Spectacolul „One way ticket / Un bilet dus” creat de coregrafa Sandra Mavhima este inspirat de condiția est europenilor, care sunt nevoiți să-și părăsească țările natale, în căutarea unei vieți mai bune în Occident.
Adrian Enescu a fost un muzician și compozitor român, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, cunoscut în special pentru activitatea sa prolifică în domeniul muzicii de film. „Profetul, aurul si ardelenii”, „Faleze pe nisip”, „Noi, cei din linia intai”, „Ciuleandra”, „Mircea”, „Pas in doi” şi „Hotel de lux” sunt doar câteva dintre cele nu mai puțin de 65 de filme pentru care a compus muzica. A studiat pianul la Liceul de Muzică nr. 2 din Bucuresti, iar ulterior a absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu“ din București. În anii 1985 și 1986 a studiat la Facultatea de Muzică Electronică a Universității Stanford - California. A fost printre primii artiști care au introdus muzica electronică în România, începând cu anii '70, iar de-a lungul carierei compozițiile sale au acoperit o paletă stilistică foarte largă, de la muzica electro acustică la muzică simfonică și la jazz. Printre artiștii români pentru care a semnat muzica și orchestrația se numără Loredana Groza (albumele: „Bună seara iubite”, „Un buchet de trandafiri”, „Diva inamorata”), Silvia Dumitrescu (albumul „Cred în tine”), Dida Drăgan („Stau pe o margine de lună”), Angela Similea („Ninsorile de flori”, „Azi”). A scris muzică de balet pentru Liliana Cosi Company Italia, Art Center Canberra Australia, Art Dance Company Canberra Australia, dar și muzică de teatru pentru spectacole produse în Belgia, Olanda și Japonia: Regele Lear (1994), Unchiul Vania (1995), Macbeth (1997) etc. Adrian Enescu a încetat din viață la vârsta de 68 de ani, în anul 2016, dar a rămas până astăzi unul dintre cei mai valoroși compozitori de muzică de teatru și film din România.
„Spectacolul «One way ticket / Un bilet dus» aduce două direcții muzicale aflate în opoziție estetică. Muzica de influență folclorică, doinele din caval sau din Maramureș, Maria Tănase, în contrast cu muzica electronică, creată de cunoscutul compozitor român Adrian Enescu. Alegerile muzicale nu au venit neapărat organic. Au apărut și dintr-o dorință neîmplinită, aceea de a crea pe muzica lui Adrian Enescu, pentru că în urmă cu câțiva ani începusem să lucrăm la un proiect de teatru și dans care din păcate, nu s-a materializat. Între timp el a plecat dintre noi, iar eu am rămas cu niște piese în minte și cu ideea că, la un moment dat voi reveni la muzica lui. Interesant este că piesele sale rezonează foarte bine cu subiectul spectacolului. Redau sentimentul unui miraj al Occidentului, care se aude de la distanță, dar nu se vede. Așa că, spectatorii vor auzi piese destul de cunoscute, «Autostrada» «Plopi impari» «Pas în doi» «Sfârșitul nopții» și mai puțin cunoscute, dar ceva mai profunde, precum «Cele 12 lumi ale Visului».” Sandra Mavhima, coregraf
ONE WAY TICKET / UN BILET DUS
Premieră de dans contemporan
COREGRAFIA: Sandra Mavhima
SCENOGRAFIA: Radu Aldea
ASISTENT COREGRAFIE: Adela Floricioiu
MUZICA: Adrian Enescu
LIGHT DESIGNER: Radu Drusan
DISTRIBUȚIE:
Bella Gilligan, Tereza Dragomir, Ayaka Nagai, Maria Trabalon, Ludovica Tontodonati, Beatriz Reis, Monica Viqueira
Mattia Longhitano, Guido Sarnataro, Henrique Ferreira, Kenichi Murata, Lazaro Ortega, Miguel Teixeira, Nathaniel Lillington
DURATA APROXIMATIVĂ: 1h