Dacă nu știți pe cine să alegeți pe data de 9 iunie, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, împreună cu partenerii săi de scenă, Sorin Petrescu (pian) și Doru Roman (percuție) vă propun să îi alegeți... pe ei!
Cei trei ”candidați” pentru a vă face o seară perfectă promit o experiență muzicală plăcută, într-o atmosferă rafinată, unde sunetele flautului vor răsuna cu delicatețe și măiestrie.
Fie că sunteți pasionați de muzică clasică sau doar căutați un moment de relaxare și inspirație, acest concert este o alegere ideală pentru o seară frumoasă în centrul orașului.
Plecând de la muzica lui Mozart și Beethoven, artiștii aduc în fața publicului prelucrări sau piese inspirate din muzica celor doi corifei ai Clasicismului, precum și hituri ale muzicii tradiționale americane sau românești, într-un original melanj de jazz simfonic, jazz clasic, jazz contemporan și jazz ”agricol”, în care ritmurile de geamparale și călușari au menirea de a încinge spiritele.
Leonard Bernstein, Leroy Anderson, Dave Brubeck, Christoph Keller sau Johnny Răducanu alcătuiesc un periplu muzical de neuitat, în care publicul va fredona, va dansa și, mai ales, va pleca mai bogat, cu jazzparalele întipărite în memoria afectivă.
Turneul Național Flautul Fermecat – JAZZPARALE începe la Caracal pe 6 iunie, ajunge la București pe 9 iunie și va continua la Deva (10 iunie), Bistrița (11 iunie), Iași (18 iunie), cu final la Sibiu (6 iulie).
ITINERAR
6 iunie - Caracal - Teatrul Național
9 iunie - București - Ateneul Român
10 iunie - Deva - Sala Pro Arte
11 iunie - Bistriţa – Palatul Culturii18 iunie - Iași – Palatul Culturii
6 iulie - Sibiu - Sala Filarmonicii
PROGRAM MUZICAL
1. W.A. Mozart - Marș (din opera Flautul fermecat)
2. Christoph Keller - Mozart în Argentina
3. W.A. Mozart - Rondo alla turca
4. Tradițional - Geamparale
5. Dave Brubeck - Blue Rondo A La Turk / Briar Bush / Iberia
6. L.v. Beethoven - Marș turc (din opera Ruinele Atenei)
7. Christoph Keller - Beethoven în Brazilia
8. Leonard Bernstein - The West Side Story Suite
9. LeroyAnderson - The Syncopated Clock / Plink, Plank, Plunk / Sandpaper Ballet
10. Petre Elinescu - Scena pastorală română
11. Johnny Răducanu - Mâinile Olarului / Jocul țambalelor
BIOGRAFII
Flautistul Ion Bogdan Ştefănescu este solist al Filarmonicii ”George Enescu”, profesor la catedra de flaut din cadrul Universității Naționale de Muzică București și solist la Filarmonicii Banatul din Timișoara. Este membru fondator al ansamblurilor Pro Contemporania, Profil și Silvestri, al triourilor Bohema și Affresco, a cvartetului FlautArchi, membru al Trio Contraste, al Cvintetului George Enescu și fondator al ansamblurilor Barock Orchestra și Flaut Power. Ion Bogdan Ștefănescu a debutat ca solist în anul 1983, pe scena Ateneului Român. De atunci, activitatea sa solistică a fost constantă, evoluând în peste 1000 de concerte, recitaluri și spectacole pe scenele din România și din străinătate. De 13 ani este protagonistul turneelor naționale Flautul de aur și Flautul Fermecat. Are peste 40 de ani de carieră. A realizat un număr impresionant de înregistrări (200, numai în perioada 2003 – 2004) la Societatea Română de Radio, multe dintre ele păstrate în cardex, precum şi la Televiziunea Română. De asemenea, are înregistrări la societăţi de radio din străinătate, realizate la solicitarea acestora Deutschlandfunk-Köln; WDR; Société de Musique Contemporaine Lausanne; Bayerische Rundfunk; DRS 2; Deutschlandfunk; Hessischer Rundfunk; Berliner Rundfunk. Discografia sa cuprinde, până în prezent, 58 CD-uri publicate în România și, mai ales, la case de discuri din străinătate precum Gutingi, Cavalli și Sargasso. Din 2012 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. De-a lungul timpului a publicat cărți și articole de specialitate, la edituri și reviste de cultură prestigioase, precum și 12 volume de poezie. În 2017 a primit premiul ”Cartea de poezie a anului 2016”, conferit de Filiala de Poezie București a USR, pentru volumul ”Un vers care lasă moartea cu gura căscată”. Ion Bogdan Ștefănescu cântă la un flaut Muramatsu de 18K.
Pianistul Sorin Petrescu şi-a început studiile muzicale la Liceul de Muzică „Ion Vidu“ din oraşul natal, continuându-le apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ (astăzi Universitatea Națională de Muzică) din Bucureşti la clasa profesorului Constantin Ionescu Vovu. În anii 1980 şi 1981 a participat la cursurile de vară ale Seminarului internaţional de la Weimar, la clasa de măiestrie a pianistului Rudolf Kehrer. Din anul 1982, Sorin Petrescu este pianist (în prezent solist concertist) al Filarmonicii „Banatul“, desfăşurând o bogată activitate solistică. Este binecunoscut ca pianist al Trio-ului “Contraste”, în care s-a remarcat prin promovarea susținută a muzicii contemporane. Sorin Petrescu a fost distins cu Premiul I la concursurile naţionale ale muzicienilor profesionişti în 1983, 1985, 1987, 1989, cu Premiul Revistei „Astra“ din Braşov (1988), Premiul Criticilor Muzicali (1989), Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Este de asemenea laureat cu Premiul II al Concursului Internaţional de pian de la Mazara (Italia). A participat în cadrul mai multor festivaluri muzicale precum: Festivalul „George Enescu“ (1988, 1991, 2007), Festivalul internaţional de la Varna (Bulgaria), Festivalul pentru Europa de Răsărit de la Bergen (Norvegia), Festivalurile de muzică contemporană de la Darmstadt (Germania), Bogota (Columbia), „East-West Festival“ – Amsterdam (Olanda), „The New Music Festival“ – Huddersfield (Marea Britanie), „Musicorama“ (Hong Kong). A concertat şi în China, Polonia, Ungaria, Germania, Olanda, Franţa, Elveţia, Taiwan.
Percuționistul Doru Roman este absolvent al Conservatorului de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj- Napoca, la clasa maestrului Grigore Pop, promoția 1986. În același an, a devenit membru al Orchestrei Operei Române din Timișoara. Din anul 1990, este membru al Orchestrei Filarmonicii “Banatul” din Timișoara și solist-concertist începând din toamna anului 2007. Doru Roman este profesor de percuție la Facultatea de Muzică din cadrul Universității de Vest - Timișoara, fiind doctor în muzică. Este membru al Orchestrei Internaționale “Europa Symphony” – Viena, al Orchestrei Metropolitane din București, al Ansamblului de percuție din Cluj-Napoca și al “Old Dixeland Jazz Band” din Timișoara. De asemenea, Doru Roman este cunoscut în calitate de coordonator al Ansamblului “Percutissimo” al Facultății de Muzică din Timișoara, al Ansamblului “Jimbo-Drums”, de membru al Trio-ului “Contraste”, precum și al Trioului “Gentis”. A fost distins cu numeroase premii: Premiul I la concursurile naționale de percuție (1978-1982, 1986), Premiul Criticilor din România (1985), Premiul Special la Festivalul de Jazz de la Sibiu (1986), Premiul “Pro Cultura Timisiensis” și Premiul UCMR (2008), Premiul “Pro Juventute” (2012). A participat la numeroase festivaluri internaționale și a susținut recitaluri în Olanda, Elveția, Belgia, Italia, Bulgaria, Austria, Ungaria, Franța, Spania, China, Columbia, Danemarca, Anglia, Germania, Polonia și Taiwan