Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Povestea, depănată captivant de etnologul Gheorghiță Ciocioi, se deschide cu merdeneaua: „Nelipsită din patiseriile bucureștene, ori din țară. Produs din foi de plăcintă, umplute cu brânză sau carne. Plural: merdenele. În trecut, merdenelele erau vândute la noi mai ales de albanezi și turci. În tăvi purtate pe cap prin târguri, străzile centrale, locurile aglomerate. Numele provine de la un cuvânt turcesc: merdane. Preluat de turcă din persană - wardana. Termen evoluat din medio-persană: wardānāg - stâlp, vergea, suliță, axă. Derivat din verbul wardānīdan/wardān - a întoarce, a răsuci. Atestat în Meninsky, Tezaur, 1680: verdān, verdāne și verdene: Radius pistorum (vergea/sucitor de rulare a aluatului). Vergeaua (sucitorul) subțire (merdane, în turcă), pentru întins foile de plăcintă, va da numele merdenelei în română - un produs de patiserie din mai multe foi subțiri, întinse cu «merdane» (vergeaua). Numele turcesc pentru vergeaua de întins foile (sub forma merdenea) s-a păstrat până spre zilele noastre în Teleorman și parte din Vlașca. Bucureștenii au rămas numai cu (numele) gustosul/ui produs al patiserilor”.
Iaurt în burduf
Dar iaurtul - de unde l-au căpătat românii? „Asemenea tuturor europenilor, termenul și produsul dat au fost luate de la turci. În turca veche: yoġrut - lapte îngroșat, solidificat. Cuvânt derivat din verbul turcic yoġur/yoğurmak - a dospi, a îngroșa, a frământa. Cu sufixul vechi turcic «ut». Fermentarea (în burdufuri) era o metodă sigură de a păstra laptele o vreme mai îndelungată în călătorii, în Asia Centrală. Termen atestat înainte de anul 1000 în texte uigure. În turca veche, prima atestare, în Kashgari, Divan-i Lugati't-Türk, 1073. Popular, în sudul țării, «iaurd»”.
Ghiveci la foc mic
Dacă tot am abordat două preparate culinare, e loc și pentru al treilea, nu? Așadar, de unde avem numele ghiveciului? „Ghiveciul e o mâncare din mai multe legume înăbușite. La figurat: «amestecătură, talmeș-balmeș». Cuvântul provine din turcă: güveç. Felul de mâncare ce poartă acest nume, în Turcia, e însă cu totul altul. Și e explicabil, deoarece mâncarea numită ghiveci își trage numele de la vasul de lut în care e gătită. Cea dintâi menționare a termenului dat: Divan-i Lugati't-Türk, 1073: küzeç/küdeç - oală/vas de lut ars. Provine din küdmek/güymek - a aștepta/a adăsta. Literal, güveç - un vas în care mâncarea este lăsată să aștepte/să scadă, fierbând la foc mic. Româna a păstrat, de asemenea, și primul sens din turcă pentru ghiveci: vas din lut (pentru flori)”. Minunat!
Un nume ciudat din Transilvania
În continuare, un nume bizar - Veștea: „Nume întâlnit în Oltenia și sudul Ardealului. Uneori, dat celor proveniți din Veștem, Sibiu. Satul este considerat fie ca aparținând întru început unui nobil numit Veștea, fie ca provenind din germanul Westen (dorf) - satul dinspre Apus/Vest. Cum a fost locuit de români din vechime, fiind cunoscut multă vreme ca Veșta, se poate crede că originea numelui este una românească. Numele de Veștea era primit la botez, în trecut, de cei născuți de Blagoveștenie, tot așa cum cei născuți de Sfântul Ioan Înaintemergătorul, de pildă, primeau numele de Preda (după slavul Predªtecea - Înainte-mergătorul). Nume devenit, în timp, unul de neam/de familie («ai lui Veștea»). Tot aici: „Medio-bulgara mai păstrează însă o semnificație pentru Veștea, cele două nume suprapunându-se, iscând confuzii adeseori: ca provenind din veștița (md bg) - vrăjitoare”.
Veștița/vrăjitoarea/înțeleapta
Mai limpede: „Numele vrăjitoarei nu avea conotații negative în slava de la noi și din Balcani, acesta trăgându-se din вѣщъ (veșt), care însemna, inițial, «cel care știe/înțelept/iscusit». Veștița era cea care se pricepea la leacuri din plante, rezolvarea unor probleme prin vărsarea cositorului etc. Cea care știa «despre ce e vorba» și s/punea exact diagnosticul, făcând «ceea ce trebuie». Veștea era știut astfel ca «al veștiței» (vrăjitoarei)”.
Pastila de religie
Tensiuni în lumea ortodoxiei
„Pastila de religie” rămâne una de strictă actualitate: „Un gest de susținere și respect față de patriarhul Bartolomeu. Patriarhul nostru îl va descrie, cu acest prilej, pe Bartolomeu drept «cea mai influentă personalitate a lumii ortodoxe contemporane». Totodată, este și un semnal de apropiere între Sofia și Constantinopol, după vizita irenică, deși târzie (decembrie 2025), a patriarhului Daniil al Bulgariei la Patriarhia Ecumenică. Daniil fusese, vreme de mai mulți ani, un susținător al pozițiilor Moscovei. Faptul că noul patriarh de la Sofia a mers în Imbros, fiind întâmpinat personal de Bartolomeu la Istanbul, arată că Sofia nu mai dorește să se alinieze exclusiv pozițiilor Moscovei. Așadar, avem o imagine a unității în jurul Patriarhiei Ecumenice. Pe de altă parte - a punctat Gheorghiță Ciocioi, cercetător pasionat și de etnologia religioasă -, gestul nu trebuie interpretat ca o susținere explicită a Tomosului ucrainean, întrucât Sofia nu a transmis niciun mesaj în acest sens, nici înainte, nici după Imbros”.
O nouă majoritate balcanică
Dar? „Se conturează o nouă majoritate balcanică în interiorul Ortodoxiei, capabilă să reziste presiunilor de fragmentare a ei? Greu de spus. A crede că românii și bulgarii reușesc «performanța» de a rămâne în comuniune cu toate Bisericile Ortodoxe canonice doar pentru faptul că nu recunosc Biserica Ortodoxă a Ucrainei rezistă cu greu probei eclesiologiei clasice. Canonul al II-lea al Sinodului din Antiohia hotărăște: «Oricine este în comuniune cu cei excomunicați este și el excomunicat». Un singur Trup - Biserica... La Potir, dacă românii și bulgarii îl pomenesc pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, sunt, cum altfel?, în comuniune și cu Mitropolitul Kievului, chiar dacă nu au slujit împreună cu el, Patriarhia Ecumenică fiind în comuniune cu acesta. Dacă clerul de la Kiev este considerat în afara comuniunii, atunci și patriarhul Bartolomeu, precum și cei aflați în comuniune cu Kievul, s-ar afla în afara comuniunii. Este vorba, totodată, și despre cei care sunt în comuniune cu cei aflați în comuniune cu cei excluși. De ce, totuși, nerecunoașterea - una formală - a noii Biserici? Cel mai probabil, din teama față de atitudinea punitivă a Moscovei. Iar Patriarhia Alexandriei reprezintă un exemplu convingător în acest sens...”.
În trecut, merdenelele erau vândute la noi mai ales de albanezi și turci. În tăvi purtate pe cap prin târguri, străzile centrale, locurile aglomerate. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Numele merdenelei provine de la un cuvânt turcesc: merdane. Preluat de turcă din persană - wardana. Termen evoluat din medio-persană: wardānāg - stâlp, vergea, suliță, axă. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Termenul iaurt a fost luat de la turci. În turca veche: yoġrut - lapte îngroșat, solidificat. Cuvânt derivat din verbul turcic yoġur/yoğurmak - a dospi, a îngroșa, a frământa. Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Cuvântul ghiveci provine din turcă: güveç. Felul de mâncare ce poartă acest nume, în Turcia, e însă cu totul altul. Și e explicabil, deoarece mâncarea numită ghiveci își trage numele de la vasul de lut în care e gătită. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Vergeaua (sucitorul) subțire (merdane, în turcă), pentru întins foile de plăcintă, va da numele merdenelei în română. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Citește pe Antena3.ro
