Ton Koopman: "Am fost îndrăgostit de muzica lui Bach şi de cea a lui Händel"

● Inca din primii ani ai carierei dumneavoastra, v-ati orientat catre muzica baroca. Ce anume v-a determinat sa va indreptati catre acest tip de muzica?
● Din copilarie am fost indragostit de muzica lui Bach si de cea a lui Händel. Totodata Palestrina a facut parte din educatia mea catolica, pentru ca am cantat in corul de baieti al unei biserici, de la varsta de 6 ani, si la orga, de la 11 ani. Pentru mine Johann Sebastian Bach a fost si a ramas cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor. Mereu am iubit muzica din vremea lui. Am inceput sa studiez lucrari de Frescobaldi inca de cand eram copil. Mi s-a parut dintotdeauna ca muzica baroca are o lume a emotiilor care este foarte logica pentru mine. Imi plac aceste emotii, spre deosebire de cele din repertoriul romantic, care nu m-au atras niciodata. Bruckner, Mahler, Brahms nu sunt compozitorii mei.

● Care au fost etapele crearii propriei dumneavoastra orchestre, in 1969? Cum a inceput totul?
● Am studiat muzicologia si clavecinul la Universitatea din Amsterdam si mi-am facut acolo prieteni cu care am pus bazele unui cvartet Musica da camera. Pot sa spun ca eu am fost cel responsabil de introducerea instrumentelor din perioada baroca, pentru ca ascultam la vremea aceea inregistrari ale lui Harnoncourt, Leonhardt (al carui student eram) care m-au pus in contact cu o lume diferita, iar mie mi se parea ca nu merge sa interpretezi muzica baroca pe instrumente moderne. Si atunci mi-am spus: de ce sa nu incercam sa cantam pe instrumente de epoca?! De ce sa nu aducem viori baroce? Si asa am facut. In 1969, am infiintat prima mea orchestra baroca, reunind cei mai buni interpreti, carora le-am adaugat cativa studenti de la Conservator, pe care i-am contaminat cu placerea noastra de a canta muzica veche. Era un grup restrans, cu trei viori prime, doua secunde, o viola, un violoncel, un bas si instrumente de suflat. La inceput am fost infl uentat, bineinteles, de Gustav Leonhardt, profesorul meu, care experimentase cantatul pe instrumente baroce si obtinuse cele mai frumoase rezultate cu putinta.

● Intr-un interviu anterior, ati vorbit despre felul in care muzica baroca era inteleasa in anii ’60. Cantati in biserici de mici dimensiuni, imbracati in jeans, muzicienii aveau parul lung si semanau mai degraba cu starurile rock. Cand ati cantat la Amsterdam Johannes Passion de Bach, cei din public fumau joint-uri. Cum va explicati aceasta perceptie a muzicii baroce, ca o miscare underground?
● La acea vreme exista un public tanar care iubea pe de o parte muzica pop si de pe alta parte simtea ca se produce o revolutie si in domeniul muzicii clasice, in ceea ce priveste interpretarea muzicii baroce. In momentul in care noi am cantat Johannes Passion la Amsterdam, era clar ca tinerii venisera acolo nu doar ca sa vada suferinta de tip religios ce se petrecuse cu multa vreme in urma. Totusi acolo era o biserica, dar cui ii pasa de asta?! Era o atmosfera foarte relaxata. Sigur ca era public de toate varstele, dar majoritatea erau foarte tineri, cautand ceva complet nou, altceva decat Mahler, Brahms, cu care nu se simteau ca acasa. Asa ca ei au venit la concert, au fost primul nostru public si au constatat ca exista un nou mod, interesant, de a face muzica baroca, de care te poti bucura decat de Beethoven. Acei oameni care erau acolo, la fel de tineri ca si noi, imbracati in blugi, ca si noi, au ramas cu noi. Au acum intre 60 si 70 de ani, la fel ca mine, dar sunt in continuare indragostiti de aceasta practica a interpretarii istorice.

● V-ati constituit propriile ansambluri: Baroque Amsterdam Orchestra and Choir. Cum functioneaza din punct de vedere artistic si administrativ aceste formatii?
● Orchestra si Corul se reunesc in anumite perioade ale anului. Pot fi 2-3 saptamani, in functie de inregistrarile si de concertele pe care le avem programate. De pilda acum, in septembrie, venim cu ambele formatii in tara dumneavoastra. Dar vom avea o alta perioada de lucru in octombrie, apoi corul va lucra cu mine la sfarsitul lui noiembrie in Franta. Orchestra va lucra in ianuarie. Destul de des in perioada sarbatorilor de iarna facem Oratoriul de Craciun sau o alta lucrare specifica. Asa ca in fiecare an este ceva diferit. Depinde de festivalurile la care suntem invitati, de organizarea concertelor anuale. In timpul ramas, membrii formatiei fac muzica de camera, predau sau canta in alte orchestre, fiecare are un mod diferit de a petrece anul. Exista un nucleu stabil, alti membri sunt mobili, depinde de proiect.

● Una dintre biografiile dvs. de pe net spune ca ati stabilit o limita a repertoriului, care coincide cu anul mortii lui Mozart, dar la Bucuresti veti canta Simfonia nr.104 de Haydn, scrisa in 1795, dupa moartea lui Mozart. V-ati fixat anumite repere stilistice?
● Cand am devenit dirijorul Orchestrei de Camera Radio din Olanda, mi s-a spus ca ar trebui sa dirijez si piese din secolul al 19-lea, ceea ce nu facusem pana atunci. Am cantat Haydn, Mozart, dar Simfoniile londoneze nu le cantasem pana atunci. Apoi au inceput sa-mi placa piesele din ultima perioada de creatie a lui Haydn, care au o muzica extraordinara. Am cantat Mendelssohn, Schubert, asa ca trebuie sa spun ca am mintit cand am afirmat ca repertoriul meu se opreste la anul mortii lui Mozart, desi in acel moment era adevarat. Nu sunt ca Philippe Herreweghe sau ca John Elliot Gardiner, carora le-a placut sa puna in valoare timp de ani de zile muzica secolului al 19-lea si chiar a secolului 20. Aceasta nu a fost niciodata muzica mea si cand am intrat in secolul al 19-lea, a fost pentru ca oamenii m-au convins ca pot sa fac asta. Am facut-o cu placere si o fac in continuare, dar nu se intampla in fiecare saptamana.

● Credeti ca e posibil sa fii un bun interpret al muzicii vechi, fara sa fii un bun muzicolog sau un bun cercetator?
● Nu, cred ca ar trebui sa stii despre ce vorbesti, ar trebui sa cunosti perioada istorica, sa stii ce s-a scris despre ea, care sunt parametrii ei, si cunosc multi muzicieni tineri care cred ca au invatat in scoala toate informatiile despre muzica veche si acum se considera cei mai buni interpreti ai acestei muzici. Cred ca trebuie sa verifici daca generatiile mai vechi au avut sau nu dreptate. Daca noi am gresit si ei fac aceleasi greseli ca si noi, nu e bine. Asa ca o parte din munca mea este sa predau muzicologie la Universitate si imi place sa vad tineri colegi care studiaza sursele pe care le-am studiat si eu si ca ajung cateodata la concluzii diferite. Si uneori generatia mea a avut dreptate, dar nu asta este important, ci ca generatia urmatoare verifica aceleasi surse. Sunt multe amanunte in muzica pe care nu le cunoastem. Stim foarte putine despre rubato-ul din vremea lui Monteverdi, care este un lucru esential. Nu stim prea multe despre scara crescendourilor si a decrescendo-urilor in muzica baroca. Dar as vrea sa afl u mai multe si incerc sa obtin noi informatii despre toate acestea. Colegii mei din noua generatie ar trebui sa mearga mai departe si sa gaseasca ceea ce noi nu am afl at inca.