x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Zeul rockului progresiv, Peter Hammil, vine la ARTmania

Zeul rockului progresiv, Peter Hammil, vine la ARTmania

de Alex Revenco    |    17 Apr 2014   •   15:46
Zeul rockului progresiv, Peter Hammil, vine la ARTmania

Cel mai influent muzician de rock progresiv (compozitor, solist vocal, pianist şi chitarist), Peter Hammil va susţine un concert solo pentru 350 de spectatori, în curtea  Palatului Brukenthal, pe 7 august. Cu o discografie de peste 50 de albume în 40 de ani de carieră, Peter Hammil s-a remarcat ca 'tatal' lui Van der Graaf Generator, un grup total neconvenţional ce a marcat enorm muzica anilor '70. El activează şi în noul mileniu, atât ca Van der Graaf Generator cât şi ca Peter Hammil, aşa cum vine la Sibiu. Atitudinea nonconformistă a artistului britanic s-a păstrat până în zilele noastre, Hammill militând în continuare pentru “aplicarea ştiinţei, inteligenţei şi pasiunii în creaţia muzicală în locul urmăririi succesului comercial”.

Preţul unui bilet este de 100 de lei dar locurile sunt limitate şi doar 350 de spectatori se vor bucura de experienţa live oferită de Peter Hammill. Biletele se găsesc în reţelele Myticket, Eventim şi pe shop.artmania.ro



×
Subiecte în articol: Peter Hammil