Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Expresie cu origine uitată, „La Paștile cailor” are, potrivit antropologului Gheorghiță Ciocioi, ghidul nostru în universul fascinant al limbilor balcanice (și nu numai) înțelesul de „nu se știe când”, „niciodată”. Cel puțin așa o percepem astăzi, așa o și folosim în vorbirea curentă, fără a ne mai interesa ce înseamnă de fapt. Rădăcinile sintagmei sunt complexe, facem loc explicațiilor specialistului: „«La Paștele cailor» este o expresie întâlnită în limbile română și bulgară. «Paștile cailor» chiar există, fiind vorba de un obicei bulgăresc, trecut și în sudul României (dar și în alte regiuni ale țării - Banat, Ardeal - unde aproape că i se pierd semnificațiile și data «receptă» a «prăznuirii»)”.
Ziua cea mare a cailor
În continuare: „În bulgară, numele Paștilor este redat prin «Ziua cea mare» («Velikden»). Așadar, mai degrabă «ziua cea mare a cailor», «zi mare», însemnată, pentru cai. Alte nume: Tudorița, Todorița, Todorovden - Paștele cailor «căzând» în ziua de Sân Toader, prima sâmbătă din Postul cel Mare. Cum Învierea are o dată mobilă de prăznuire, asemenea și Paștele cailor. Nu se știe niciodată data exactă a acestei zile, bulgarii având calendare separate, din vechime, pe câte 30 de ani, pentru «Konski Velikden» - Paștile/Ziua cea Mare a cailor: 2023 - 4 martie; 2024 - 23 martie; 2025 - 8 martie; 2026 - 28 februarie etc. Bașca cei 6 sfinți Teodor din calendar, care încurcă și mai mult socotelile în mentalul popular”.
Mărgele, ciucuri și flori
Cum se desfășoară o asemenea sărbătoare? „La răsăritul soarelui, caii sunt împodobiți cu o grijă aparte, așa cum oamenii se pregătesc ei înșiși pentru ziua de Paști. Cozile și coama lor sunt înfrumusețate cu mărgele, ciucuri și flori, fiind bine țesălați. Femeile își împart, cu prilejul dat, colaci, dând o parte din aceștia în zorii zilei și cailor. După ce sunt duși în curtea bisericii (nu sunt puși la vreo treabă până seara), la sfârșitul slujbei are loc o competiție între caii comunității (cursă de cai), calul câștigător primind un căpăstru, iar stăpânul lui - o cămașă sau un prosop. Se merge, de asemenea, cu «cel dintâi cal» al obștii prin toate curțile satului, unde este stropit cu agheasmă de către gazde”.
Dă, Doamne, să coboare pe pământ vara!
Mai mult: „Potrivit tradiției populare, în această zi, Sân Toader călărește pe calul său pe câmp pentru a vedea dacă recoltele au început să crească. După «verificare», înfige sulița în pământ, leagă calul de ea, își dă jos cele nouă cojoace și merge la Dumnezeu să ceară să trimită pe pământ vara. Se crede că pâinea frământată de nurori de Paștile cailor ajută la apropierea dintre ele și soacre și că lăutul cu apa în care au fost amestecate paie din ieslea cailor, luate în această zi, face să crească părul femeilor precum coama cailor (astfel că abia e așteptată sărbătoarea)”.
Iertarea datoriilor și împăcarea
Nu în ultimul rând: „Și dacă nu se prea știe exact data prăznuirii, fiind nevoie de însemnări anuale, Paștile cailor a ajuns să însemne «niciodată» din următoarea pricină: acesta cade la scurtă vreme după «Duminica iertării» - pentru care la sud de Dunăre a existat veacuri la rândul o slujbă specială (întâlnită și astăzi în unele mănăstiri). Cu ocazia dată se iertau și datoriile bănești între enoriași, nimeni neputând intra în post neîmpăcat cu semenii, împrumuturile fiind de acum uitate... Amânarea îndelungă a unei datorii/făgăduințe «până la Paștile cailor» (reunirea întregii suflări a satului, în Post, cu prilejul amintitei competiții, după «Duminica iertării») era, așadar, o constatare amară a celui păgubit/înșelat. Astăzi, sensul a căpătat nu puține conotații”.
Hai, că ți-am făcut safteaua!
O altă expresie des utilizată de români (mai ales la piață), ale cărei înțelesuri sunt uitate, ori mai degrabă necunoscute: „a face safteaua”. Cum ne-am ales cu o asemenea înșiruire de cuvinte? „«Saftea» este un cuvânt auzit și astăzi la noi, având înțelesul de «prima vânzare dintr-o marfă», ori de «vânzare la început de zi/săptămână». Intrat în română din turcă, «siftah» își are originea în cuvântul «istiftāḥ» = «începerea muncii», «rugăciunea de dinainte de lucru», provenind de la rădăcina arabă «ftḥ» (infinitivul verbului «fataḥa» - «a deschide/deschis»). Formele «sefte» și «șefte» sunt preferate în zilele noastre în mai multe dialecte turcești”, remarca Gheorghiță Ciocioi.
Rugăciune pentru începerea lucrului
„Termenul - a urmat antropologul - este cunoscut în scris în kipceak mai întâi sub forma «istiftah» - «rugăciune pentru începerea lucrului» [İrşadü'l-Mülûk ve's-Selâtîn, 1387]. Apare ca «sefte» [Meninsky, Tezaur, 1680]: Primum venditionis matutinae pretium («cel dintâi preț de vânzare dimineața»). E întâlnit ca «siftah» [Ahmed Vefik Pașa, Lehce-ı Osmani, 1876]: cumpărături (alışveriş) istiftahı = prima vânzare. În românește, aromânii și grecii vor fi cei care vor introduce «pe piață» termenul dat, consemnat destul de târziu în scris la noi (jumătatea secolului al XIX-lea)”.
Nume uitate ori cărora li s-a pierdut înțelesul
Velicu
Nume purtat de cei care se nășteau în ziua de Paști. Velikden = Paști („Zi Mare”) în medio-bulgară.
Cârstea
Nume purtat de cei născuți de ziua Crucii (14 septembrie), Krăstovden (Cârstov).
Mladin
Nume purtat de cei născuți de „Sfinții 40 de mucenici” (9 martie), acești sfinți fiind socotiți tineri („mlad”) pătimitori.
Pantu/Pancu/Pantelei
Nume derivat din Pantelimon (27 iulie, ziua prăznuirii Sfântului). La noi, astăzi, devenit nume de familie.
La sud de Dunăre, cei ce poartă aceste nume își serbează ziua onomastică la datele semnalate.
De unde provine numele (creștin) de Pârvan
„Întâlnit astăzi ca nume de familie la noi, Pârvan fost inițial nume de botez - mai aprecia antropologul Gheorghiță Ciocioi. Își are rădăcinile în medio-bulgară. Nu este un nume fără o semnificație creștină, dat la întâmplare. Astfel își botezau slavii sudici (trecând prin Biserică apoi și în părțile noastre) pruncii născuți de Sfântul Apostol Andrei: Cel dintâi (chemat) = Pârvan. Aceasta era (și rămâne) numele consacrat în calendar la sud de Dunăre al Apostolului: Sf. Andrei Părvo-zvani (prescurtat Păr-van)”.
Pârvu, aceeași semnificație
În plus: „Toți cei botezați Pârvan își serbează și astăzi în Bulgaria «ziua numelui» de Sfântul Andrei, numele de Andrei nefiind atât de des întâlnit în Balcani, precum cele de Ioan/Ivan, Gheorghe, Nicolae... Numele de Pârvu are aceeași semnificație”.
„«Paștile cailor» chiar există, fiind vorba de un obicei bulgăresc, trecut și în sudul României (dar și în alte regiuni ale țării - Banat, Ardeal - unde aproape că i se pierd semnificațiile și data «receptă» a «prăznuirii»)”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Se crede că pâinea frământată de nurori de Paștile cailor ajută la apropierea dintre ele și soacre”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„«Paștile cailor» a ajuns să însemne «niciodată» din următoarea pricină: acesta cade la scurtă vreme după «Duminica iertării». Cu ocazia dată se iertau și datoriile bănești între enoriași, nimeni neputând intra în post neîmpăcat cu semenii, împrumuturile fiind de acum uitate”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„În ziua Paștilor cailor, după «verificare», Sân Toader înfige sulița în pământ, leagă calul de ea, își dă jos cele nouă cojoace și merge la Dumnezeu să ceară să trimită pe pământ vara”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„De Paștile cailor, femeile își împart colaci, dând o parte din aceștia în zorii zilei și cailor din gospodărie”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
