x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica „Un artist, un pian și un țambal” – recital susținut de Cătălin Răducanu, la ICR Londra

„Un artist, un pian și un țambal” – recital susținut de Cătălin Răducanu, la ICR Londra

de Magdalena Popa Buluc    |    25 Ian 2024   •   12:00
„Un artist, un pian și un țambal” – recital susținut de Cătălin Răducanu, la ICR Londra

Primul recital al anului 2024 din cunoscuta serie „Concertele Enescu” aduce în fața publicului londonez, joi, 1 februarie 2024, de la ora 19:00, concertul „Un artist, un pian și un țambal – clasic, jazz, folclor”, susținut de pianistul și compozitorul Cătălin Răducanu la sediul ICR Londra.

Cătălin Răducanu a pregătit un program special pentru publicul britanic, prezentând piese de Dan Dediu, Chopin, Debussy și Enescu la pian, cu improvizații de jazz, pe teme de Ciprian Porumbescu sau George Enescu, şi cu piese la țambal, în care artistul prelucrează teme celebre din folclorul românesc. Prin demersul său artistic, Cătălin Răducanu propune o elaborată tranziție și fuziune de stiluri și genuri muzicale, trecând cu ușurință de la muzica clasică la improvizația de jazz ori forma stilizată a muzicii folclorice. 

După un turneu primit cu mult entuziasm în România, în 2023, Cătălin Răducanu își propune să ajungă în 2024 și peste hotare, în faţa publicului din Europa, dar şi în faţa comunităţilor de români din diaspora, „Un artist, un pian și un țambal” intrând în seria supranumită Turnee de poveste.

Cătălin Răducanu este absolvent al Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti” și al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. A studiat pianul cu Alma Peter, Vlad Dimulescu, Dana Borșan și Viniciu Moroianu. A câștigat numeroase concursuri naționale și internaționale, având privilegiul de a susține concerte în Germania, Ungaria, Franța și Italia. S-a perfecționat în cadrul unor masterclass-uri cu profesori de renume: Gabriel Amiraș, Andrei Gavrilov, și Cristian Beldi. A fost de două ori bursier al UNIMIR și al Fundației „Principesa Margareta a României”, în 2014 și 2016. A susținut recitaluri si concerte la Școala Americană, Tinerimea Română, Teatrul Act, Muzeul „George Enescu”, Universitatea Națională de Muzică București, Institutul Maghiar, Sala ARCUB, Sala Palatului, Ateneul Român, Centrul Ceh, Palatul Suțu, Castelul Peleș, Palatul „Regina Elisabeta”, Franz Liszt Academy Budapest, Academia Maghiară din Roma, Teatrul ODEON București, Opera Națională București, Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu-Vâlcea, Filarmonica din Brașov sau Casa Lipatti. A participat la Festivalul „Serile Lipatti” (2013-2014), la Festivalul de Jazz de la Constanța, „Jazz up Sea”; este pianist colaborator al grupului cameral „Traffic Strings”. Cătălin Răducanu a fost unul dintre acompaniatorii oficiali ai Concursului „George Enescu” la Secția Vioară, în 2021. Este membru al formației de muzică contemporană „Ars Subtilior”. Primul său demers solo a avut loc ȋn anul 2023, ȋn cadrul Turneului Național „Un artist, un pian și un țambal – clasic, jazz, folclor”, traversând cele mai importante orașe ale țării, de la București, la Ateneul Român, până la cele mai îndepărtate sate. Tânărul muzician provine dintr-o veche familie de lăutari.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×