x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Trooper Unplugged show pentru Balaurul

Trooper Unplugged show pentru Balaurul

de Alex Revenco    |    05 Mai 2011   •   19:17

În această seară, Trooper susţine în Club Wings pri­mul concert de la revenirea chita­ristului Aurelian "Balaurul" Din­că, după dificila in­tervenţie chi­rurgicală suferită la mâna stângă în ur­mă cu mai bine de trei luni. For­ma­ţia revine în Ca­pi­tală cu un spec­tacol nou, intitulat "100% un­plugged", ce va avea loc într-unul dintre cele mai noi clu­buri cu o capacitate de 700 de per­soane, un sunet excepţional şi lumini de cea mai bună calitate sce­nică. Alături de Trooper vor ur­ca pe scenă o se­rie de invitaţi spe­ciali: fostul Cargo Alin Ichim (acum liderul grupului Desant), Mihnea (Luna Amară), Dan Iliescu (Timpuri Noi), Aura Pohoaţă (Stillborn) şi Pepino (Parlament). Cu prilejul concertului din Wings, fanii vor putea cânta alături de formaţie melodii binecunoscute compuse în cei 15 ani de activitate.

×