x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Placebo - Solistul o adora pe Franny

Placebo - Solistul o adora pe Franny

de Alex Revenco    |    16 Aug 2006   •   00:00
Placebo - Solistul o adora pe Franny

Cu o ora si jumatate inainte de a urca pe scena, Brian Molko, liderul grupului Placebo, a acordat un interviu in exclusivitate cititorilor Jurnalului National.

Jurnalul National: Este "Meds", alaturi de "Without you I’m nothing", cel mai bun album de pana acum?
Brian Molko: Cred ca da, este printre cele mai bune albume, totul consta in calitatea melodica si componistica. Suntem impreuna de zece ani, cu timpul iti inveti rolul si devii mai bun, sau macar speri asta. Suntem destul de norocosi ca si noua ni s-a intamplat asta.

Atunci cand am intrat in studio, am stiut ca avem un set de cantece destul de dificile, intense emotional si destul de intunecate. Dar, pe de alta parte, am stiut ca sunt adevarate, sincere si puternice, ceea ce este fundamental in ceea ce vrem noi sa facem: sa comunicam emotional cu publicul.

Crezi ca reusita se datoreaza faptului ca nu va mai "ascundeti" in spatele sintetizatoarelor? Si faceti muzica adevarata, bazata pe chitara, bass si tobe?
Cred ca asta a ajutat mult, a fost o alegere stilistica care a schimbat natura melodica. A mai fost si o alegere revigoranta pentru noi ca trupa, am fost in stare sa ne reinventam in ceea ce e esential: compozitie si rol in spectacol. Astfel, emotiile sunt comunicate direct si imediat, pe calea cea mai simpla si cred ca asta face ca noile melodii sa fie, emotional, accesibile publicului.

Intre septembrie 2001 si martie 2003, a fost un gol in activitatea trupei Placebo?
Noi, practic, majoritatea timpului suntem in turneu si compunem, incercam sa facem ambele treburi deodata. Atunci cand o trupa dispare de pe radar, de obicei scrie ceva sau e in vacanta sau concerteaza in cealalta parte a lumii. Practic, noi le faceam pe toate trei deodata!

In acea perioada ai avut proiecte solo?
Nu, nimic, doar colaborari cu multa lume: am lucrat cu Jane Birkin, Timo Mass si altii. Cam astea-s genul de activitati pe care le practic in timpul meu liber, doar ca sa fac ceva diferit. Oricum, e o munca ce nu are atata presiune ca Placebo.

Ti-ai botezat chitarele Bitch, Tatoo, Godness si Louise. Pe care o iubesti mai mult?
Hei, am o dragoste noua, numele ei este Franny si este un Gretsch din 1955. Iti dai seama, are 50 de ani, dar cand sunt cu ea, innebunesc toate femeile!

Cum comentezi gluma spusa candva de Stefan, ca el e mamica, Steve taticul si tu bebelusul?
Mmmm, poate! Eu vreau sa-ti spun altceva: Stef este Mr. Spock, Steve e McCoy, doctorul, iar eu sunt capitanul Kirk!!!

×
Subiecte în articol: cultura