x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Trofeul festivalului de folk de la Brăila a plecat la Cluj

Trofeul festivalului de folk de la Brăila a plecat la Cluj

de Alex Revenco    |    06 Noi 2012   •   21:12
Trofeul festivalului de folk de la Brăila a plecat la Cluj
Sursa foto: Teodor Bitică

Preşedintele Consiliului Judeţean a anunţat că la anul festivalul va deveni internaţional
Disticţiile acordate la cea de-a VII-a ediţie a Festivalului de muzică folk "Chira Chiralina" au fost: Marele Premiu (în valoare de 5000 de lei)- grupul .Rom din Cluj (Răzvan Krivach, Ioan Onişor, Ionuţ Mangu şi Roxana Zăpârţan); Premiul I, (2.500 de lei) şi Premiul pentru cea mai bună creaţie (1.000 lei)- piesa "De ce nu apar folkiştii la televizor" - duetul Cosmin Vaman şi Alexandra Andrei din Iaşi.

PREMII MAI MARI ÎN 2013
Premiul al II-lea, în valoare de 2.000 lei, a revenit grupului Icarus (Pinghireac Bogdan şI Cicioc Andrei) din Botoşani. Premiul al III-lea (1.500 de lei) şi Premiul pentru virtuozitate instrumentală (1.000 de lei) au fost câştigate de trupa Folk'n Roll din Brăila, format din Dragoş Adrian Balaban, Bogdan Raicu, George Condruz şI Andrei Eugen Botan. Premiul Special al juriului (1.000 lei) a fost acordat grupului Arhaic din Teleorman, alcătuit din instructorul Nicolae Doboş şI elevii săi, Sorin Preda şI Mihai Munteanu. Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a declarat: "Pentru a face festivalul mai atractiv şi pe plan internaţional, în 2013 se vor oferi premii şI mai mari iar trofeul ediţiei viitoare va fi 5.000 de euro. Titus Andrei, preşedintele juriului, a spus că ediţia din acest an a festivalului de muzică folk de la Brăila a atins o înaltă ţinută, fiind remarcate compoziţii şi texte foarte bune, într-o competiţie care a reunit atât consacraţi ai festivalurilor de folk cât şi debutanţi: "Festivalul a avut şi cantautori cunoscuţi ai festivalurilor, interpreţi aproape profesionişti, precum şi debutanţi foarte buni". Alături de artiştii români prezenţi în recital, Adrian Ivaniţchi, Poesis, Zoia Alecu şI Alexandru Andrieş, pe scena festivalului de Brăila a fost invitat Ali Riza Erdogan, care a susţinut un recital de muzică tradiţională turcă. Primit cu multă căldură de public, Erdogan a cântat acompaniat la saz (instrument tradiţional turcesc), demonstrând că muzica este un limbaj universal ce poate uni oameni de pe meridiane diferite.

×
Subiecte în articol: Festival Braila