Sâmbătă la 20.30 se va juca pe malul lacului piesa de teatru „O poveste de iubire” cu Iolanda Covaci si Darius Daradici. Este povestea a doi tineri care se întâlnesc, se îndrăgostesc, se ceartă, se împacă și ajung să îmbătrânească și să moară împreună. Apoi cei doi se reîntâlnesc în alte vieți sub forma de diferite animale și urmează același traseu, însă întâmpinând obstacolele specifice speciei din care fac parte în fiecare viață.
Până să înceapă piesa vă propunem să explorați Parcul Mogoșoaia. Cu siguranță există ceva de făcut pentru toate gusturile. De la închiriat biciclete, bărcuțe și karturi până la wakeboarding.
Cei dornici să lenevească la soare o pot face la Wakebar pe malul lacului sau la un picnic.
Duminică și luni seara începând cu ora 19.00 Parcul Mogoșoaia va răsuna pe ritmuri de jazz, în compania lui Emil Bîzgă Jazz Band. Pentru două ore vă veți putea bucura de un program inedit de Smooth jazz chiar pe malul lacului.
Nu am uitat nici de copii, așa că duminică îi așteptăm la piesa de teatru „Muzicanții din Bremen” și luni la piesa „Prințesa Aurora”. Ambele piese de teatru pentru copii încep la ora 17.00.
Toate aceste evenimente se vor desfășura pe malul lacului în Parcul Mogoșoaia. Accesul este liber, iar intrarea se face dinspre benzinăria Lukoil.
Despre Festivalul Kulturestock
Este un Proiect Cultural Finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și implementat de Primăria Mogoșoaia în parteneriat cu Asociația Inspira pentru Arta și Cultură și Asociația Pentru Promovarea Industriilor Creative.
Citește pe Antena3.ro