În decoruri cinematografice, în Piaţa Spaniei din Sevilia printre mozaicuri artizanale şi arhitectură tipică andaluză, aproximativ 10.000 de persoane au asistat sâmbătă seară la o epopee punk-rock oferită de legendara trupă americană Green Day, relatează EFE.
Trupa californiană a avut privilegiul să concerteze în acest spaţiu istoric unde în mai puţin de 24 de ore, duminică seară, vor fi decernate premiile European Music Awards (EMA) ale postului de muzică MTV.
În acest cadru unic, membrii trupei californiene Green Day au debutat cu clasica lor piesă 'Basket case', pentru ca "toată lumea să devină nebună", cum a cerut solistul Billie Joe Armstrong în faţa acestei mărturii a muzicii grunge a anilor 90 care a propulsat trupa la celebritate.
Făcând pasul în deceniul următor, trupa atacat ritmurile piesei 'Holiday' însoţită de o explozie de focuri de artificii şi urmată de celebra 'Boulevard of Broken Dreams', care avea să anunţe dezlănţuirea unei spectacol care i-a încântat pe fani.
Publicul a fost luat prin surprindere de tunul de artificii care a prefaţat piesa 'Know Your Enemy', moment în care fanii au putut cânta alături de idolii lor versurile pe care Armstrong le-a presărat uneori cu puternicul strigăt 'Viva Espana!'.
Liderul trupei nu a fost singurul protagonist al concertului, având în vedere că o foarte tânără fană îmbrăcată cu un tricou Green Day şi un fes de Moş Crăciun pe cap a urcat pe scenă, cu acordul lui Billie Joe, care a încurajat-o să se arunce în braţele mulţimii într-un moment de paroxism punk.
Nu au lipsit nici piesele 'When I Come Around' sau 'Waiting' într-o trecere în revistă a discografiei trupei, care a inclus şi o versiune a celebrei 'Shout!' al grupului The Isley Brothers spre deliciul publicului care a urmărit primele versuri în tăcere pentru a sfârşi prin a marca cu salturi entuziaste finalul cântecului.
Trupa a păstrat pentru final celebrele 'American Idiot' şi 'Jesus of Suburbia' în acest spectacol exploziv de peste o oră plin de adrenalină şi de focuri de artificii care va rămâne cu siguranţă în memoria colectivă a oraşului, care a vibrat şi pe acordurile unei versiuni acustice a pieselor 'Good Riddance' şi 'St. Jimmy', oferite ca bis.AGERPRES