x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură O lucrare rar cântată în România: Petite messe solennelle de ROSSINI, la Sala Radio

O lucrare rar cântată în România: Petite messe solennelle de ROSSINI, la Sala Radio

de Magdalena Popa Buluc    |    21 Noi 2022   •   12:00
O lucrare rar cântată în România:  Petite messe solennelle de ROSSINI, la Sala Radio

Miercuri, 23 noiembrie 2022 (de la 19.00), unul dintre cele mai prestigioase ansambluri muzicale din România, CORUL ACADEMIC RADIO, ce aniversează în acest an 82 de ani de existență, va susține la Sala Radio primul său concert integral din această stagiune.

Sub bagheta dirijorului ansamblului – CIPRIAN ȚUȚU – publicul va asculta o partitură rareori interpretată în România: Petite messe solennelle (Mica misă solemnă), semnată de ROSSINI, celebrul compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale ca „Il barbiere di Siviglia” (Bărbierul din Sevilla) și „La Cenerentola” (Cenușăreasa).

Lucrarea va fi interpretată cu participarea soliștilor OLGA MURARIU CAIA (soprană), GRAZZIELA FRANGULEA (mezzosprană), NICOLAE SIMONOV (tenor) și CRISTIAN RUJA (bas).

 

Concertul reprezintă și o ocazie de a ne bucura de cea mai mare orgă din sud-estul Europei (7600 de tuburi): orga Sălii Radio, construită în Cehia, în 1960. La orgă se va afla EDUARD ANTAL și la pian le veți aplauda pe CARMEN SĂNDULESCU și ANDREEA BUTNARU.

 

Despre evenimentul de la Sala Radio, dirijorul ansamblului, CIPRIAN ȚUȚU, declară:

 

„Primul concert prezentat integral de Corul Academic Radio în cadrul stagiunii 2022-2023 aduce în atenția publicului o lucrare mai rar prezentată pe scenele din România: Petite Messe Solennelle de Gioachino Rossini, una dintre cele (doar) două lucrări de factura religioasă  aparținând compozitorului italian, un ultim „păcat al bătrâneții” (după cum mărturisește însuși Rossini despre opusurile sale târzii).

                Am ales pentru concertul nostru varianta originară, destinată unui ansamblu inedit, format din cor mixt, cvartet solistic, două piane și un armoniu. Umorul și simțul parodic al compozitorului, întâlnit în creația sa de operă (cea care l-a consacrat pe Rossini în primele decenii ale sec. al XIX-lea) se vor regăsi și în acest ultim opus: 

Doamne drag, privește înspre această ,,biată” misă. Este, oare, cu adevărat, sacră muzica pe care am creat-o? Am fost născut pentru opera bufă – cum bine știi… Puțină tehnică, puțină emoție și asta e tot! Fii, așadar, binecuvântat și îngăduie-mi Paradisul. – mărturisea Rossini despre creația sa.”

 

Fondat în 1940, sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ioan Croitoru, Corul Academic Radio are astăzi un repertoriu foarte vast și variat. Creat pentru a susține repertoriului vocal-simfonic al stagiunii de la Sala Radio și al înregistrărilor Radio România, Corul Academic Radio s-a impus în scurt timp ca o formaţie de elită.

Corul Academic Radio a participat la turnee în Germania, Spania, Grecia, Cipru, Israel etc., colaborând adesea cu orchestre de renume, sub baghete de prestigiu din ţară şi din străinătate. Participările la Festivalul Internațional „George Enescu” sau la Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio „RadiRo” au confirmat valoarea ansamblului Radio România.

 

Dirijor al Corului Academic Radio din 2016, Ciprian Țuțu a propus o diversificare și o modernizare a repertoriului ansamblului. Născut la Braşov, a absolvit cursurile Facultăţii de Muzică din orașul natal (specializarea Pedagogie Muzicală – dirijat cor academic şi masterat în Stilistică dirijorală).

Din anul 2000, Ciprian Ţuţu este și dirijor al Corului Gheorghe Dima din Braşov. Activitatea sa dirijorală cuprinde manifestări artistice diverse, de la spectacole de operă, până la concerte à cappella, cu acompaniament, precum şi vocal-simfonice, în compania unor importante orchestre din ţară şi străinătate. Ca dirijor al corului mixt Gheorghe Dima a concertat în anul 2005 alături de orchestra Filarmonicii „Dmitri Șostakovici” din Sankt-Petersburg (în program oratoriul Matthäus Passion de J.S. Bach), iar în anul 2007 a prezentat, alături de Filarmonica din Roma, o lucrare contemporană: oratoriul San Camillo de Lellis de Collafranceschi.

×