x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Trupa IRIS - Nelu Dumitrescu a lansat piesa-manifest „Flori de Plumb”

Trupa IRIS - Nelu Dumitrescu a lansat piesa-manifest „Flori de Plumb”

18 Mar 2022   •   13:08
Trupa IRIS - Nelu Dumitrescu a lansat piesa-manifest „Flori de Plumb”

În contextul evenimentelor tulburătoare care au loc acum în vecinătatea țării noastre, trupa IRIS Nelu Dumitrescu a decis să continue promovarea noului album, dar a adus câteva modificări ordinii de lansare a pieselor.

Astfel că locul baladei ce trebuia să fie lansată astăzi a fost luat de o piesă în forță, cu un mesaj cu greutate.

Flori de Plumb este cel de-al treilea single lansat de IRIS Nelu Dumitrescu de pe viitorul material discografic. Compoziția noii melodii este semnată de membrii trupei, iar versurile sunt scrise de Eliza Manda.

“Chiar dacă noul nostru single este incredibil de actual, el nu a fost compus acum și nu este despre războiul de acum. Piesa este despre războiul care a zdruncinat dintotdeauna omenirea, despre istoria scrisă cu lacrimi și jocurile calculate despre care prea puține știm.

Cu toate acestea, am ales să lansăm acest single acum ca un protest la realitatea aceasta crudă pe care ne este foarte greu să o înțelegem și imposibil să o acceptăm.” – a declarat Nelu Dumitrescu, membru fondator și liderul trupei IRIS.

“Repetăm greșelile trecutului. Uităm suferința celor care au scris istoria umanității și ne lăsăm prinși într-un joc al lăcomiei, puterii și dominației. Căutăm pace, dar vrem s-o obținem prin război. Iar apoi cerem ajutor Divin. Acest tipar, care se tot repetă, lasă urme adânci și răni deschise în inima Pământului.”  - Eliza Manda, autoarea versurilor piesei Flori de Plumb.

Videoclipul single-ului Flori de Plumb este realizat de același Valentin Dragomir cu care trupa a colaborat și la videoclipurile anterioare. Pentru ca mesajul piesei să fie cât mai bine înțeles, dar și ca acesta să dăinuie cât mai mult în timp, acordurile apăsătoare și versurile grele au fost ilustrate prin intermediul unor imagini sfâșietor de dureroase.

https://www.youtube.com/watch?v=3ukIRl0cymY

“Acest single nu a fost lansat acum doar pentru a oferi o mică doză de energie sau pentru a trage un semnal de alarmă, ci și pentru că vrem să fim de ajutor refugiaților. Noi, membrii trupei IRIS Nelu Dumitrescu, alături de casa de discuri MediaPro Music, am decis ca toate încasările acestei melodii să fie donate către Crucea Roșie România. Așadar, nu ne rămâne decât să vă încurajăm să rămâneți oameni  în aceste zile gri și să ajutați așa cum puteți. Orice gest, cât de mic, poate conta enorm!” - Nelu Dumitrescu, membru fondator și liderul trupei IRIS.

Download/streaming link: https://IRIS-NeluDumitrescu.lnk.to/FloriDePlumb

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

FLORI DE PLUMB

Muzica: trupa IRIS Nelu Dumitrescu
Versuri: Eliza Manda

VERSURI:

Vise spulberate

Prizonieri în gând, în noapte

Singurătate

Pace și dreptate

Mult prea scump plătite-n vieți

Fără păcate

 

Unde ești Divinitate?

 

În jur e fum

Pe gât ai scrum

Veghe-ți stau doar florile de plumb

Glorie sau moarte

Suflete prefabricate

Fără libertate

Jocuri calculate

Scriu istoria cu lacrimi

De sânge toate

 

Unde ești Divinitate?

 

În jur e fum

Pe gât ai scrum

Veghe-ți stau doar florile de plumb

În jur e fum și totul e scrum

Ochii-ți ard și nu mai vezi niciun drum

N-ai speranță și de veghe-ți stau doar

Florile de plumb

 

×