Ştefan Hruşcă: "Mă amuză când aud bancuri cu mine"

de Anca Nicoleanu | 21 Noi 2012 • 16:56

Artistul spune povestea colindelor de pe cel mai recent album, "La mijlocu' cerului", pe care le va cânta pe 20 decembrie, în spectacolul de la Sala Palatului. Despre cum îşi câştigă existenţa în Canada, unde s-a stabilit acum aproape 20 de ani, şi degringolada din media românească, despre tatăl său, veteran de război, rămas la Ieud, în casa părintească, şi despre cât de mult s-a îmbogăţit de pe urma colindelor povesteşte Ştefan Hruşcă, în cele ce urmează:

Sunt compuse sau culese colindele de pe "La mijlocu' cerului"?

Colindele pe care le-am înregistrat din '90 şi până acum nu-s compuse. Au fost culese de mine, de-a lungul anilor, şi n-o să schimb niciodată metoda asta a mea de a prezenta colindul românesc, pentru că mă bazez pe tot ce-i vechi şi autentic. Sunt colinde strămoşeşti pe care le-am auzit, le-am cântat şi le cânt în felul meu. Unii sunt de acord, alţii nu. Fiecare cu părerea lui.

Te-am întrebat asta, pentru că sunt destui care cred că-ţi compui colindele în Canada şi vii aici o dată pe an să le cânţi.

Eu vin şi de trei ori pe an să concertez, cum a fost anul ăsta. Am fost în primăvară, când am avut un concert de pricesne, chiar în ziua de Paşti, după slujbă, la "catedrala lui Păunescu" (n.n. Adrian Păunescu) din Tg.Mureş, aşa-i spune toată lumea, pentru că i-a ajutat foarte mult pe enoriaşii de acolo. Pe urmă am fost la Chişinău, cu un recital de creaţie, care a ieşit senzaţional. În vară din nou, şi apoi în toamnă, când am definitivat albumul. Dar venirile astea ale mele nu sunt mediatizate, pentru că nici nu mă interesează. Şi încă ceva: trebuie făcută o diferenţiere între cântecele de Crăciun, o grămadă compuse până acum, şi foarte frumos că s-a întâmplat asta, şi colindele tradiţionale, strămoşeşti, alea care au fost create de-a lungul sutelor de ani.

Tu de la cine ai învăţat colindele?

O grămadă le ştiu de-acasă, din Ieud, primele colinde. După aia am început să merg prin ţară şi am cules. Într-o primă fază singur, pe urmă l-am avut pe George Ţărnea cu mine şi m-a ajutat el foarte mult. Am continuat şi după ce s-a stins George. Am prieteni în ţară care sunt ca vestitorii: Ştefane, vezi că în zona aceea am o mătuşă care ştie câteva colinde, te interesează? Şi aşa ajung în multe locuri din ţară.

L-am rugat pe tata să-şi scrie poveştile de pe front

Colindele de pe "La mijlocu' cerului" de unde-s?

Albumul începe cu "La mijlocu' cerului", un colind cules de peste Tisa, de la maramureşenii din Ucraina. E a doua oară când ajung la ei, prima oară am fost în '90, când am lansat primul album. Am revenit la ei după 21 de ani şi am cules nişte colinde frumoase şi câteva pricesne. De la ei am mai luat "Am venit, gazdă Mihai". Apoi sunt patru colinde din zona Sălajului, care e foarte bogată în folclor: "Drăguleană", "Măru' lu' Dalion", "Pă dealu' cu busuioace" şi "Colo jos, Doamne, mai jos". Pe urmă "Hoi' la", care-i din zona Hunedoarei, "Vânător d-a lui Crăciunu'", colind reprezentativ din zona Bihorului, şi un altul, din zona Mureşului, din Albeşti: "Junelui bunu'". Sunt zece colinde noi pentru cei care mă ascultă şi, în fond, cărora mă adresez. Iar cu acest disc sper să-i bucur. Colindele astea au o sonoritate mai aparte, am lucrat la ele cu Cristian Miclea, un băiat foarte talentat, care m-a ajutat şi la discul cu balade speciale, al lui Ţărnea. Eu zic că e o strălucire în plus adusă în orchestraţie, în felul de-a le cânta.

În concertul de la Bucureşti, de pe 20 decembrie, de la Sala Palatului, o să ai alături corul Madrigal.

Este o bucurie să-i am. Am fost acum la repetiţie cu dânşii, dar cu aşa emoţii am intrat şi m-am şi fâstâcit un picuţ, pentru că sunt uriaşi. Sper să fie un spectacol reuşit, care să bucure spectatorii. Dar până atunci voi fi în turneu. Încep pe 26 noiembrie şi mă duc cu el până pe 26 decembrie. Încep în ţară, fac o buclă prin Italia, Belgia, vin din nou în ţară, apoi mă întorc în Canada, cu cinci concerte acolo.

Ajungi şi pe la Ieud cu ocazia asta?

La Ieud o să trec numai în drum spre Baia Mare. Mâine mă-ntâlnesc cu tata la Tg. Mureş, să mai vorbim una-alta.

Ce face tata?

E bine sănătos, mulţam frumos de întrebare, face 84 de ani şi e plin de vervă. L-am rugat frumos să îşi scrie memoriile, pentru că el e singurul veteran de război din sat care a mai rămas şi are atâtea amintiri care acum îl podidesc şi, cum are darul şi bucuria să le spună... Soră-mea i-a luat un caiet şi i-a zis: "uite, când te plictiseşti, ia şi scrie câte o pagină". Are şi umor când povesteşte şi are nişte lucruri care s-ar pierde, dacă nu sunt spuse, poveşti din timpul războiului, de când era pe front, pentru că el, la 14 ani, era copil de trupă. Ar fi fain să le citească şi alţii care sunt interesaţi. Şi, în vară, vreau să-i fac un volum.

Îl mai iei cu tine la concerte?

Sunt 4-5 zile în fiecare turneu când vine cu mine. De regulă, când ne apropiem de Timişoara, pentru că jumătate de familie e acolo. Am două surori. Am mai rămas trei, o soră s-a stins acum 12 ani. Din cauza asta, mama s-a supărat atunci şi, după doi ani, s-a stins şi ea. Durerea când îţi pierzi copilul e cea mai grea. Cum spuneam, când ne apropiem de Timişoara îl iau, mai rămâne acolo o săptămână, apoi se întoarce acasă, pentru că nu poate să stea mai mult de o săptămână-două departe de gospodăria lui.

Mă supără că se vorbeşte la modul urât de valorile acestei ţări

Ai fost primul artist care a început aici seria concertelor de Crăciun sau mă înşel?

În '90 am făcut primul album de colinde, iar concertele le-am început în '93. Eu cred că am fost un deschizător de pârtii pentru mulţi care nici nu se gândeau să colinde, sunt convins. Acum, unii sunt răutăcioşi. Mă rog, fiecare îşi spune părerea şi îşi face dreptatea lui. Dar e păcat să transformi colindul sau să-l batjocoreşti cum fac unii. Pentru că sunt sfinte lucrurile strămoşeşti.

Cei de la "Fără Zahăr" te-au ironizat într-un cântec, spun acolo că stai ascuns prin Americi şi vii o dată pe an să ne surprinzi cu câteva colinde...

O informaţie denaturată, pentru că ei nu ştiu de câte ori vin în ţară. O să le spun la telefon, dacă mă sună (râde). Fac mari greşeli şi nu se informează. Şi de aici multe lucruri neînţelese de către unii, multe poveşti care apar. Pe mine mă deranjează când, în necunoştinţă de cauză, ataci ceva.

Au apărut şi bancuri cu tine.

Aud glume care chiar mă bucură, sunt şi nişte site-uri pe internet, gen Hruşcă Facts, bancuri... alea sunt interesante, mă amuză (râde).

Există acum mulţi artişti care obişnuiesc să susţină concerte de Crăciun.

Asta e foarte bine, să fie cât mai mulţi. Publicul este cel care alege şi normal este să-i dai ceea ce eşti, ceea ce simţi şi crezi. Sunt convins că fiecare artist are un public care-i rămâne fidel dacă nu-l trădezi. E ca într-o căsnicie şi aici, sunt convins. Dacă faci greşeli în creaţie, în felul cum te prezinţi, în ceea ce spui, în atitudinea faţă de semenii tăi, oamenii te taxează imediat. Eu am 32 de ani de activitate, ar fi o mare bătaie de joc să încep să mă prezint altfel pe scenă, să spun altceva numai de dragul emisiunilor şi cancan-urilor care se fac, pe care unii abia aşteaptă să le folosească pentru a-şi face audienţă. Că sunt şi de genul ăsta. E o degringoladă totală, nu poţi să mai ai controlul. Mă supără că se vorbeşte la modul urât şi uşor de valorile acestei ţări. În momentul când vorbeşti de rău, indiferent ce pregătire sau emisiune ai avea, ce companie ai conduce, despre Tudor Gheorghe, Fărcaş, Angela Gheorghiu, Sofia Vicoveanca, faci o mare greşeală, pentru că sunt etaloane. Se zice că tot ce e rău prinde mai bine. Fals. Dacă îi dai cuiva să mânânce doar un anumit fel de mâncare, până la urmă se obişnuieşte. Aşa am impresia că se face şi în media.

În Canada nu-s asemenea emisiuni?

Există, dar la alt mod. Eu nu am văzut asemenea lucruri deocheate scrise în presă sau spuse la televiziune sau la radiouri. Nu am văzut şi nu am auzit aşa ceva, pe cuvântul meu de onoare, şi stau acolo de 20 de ani. Crede-mă, este o continuă instigare ce se întâmplă aici: o televiziune împotriva celeilalte, redactori care se îndârjesc cu înverşunare, în loc să găsească un punct comun pentru că ei se adresează unei mase, şi aia este poporul. Nu sunt adeptul cenzurii de pe vremea lui Ceauşescu, dar de o autocenzură e nevoie. Pentru că se va ajunge la un balamuc total şi ar fi mare păcat, distrugem tot ce a fost frumos.

În Bucureşti, sunt mai bune unele străzi decât în Toronto

Ai renunţa la casa ta, la rostul tău din Canada, să te întorci cu familia în România?

Nu ştiu ce să zic. Copiii mei s-au născut acolo şi s-au obişnuit acolo. Eu l-am mutat pe fii-miu de la o şcoală, atât de mult mi-a suferit şi a plâns un an de zile că, la un moment dat, nici nu mai puteam comunica cu el. S-a închis în el. Îţi dai seama ce ar însemna acum să îi desprind de acolo, după ce s-au obişnuit şi să le spun că ne mutăm în România, sau în Franţa, sau în Europa? Pentru că eu mai glumesc câteodată şi mai spun: să vedem la anul cum merg lucrurile şi poate ne mutăm în altă parte. Şi s-o auzi pe fiică-mea: "nu vreau să-mi las colegele!" Andra face 11 ani. Iar Ştefănel a făcut 20, a terminat colegiul de programare de jocuri, şi deja intră în producţie. Colegiul pe care l-a terminat este renumit şi toţi cei care termină acolo sunt ajutaţi, li se găsesc joburi.

Copiii tăi ştiu româneşte?

Cu asta am început şi cu asta am continuat după aia.

Dar tu de ce ai vrut să pleci în Canada? Ce ţi-a venit atunci?

M-am dus mai întâi, ca orice român, să văd cum e afară.

Şi ţi-a plăcut atât de tare, că ai hotărât să rămâi acolo.

Aveam spre 40 de ani. Eu mă minunez acum că încă mai pleacă lumea de aici. Cred că e şi o greşeală, dacă pleacă toţi, cine mai rămâne aici? Eu vin destul de des acasă, sunt foarte multe schimbări în bine, inclusiv că s-au asfaltat toate străzile, chiar şi în Tei, unde stau. Sunt mai bune unele străzi decât în Toronto, pe cuvântul meu de onoare. O grămadă de case s-au făcut, şi de magazine. Am fost de curând la Iaşi, unde am văzut cel mai frumos mall din viaţa mea, în spatele palatului Culturii. Superb arată. Deci schimbări în bine sunt. O să mai treacă timp, până se aşează lucrurile, până se creează o clasă politică omogenă... Singura problemă e că fuge timpul ăsta şi îmbătrânim prea repede şi ajungi la un moment dat să spui: dom'le ce să mai aştept, ce să mai fac? De-asta probabil cei mai mulţi nu mai suportă faptul că timpul e atât de scurt şi pleacă. Fiecare vrea să-i fie mai bine, să le fie mai bine copiilor, părinţilor. Dar mai e ceva: nu e o soluţie numai a ne plânge. Cred că e nevoie de unirea aia în cuget şi-n simţiri pe care ne ferim s-o spunem.

În Canada ai şi un alt job sau doar cânţi?

Nu, am numai concerte şi cânt numai pentru români. Am concerte şi-n Canada, care sunt făcute de asociaţiile de români, la diferite sărbători, şi-n alte ţări. Vreau să fac un turneu, în primăvară, în care să invit şi doi colegi din România. Cu ani în urmă, am făcut două turnee cu Vasile Şeicaru şi Socaciu, în America şi Canada. Două luni am fost plecaţi şi a mers excelent.

Eu eram Bumbescu, Şeicaru era Majearu

Era foarte cunoscut pe vremuri duetul Hruşcă-Şeicaru.

În perioada 1984-89, am fost împreună pe scenă. Eram cunoscuţi, unde era unul era şi celălalt, fiecare-şi cânta cântecele, le dublam la voci şi era foarte fain.

Chiar dacă sunteţi atât de diferiţi din punct de vedere fizic, vă mai confundă lumea?

În octombrie, am ajuns pe la sărbătoarea Mărului, pe la Batoş, ştii unde-i asta? Pe lângă Reghin. Am acolo un prieten, inginerul Tămăşan, are un deal întreg de pomi fructiferi şi în livada lui există un singur cireş, al meu! Cireşul lui Hruşcă (râde). M-a chemat la sărbătoarea Mărului şi m-am dus. Cum am ajuns acolo, mi-a zis un domn: "Domnu' Ştefan, să vă dau un picuţ din brânza asta", că erau acolo produse şi de la oieri, şi de la cei care aduceau produse de grădină, de la porodici la cartofi.

Ce-s alea porodici?

Roşii. La un moment dat, stăteam acolo şi vorbeam de una, de alta, vine unu' şi zice: "O, domn Vasile!!". Fix credea că sunt Şeicaru (râde). L-am lăsat aşa, nu l-am corectat.

Cu Adrian Bumbescu mai erai confundat, pe vremea lui Ceauşescu.

Era în perioada în care Steaua era în mare vogă şi câştigase titlul european. Bumbescu eram eu şi Şeicaru era Majearu (râde). Dar era bine!

Când vii acasă, de sărbători, cu ce produse tradiţionale pleci în bagaj spre Canada?

Nu-i voie nici o sămânţă să duci de-aici (râde). Ţuica te lasă s-o declari, da' n-ai voie seminţe, fructe, mâncare. Acuma, unii spun că nu au produse de-astea în bagaje, da' au. Da' eu m-am obişnuit, spun ce am în desagă (râde).

Cu copiii ai venit vreodată aici de Crăciun?

Doar cu Ştefănel şi cu Geanina (n.n. soţia). Pe Andra încă n-am adus-o. Tot plănuim şi încă nu apuc. De vreo trei ani de zile fac Crăciunul acolo (n.n. în Canada), că am spectacole.

De pe masa de Crăciun ce nu vă lipseşte acolo?

Cozonac facem. Şi sarmale în foi de varză, cu afumătură, şi în foi de viţă face Geanina. Avem tot ce ne trebuie, sunt magazine româneşti şi ne aprovizionăm de la ei. Horincă am, pentru că iau câte doi litri, când vin în ţară. Pe unu' îl declar, pe altul îl plătesc (râde).

Nu m-am îmbogăţit din colinde

Care-i primul colind pe care l-au învăţat copiii tăi de la tine?

"Zâurel de zâurel". Pe ăsta l-o prins Ştefănel.

Dar tu câte ştii?

Vreo 120.

Deci mai ai material pentru destule CD-uri.

Am foarte mult material adunat. "Junelui Bunu'", colindul ăsta din Albeşti, l-am cules în vara lui 2000. "Vânător al lu' Crăciunu'" prin 2004 l-am auzit prima dată. Primele două albume pe care le-a editat Electrecordul sunt cu colinde învăţate de la părinţi, de la bunici. "La Săvârşitu' lumii" îl ştiu de la o mătuşă. De la bunică-miu, moşu' Pitiu, tatăl lui mama, ştiu "Sus în vârfu' muntelui". 80 de ani avea, venea la noi înspre Crăciun, destul de greu se mişca. El stătea peste apă, în prund, ziceam noi, acolo avea casa. Venea la noi, se punea după sobă, la căldură, şi murmura colindu', n-am să uit niciodată. "Coborât o coborât" se cântă la Ieud, "Creştinilor, noi astăzi" se cântă la Ieud, "Sus, sus, sus pe lângă lună" s-o colindat şi se colindă acolo. "Mândru-şi cântă-un cerb în codru" se cântă la Ieud. A fost o stare frumoasă atunci, în '90, când le-am înregistrat. Ştiu că şi primul, şi al doilea disc au prins foarte bine, au fost ca o gură de aer. Era acel firesc care s-a creat la sat. Că după asta trebuie să tânjim. După normal, după curăţenie, pentru că au o curăţenie cu totul şi cu totul aparte colindele.

Te-ai îmbogăţit din colinde, Ştefane?

Departe de artişti să se întâmple asta, cel puţin aici, pentru că nu s-a ajuns încă la un sistem de bună dirijare a drepturilor de autor. De fapt, aici pierdem noi mult. Un artist care a produs un material care s-a difuzat, în mod normal ar trebui să trăiască din drepturile de autor. Numai ca ambient, la ce se dă cu mine prin magazine, prin gări, şi ar fi suficient. Şi nu e vorba numai de mine, ci de toţi artiştii care se difuzează, mai ales de sărbători. Nu ştiu ce se întâmplă cu acele drepturi de autor. Nu ajung la cei care le merită.

La primăvară te întorci să lansezi albumul de pricesne.

Pe care o să-l scot probabil înainte de Paşti. Am avut bucuria să o înregistrez pe mătuşa Viorica Lumei din Slatina, pe care am întâlnit-o prima oară în 1990. Acum am regăsit-o mai slăbită niţel, dar m-am bucurat că e bine. A fost şefa corului bisericesc din Slatina. Aşa de frumos sună corul acolo... Mi-a cântat o grămadă de pricesne, de cântece religioase. Pe câteva le ştiam şi de acasă. Doi ani la rând, în 2006 şi 2007, am avut vreo cinci concerte în care am cântat pricesne, în perioada săptămânii patimilor, într-o biserică la Turda, la Braşov, la Târgu Mureş, la Luduş... Materialul era făcut, dar n-a fost momentul. Dar simt nevoia să-l fac acum. Pentru că în perioada Paştilor lumea vrea să asculte şi altceva. Sunt înălţătoare cântecele astea. Pe urmă o să scot şi folk. Primele mele piese, pe care să le cânt doar cu chitara. Să fie ca un bonus la un concert pe care l-am înregistrat, spectacolul pe care l-am avut cu dl Adrian Păunescu, la Teatrul Naţional. O să scot două albume cu acel concert şi bonus o să dau primele mele piese folk, pe care nu le-am înregistrat niciodată.

Nicăieri nu curge miere uşoară, pe nici o vale

Tu când ai prins drag de cântecele religioase? Tot în copilărie?

În copilărie, în primul rând au fost colindele. La noi e obiceiul din moşi strămoşi. Nu exista lume la Ieud, şi pe valea Izei, şi în tot Maramureşul să nu colinde de Crăciun. Era ruşinos să nu ştii colinde. Cu două-trei săptămâni înainte de colindat, te adunai cu cine urma să mergi, lângă sobă, şi mama sau mătuşa începeau: "No, ce cântaţi? No, ia repetaţi să nu vă faceţi de râs". Era obligatoriu. Iar celalalte... de Sfântă Mărie mergeam de fiecare dată la Moisei. Se mergea cu procesia, de la biserică, cu praporii, fetele se îmbrăcau în mirese, e un obicei frumos ăsta, şi se mergea pe jos 40 de km, cântându-se astfel de cântece (n.n. pricesne). Sunt pătrunzătoare. Iar pe albumul pe care-l voi scoate vor fi dintre-acelea învăţate când eram copil şi cele învăţate de la mătuşa Lumei...

Sunt mai altfel oamenii în Canada, Ştefane?

Toţi suntem o apă şi-un pământ. Nicăieri nu curge miere uşoară, pe nici o vale. Şi dacă nu pui mâna să-ţi faci treburile cu înţelepciune, şi cu răbdare, şi cu grijă nu reuşeşti niciodată nicăieri. Nici aici, nici peste râu, peste gârlă, nici peste gard, nici peste 10.000 de km. Trebuie să fii răbdător, înţelegător, respectuos, harnic şi să nu stai să-ţi pice para mălăiaţă din pom. Fără să-l scuturi, să tragi, să-l uzi, nu se poate.

Tu eşti cetăţean canadian?

Şi cetăţean canadian.