x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Titluri de operă și balet din repertoriul universal, în prima săptămână din martie pe scena ONB

Titluri de operă și balet din repertoriul universal, în prima săptămână din martie pe scena ONB

de Magdalena Popa Buluc    |    26 Feb 2023   •   20:20
Titluri de operă și balet din repertoriul universal, în prima săptămână din martie pe scena ONB

Prima săptămână a lunii martie aduce, pe scena Operei Naționale București, trei titluri de operă extrem de apreciate de public, „Carmen” de Georges Bizet, „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini și „La Traviata” de Giuseppe Verdi, dar și două spectacole de balet aplaudate de fiecare dată: „Tango. Radio & Juliet” - spectacol coupé de dans contemporan - de Edward Clug și „Don Quijote” de Ludwig Minkus.

Miercuri, 1 martie, ora 18:30, vă propunem în dar de mărțișor spectacolul coupé de dans contemporan Tango. Radio & Juliet de Edward Clug. În „Tango”, Clug împrumută pași de tango argentinian, iar în „Romeo and Juliet” mișcări contemporane, rapide, uneori asemănătoare cu figuri breakdance. Astfel, tangoul, unul dintre cele mai pasionale dansuri din lume, și opusul poveștii eternilor îndrăgostiți (Romeo și Julieta) se întâlnesc, într-un mod inedit, în acest spectacol pentru a da viață celor mai puternice și contradictorii stări: pasiune, iubire, deziluzie, singurătate.

 

Joi, 2 martie, ora 18:30, vă invităm la spectacolul de operă „Carmen”, de Georges Bizet, sub conducerea muzicală a maestrului Joseph Horvath, în calitate de invitat al operei bucureștene. Întregul spectacol este, de la primul la ultimul act, o luptă în arenă, la finalul căreia nu există învingători, ci numai învinși, starea continuă de conflict fiind întreținută de prestația interpreților, îndrumați de către regizoarea Marina Emandi Tiron să redea în forță emoțiile personajelor.

 

Vineri, 3 martie, ora 18:30, vă așteptăm la spectacolul de operă „Madama Butterfly”, de Giacomo Puccini, sub conducerea muzicală a maestrului Tiberiu Soare. Este una dintre cele mai cunoscute opere din lume, a cărei poveste ne arată care sunt consecințele unui devotament fără margini. Iubirea dintre Cio-Cio-San și Pinkerton, un ofițer din marina americană, are un deznodământ tragic când bărbatul se întoarce în Japonia cu o altă femeie. Cum nu poate suporta durerea și dezonoarea, Cio-Cio-San se sinucide cu sabia tatălui său, potrivit tradiției.

 

Sâmbătă, 4 martie, ora 18:30, are loc spectacolul cu opera „La Traviata”, de Giuseppe Verdi, sub conducerea muzicală a maestrului Tiberiu Soare. Întâlnirea regizorului Paul Curran cu titlul lui Verdi se concretizează într-o o nouă perspectivă asupra operei, publicul din București având ocazia de a urmări povestea din alt unghi. Într-o manieră neconvențională și provocatoare, sunt transpuse evenimentele din Parisul anului 1700, în care povestea „Traviatei” își păstrează nuanțele sociale și spiritul de emancipare.

Duminică, 5 martie, ora 18:30, vă propunem spectacolul de balet „Don Quijote”, de Ludwig Minkus. Povestea cavalerului Don Quijote care pornește prin lumea întreagă în căutare de aventuri devine o frescă a societății spaniole și o reflecție asupra comportamentului uman. Vă invităm să ne bucurăm împreună de muzica lui Ludwig Minkus, precum și de coregrafia care îmbină perfect dansurile spaniole cu baletul clasic.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

×