x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Turneul Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo după 12 ani, la Cluj-Napoca

Turneul Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo după 12 ani, la Cluj-Napoca

de Magdalena Popa Buluc    |    19 Oct 2022   •   15:06
Turneul Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo după 12 ani, la Cluj-Napoca

Turneul naţional Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo ajunge, după 12 ani de absență, la Cluj, cu un concert care va avea loc vineri, 21 octombrie, de la ora 19:00,  la Opera Maghiară de Stat.

Ediția a IV-a a Turneului Național Clasic la puterea a treia, supranumit anul acesta Euforica, susținut de Marin Cazacu și ansamblul cameral Violoncellissimo aduce pe scena Operei Maghiare 14 dintre cei mai buni violonceliști din țară, care în ultimile trei săptămâni au trecut pe la Oradea, Arad și Sibiu, Ploiești și Bacău, București și Chișinău, se îndreaptă pe 20 octombrie la Bistrița, iar vineri, 21 octombrie le vor cânta clujenilor.

Proiectul „Violoncellissimo”, pe care Marin Cazacu l-a început în urmă cu 30 de ani alături de studenții săi, a pornit din dorința de a le dezvolta acestora creativitatea colectivă și de a apropia mai mult ascultătorii de muzică, indiferent de gen, prin abordarea unui repertoriu divers, de la muzica clasică la cea de divertisment, jazz și rock simfonic și chiar folclor.  

Așadar, programul concertului de vineri, 21 octombrie, de la Opera Maghiară de Stat, este unul eclectic, așa cum și-a obișnuit ansamblul publicul, cu muzică  de toate genurile, adaptată pentru violoncel, piese de pe coloane sonore ale mai multor filme celebre, cu valsuri, marșuri și cu lucrări de Beethoven și Mozart în variantă rock.

 

ITINERAR Euforica

10 septembrie - avanpremieră - Sinaia - Parcul Dimitrie Ghica (în "Sinaia Forever")

30 septembrie - deschiderea oficială - Oradea  - Sala Filarmonicii

1 octombrie  - Arad, Palatul Culturii

5 octombrie  - Sibiu, Sala Thalia

9 octombrie  - București, Ateneul Român

16 octombrie – Piatra Neamţ, Sala Consiliului Judeţean

17 octombrie  - Chișinău, Sala cu Orgă

20 octombrie  - Bistriţa, Palatul Culturii

21 octombrie  - Cluj-Napoca, Opera Maghiară de Stat

22 octombrie  - Deva, Centrul Cultural Drăgan Muntean

23 octombrie - Ploieşti, Sala Filarmonicii (în cadrul "Ploieşti Jazz Festival")

 

Violoncellissimo este unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale românești, format la inițiativa violoncelistului Marin Cazacu, cu misiunea de a deschide noi drumuri pentru promovarea muzicii și a tinerelor talente din România.

Violoncellissimo a susținut primul turneu national în 2019, iar în anii următori și-a continuat povestea prin evenimente similare cu ecouri în toată țara.

În această perioadă, ansamblul a susținut concerte în cadrul unor importante evenimente culturale din România și străinătate: la Marea Sală UNESCO Paris – aniversare 65 ani România la UNESCO, octombrie 2021;  la Expo 2020 Dubai, decembrie 2021; cu ocazia aniversării a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, la Paris; la Gala Premiilor UNITER, la Washington, Bruxelles, Luxemburg, Istanbul etc.

Marin Cazacu este directorul general al Filarmonicii George Enescu, profesor la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în 1998 a fondat cvartetul Cellissimo, prezent pe scenele portugheze în 2013, la CCB (Lisabona) și Casa da Música (Porto). Maestrul Marin Cazacu a cântat alături de Ghennadi Rojdestvenski, Sergiu Comissiona, Horia Andreescu, Antoni Ros Marba, Vladimir Orlov, Radu Aldulescu, Jeremy Menuhin și alții. De asemenea, a avut multiple apariții la festivaluri internaționale precum cele de la Berlin, Hong- Kong, Macao, München, Milano, Osaka, Seoul, Tokio.

PROGRAM MUZICAL:

  • G. Fr. Handel                        - Passacaglia                              
  • P.I. Ceaikovski                     - Aria lui Lensky      
  • Astor Piazzolla                     - Oblivion și Libertango         
  • Jacques Offenbach             - Can Can                                   
  • Johann Schrammel             - Marș                                        
  • Dimitri Şostakovici               - Vals                                         
  • ***                                           - Suită folclorică românească                                           
  • Radu Sinaci                          - Tribute to Mozart                
  • Radu Sinaci                       - Beethoven Rocks…            
  • Saint Saens / Radu Sinaci - Bacchanale                       
  • Sabin Pautza (arr.)               - The Final Countdown                                                      
  • Mozart/Say                            - Alla Turca Jazz Rock          

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: violoncellissimo Violoncellissimo 2022