Crina Mardare, Cătălin Cățoiu, realizatorii de emisiuni radio Felix Crainicu (Radio România), Oliver Simionescu – DJ Olix (Kiss FM), Andreea Remețan (Virgin Radio), Liana Stanciu, jurnalist TVR și Gabriel Scîrlet, regizor muzical TVR, sunt jurații selecției din acest an pentru concursul internațional de interpretare a Festivalului Cerbul de Aur.
Doar 12 artiști, dintre cei 71 înscriși, vor urca pe scena Festivalului, iar juriul de selecție va alege, zilele următoare, numele celor pe care îi vom urmări în concursul de la Brașov.
„Mă bucur că Festivalul Cerbul de Aur și-a reconfirmat statutul de eveniment internațional de tradiție. Artiști din 21 de țări au intrat în selecție, iar juriul are o sarcină foarte grea: doar 12 dintre ei vor intra în lupta pentru Marele Trofeu și pentru celelalte premii ale concursului, în valoare totală de peste 55 de mii de euro. Joi, 11 iulie, la finalul sesiunii de jurizare, îi vom cunoaște.”, a declarat Smaranda Vornicu-Shalit, directorul festivalului.
Juriul de selecție:
Cu o carieră îndelungată în România dar și în străinătate, unde a susținut concerte în Olanda, Danemarca sau Germania, Crina Mardare a făcut parte din trupe precum Sfinx Experience sau Stereo. Vocal coach la propria școală de muzică, Crina Mardare a jurizat semifinaliștii Eurovision România 2018, iar anul acesta revine, în calitate de jurat, într-un proiect marca TVR – Festivalul Cerbul de Aur.
Cătălin Cățoiu a cunoscut succesul pe scenele din România ca membru al trupei VH2, alături de legende ale muzicii românești – Gabriel Cotabiță și Mihai Pocorschi. Cătălin are o vastă experiență în industria de entertainment, activând ca producător („Fetele lu’ dom’ Profesor”, „Liber ca pasărea cerului”, „The Wanderers”), actor („Îngerașii”, „Aniela”, „Pariu cu viața”) sau realizator de videoclipuri pentru vedete precum Loredana, Laura Stoica sau Silvia Dumitrescu. Pentru videoclipul piesei „Lumea mea”, interpretată de Silvia Dumitrescu, a fost lureat al Festivalului Cerbul de Aur – ediție 1997, câștigând premiul 1 la această secțiune.
Felix Crainicu este regizor de teatru (cu numeroase spectacole montate în teatre din România), scriitor, fondator al Școlii de dans și teatru Oportunidad. Cu o experiență de 25 de ani în radio, Felix Crainicu realizează, în prezent, mai multe emisiuni muzicale la Radio România Actualităţi – „Muzica de top“, „Muzică şi radio“, „Colecţia de muzică – succesele muzicii româneşti“.
Liana Stanciu se numără printre primii realizatori de radio dupa 1989 și face parte din echipa TVR de peste zece ani, unde este realizator de emisiuni de divertisment și culturale. Liana Stanciu are o experienţă vastă în media românească și este activă în mai multe ONG-uri.
Gabriel Scîrlet a absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti la secţia Compoziţie. Din 2006 este regizor muzical la Televiziunea Română, unde a realizat regia muzicală pentru numeroase concursuri muzicale: Eurovision, Cerbul de Aur, Concursul George Enescu, Eurovision Junior, Mamaia Copiilor. Lansări discografice: Jon Lord live(EMI Londra), Filarmonica Moscova(Sony Austria), Filarmonica George Enescu, Hope Concert.
Oliver Simionescu, sau DJ Olix, așa cum îl cunosc fanii Kiss Fm, face parte din echipa stației de mai bine de 12 ani și pune muzică la evenimente precum Neversea, ColorRun sau Untold. „Partydul KissFm“ și „Kiss Kiss in the mix“ sunt doar două dintre programele care l-au consacrat la radio. Când nu este la pupitrul Kiss FM, DJ Olix filmează, testează și apasă butoane cu nesaț, fiind pasionat de tot ce înseamnă aparate electronice, gadgeturi și deviceuri.
Andreea Remețan, om de radio cu o experiență de mai bine de 14 ani, este realizator programe la Virgin Radio, creator de conținut pe www.RemeStie.ro și instagrammer.
Ediţia 2019 a Festivalului va avea loc în perioada 22 – 25 august, în Braşov, și va aduce numeroși artiști pe scena din Piața Sfatului. Pe lângă recitalurile vedetelor invitate, 12 finaliști ai concursului internațional de interpretare vor cânta pentru premii de peste 55 de mii de euro.
Pentru concurenții din acest an, echipa TVR a pregătit un format format cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente.
Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.
Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.