În luna iunie, violoniștii Liviu Prunaru și vioara Stradivarius „Pachoud” și Gabriel Croitoru, cu Guarneri del Gesù „Catedrala” (pusă la dispoziție de Muzeul Național „George Enescu”, în al cărui patrimoniu se află) se vor duela pe scene din Deva (3 iunie), Sibiu (4 iunie), Bistrița (5 iunie), Botoșani (7 iunie), Chișinău (8 iunie), Iași (11 iunie), Caracal (12 iunie).
Aceeași întrebare de peste un deceniu: Stradivarius sau Guarneri? Întrebare cu răspuns cunoscut, pentru că există un singur câștigător în fiecare an - publicul din orașele în care ajunge Turneul Național ”Duelul viorilor”, anul acesta la cea de-a 12-a ediție.
În prima parte a concertului, cei doi violoniști vor prezenta publicului alternativ cele două opere de artă – viorile pe care cântă. În cea de a doua parte, cei doi artiști vor fi prezenți pe scenă concomitent, spectatorii putând să savureze îmbinarea spectaculoasă a sunetelor celor două viori acompaniate de pian.
Liviu Prunaru – timp de 18 ani concertmaestrul orchestrei Concertgebouw Amsterdam și Gabriel Croitoru – profesor universitar la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, solist concertist al Filarmonicilor din Cluj-Napoca și Ploiești vor prezenta un program ce va conține piese de largă popularitate din literatura pentru vioară, printre care și Concertul pentru două viori în re minor de Bach, opus celebru în care cele două viori pot fi ascultate simultan.
Detalii pe www.duelulviorilor.ro
ITINERAR
3 iunie, ora 19:00 – Deva, Sala Pro Arte
4 iunie, ora 19:00 – Sibiu, Sala Thalia
5 iunie, ora 19:00 – Bistrița, Palatul Culturii
7 iunie, ora 19:00 – Botoșani, Sala Filarmonicii
8 iunie, ora 19:00 – Chișinău, Sala cu Orgă
11 iunie, ora 19:00 – Iași, Palatul Culturii
12 iunie, ora 19.00 – Caracal, Teatrul Naţional
PROGRAM MUZICAL:
GABRIEL CROITORU – vioara Guarneri del Gesu “Catedrala”
Fritz Kreisler - Recitativ și Scherzo, în re minor, op. 6
Fritz Kreisler - Tambourin Chinois, în si bemol major, op. 3
Fritz Kreisler / Serghei Rachmaninov - Preghiera
Fritz Kreisler / Ede Poldini - Poupée valsante
LIVIU PRUNARU – vioara Stradivarius “Pachoud”
George Enescu – Lăutarul din Suita Impresii din copilărie, op. 28
Henri Vieuxtemps – Regrets din 3 Feuilles d'album, op. 40
Antonio Bazzini – Calabrese, op. 34, nr. 6
LIVIU PRUNARU
GABRIEL CROITORU
J.S. Bach - Dublu concert pentru două viori în re minor, BWV 1043
J. Halvorsen - Capriciu de concert pe teme norvegiene, în sol major, op.19
Producător: Pro Contemporania
Partener de tradiţie: JTI
Parteneri culturali : Muzeul Naţional George Enescu, ICR
Partener: The Culture Club
Sponsori: Purcari, RBR Mobila, Grand Hotel Continental, Aqua Carpatica
Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenția de carte, Ziarul Metropolis, RFI România, Cronicari digitali, www.demilioane.ro
Parteneri Republica Moldova: Ambasada României în Republica Moldova, Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova
Parteneri culturali și organizatori locali: Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, Primăria Municipiului Deva, Colegiul Național Decebal din Deva, Filarmonica de Stat din Sibiu, Centrul Cultural George Coşbuc din Bistriţa, Palatul Culturii din Bistriţa, Centrul Filarmonica George Enescu din Botoşani, Sala cu Orgă din Chişinău, Ateneul Naţional din Iaşi, Palatul Culturii din Iaşi, Teatrul Naţional Caracal.
Povestea lutierilor
Stradivarius a fost un cunoscut creator italian de instrumente cu coarde, în special viori, rămase celebre până astăzi. Antonio Stradivari a făurit aproximativ 1100 instrumente din care 600 rămase astăzi. A construit în atelierul său din Cremona viori, viole, celli, ghitare, dar și o harpă care actualmente se află în proprietatea academiei de muzică din Napoli. Instrumentele sale sunt, pe lângă sunetul deosebit și rareori egalat, o investiție financiară foarte bună, în ultimii 30 de ani prețul instrumentelor sale crescând de peste 200 de ori, ajungându-se astăzi la 5-6 milioane de Euro.
Viorile și mai toate celelalte instrumente stradivariene au fost botezate de-a lungul timpului, (Soil, Doamna Tennant, Elder, Tuscan, Medici, Amarillys Fleming, etc.) fiecare având o istorie pe măsură. Alături de Giuseppe Guarneri "del Gesù", este considerat etalon în domeniul său. Numărul copiilor realizate după viorile sale este remarcabil (milioane în toată lumea).
Multe mistere s-au născut de-a lungul timpului legate de sunetul instrumentelor sale, vorbindu-se mai ales de lac, lemn, rareori despre lucrătura sa perfectă. Un fapt interesant este că lemnul provine din zona munților Balcani și a arcului carpatic, adunându-se dovezi chiar că ar proveni de lângă Mănăstirea Putna.
Creația sa se distinge în trei mari perioade. Prima, influențat de maestrul său, Amati, (1665-1700) în care construiește viori după modelul acestuia. A doua (1700-1730) sau "golden age" este perioada în care a creat cele mai distinse instrumente (a ajuns la măiestria deplină la 70 de ani) și ultima, în care a fost ajutat de fiul său, Omobono, datorită vârstei înaintate, decedând la 93 de ani.
Familia de lutieri Guarneri, asemenea lui Stradivari, a trăit la Cremona. Viorile Guarneri au fost realizate la sfârșitul secolului XVI - începutul secolului XVII, cel mai cunoscut membru al familiei fiind Giuseppe Antonio Guarneri (1698 - 1744). Viața sa este învăluită în mister: se spune că a fost întemnițat o perioadă, deși nu există nici o dovadă în acest sens. Instrumentele sale cunoscute astăzi, puține la număr (aproximativ 180) se disting printr-un sunet complex, tumultuos, plin de bogăție și profunzime armonică, dar și printr-un finisaj ce îl depășește din punct de vedere artistic pe mai cunoscutul său rival Stradivari.
Dacă între anii 1720-1730 se cunosc puține instrumente făcute de maestru, începând cu anii 30- 35 producția sa crește prin cantitate și calitate, ajungând ca în anii 38-39 să stabilească noi standarde în luterie și să redefinească "perfectul" în sunetul viorii.
Segmentul de piață a familiei Guarneri era format în principal de muzicieni, spre deosebire de Stradivari care lucra cu precădere pentru nobili, case regale și biserici. Gradul de uzură al viorilor Guarneri dovedesc o preferință clară a muzicienilor de a le cânta cu precădere. Violoniști celebri ca Joseph Joachim, Eugène Ysaÿe, Fritz Kreisler, Jascha Heifetz, Isaac Stern, Leonid Kogan, Henryk Szeryng, Itzhak Perlman, Gidon Kremer, Pinchas Zukerman și nu în ultimul rând, George Enescu și-au încredințat măiestria acestor viori.