au întors! People! Voca People!

Dacă anul trecut au aterizat în centrul Capitalei “de nevoie” (fiind rămaşi fără pic de combustibil muzical care să le înlesnească drumul spre casă), anul acesta, îndrăgostiţi iremediabil de publicul bucureştean – pe care l-au numit chiar “bogata resursă neexploatată de energie muzicala” – extratereştrii de pe planeta VOCA s-au întors la ArCuB. După spectacolele de miercuri şi joi, alte cinci spectacole sunt programate la Sala ArCuB: astăzi, de la ora 20:00 sâmbătă şi duminică, două spectacole – 18:00 şi 21:00. Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ArCuB (Str. Batiştei nr.14), în reţeaua Eventim, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi online pe bilete.arcub.ro,www.eventim.ro şi www.bilete.ro. Preţurile sunt: 150 (Categoria I) şi 120 (Categoria II). Pret redus 80 lei (elevi, studenţi şi pensionari).

×