x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Primul solo show al artistului Petru Lucaci la New York

Primul solo show al artistului Petru Lucaci la New York

de Magdalena Popa Buluc    |    29 Mai 2022   •   12:03
Primul solo show al artistului Petru Lucaci la New York

Institutul Cultural Român de la New York continuă seria de expoziții dedicate artelor vizuale contemporane din România printr-un proiect al lui Petru Lucaci, nume rezonant al scenei artistice românești, profesor la Universitatea Națională de Arte şi preşedinte al Uniunii Artiştilor din România (UAP). Expoziția "Diptych/Monochrome Materialities |Diptic/Materialităţi monocrome” deschisă la Galeria „Brâncuşi” a ICR New York,  în perioada  26 mai  – 1 iulie 2022 este primul solo show al cunoscutului artist în Statele Unite și prezintă rezultatele recente a investigațiilor sale asupra materialității lucrurilor și valențelor estetice ale culorii negre.

Vernisajul expoziţiei va avea loc în 26 mai şi va fi însoţit de un dialog (Artist Talk) cu Petru Lucaci despre dinamica schimbării în societatea contemporană şi modul în care aceasta rezonează în opera sa, fiind convertită într-o practică artistică personală. Dialogul va fi însoțit de o prelegere susținută de sociologul Laura Roxana Grünberg, profesor la Facultatea de Sociologie si Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti, despre agentivitatea lumii materiale, posibile revizuiri ale relațiilor de putere dintre  oameni și natură, materie, lucruri,  abordate din perspectiva unui sociolog care încearcă să citească arta, intitulata „Agentivitatea  materiei. De la artă la societate”.

Expoziţia pune în evidență o îndelungată investigație estetică, axată asupra culorii negre, pe care Petru Lucaci o folosește aproape exclusiv din anul 2000, și cuprinde lucrări aparținând unor importante proiecte anterioare, „Noctumbre” şi ”Clarobscur.Dincolo de Wikipedia”. Punctul de convergență al acestora este chiar abordarea monocromatică, care uneşte cele două perspective artistice, aflate sub semnul unui simbol cromatic universal, de mare forță, cu multiple implicații filozofice și chiar teologice.

“Proiectul „Noctumbre” a plecat de la necesitatea de înnoire a limbajului picturii prin utilizarea unor materiale capabile să genereze un alt câmp de expresie. Am încercat să exploatez materia în sine, pe relaţia structură - textură, urmărind efectul traumatizării materiei, a deformarării, dezmembrării, incizării, utilizarea prafului obținut din șlefuire, etc. Tot acest proces de dezvoltare a proiectului mi-a oferit şansa să depăşesc aria preocupărilor strict plastice şi să implic în lucrări concepte de natură filozofică, socială, simbolică, legate de ardere, cenuşă, penitenţă, doliu, infern etc. conexând-ul cu proiectul ”Clarobscur.Dincolo de Wikipedia”.   

  Miza acestui proiect este să recupereze şi să confrunte paleta de semnificaţii atribuite clarobscurului ca experienţă vizuală cu ceea ce se întâmplă în străfundurile conştiinţei noastre umane ca actori în spaţiul social. Un jurnal în care sunt marcate cu alb şi negru lumina şi întunericul, speranţa şi desnădejdea, zona iradiantă a fiinţei noastre, angoasele şi tenebrele ei. Pe de altă parte, dincolo de exerciţiul de limbaj grafic şi pictural în sine, clarobscurul este astăzi mai ofertant ca oricând la nivel de semnificaţii în exprimarea realităţilor contemporane „clare” şi „obscure”. Este o încercare de abordare semiotică deoarece semnificaţiile lui chiar obscuro depăşesc graniţele stricte ale artei. Încărcătura metaforică, mistică, socială a termenilor transcende graniţele artei relevând umbrele şi luminile vieţii noastre”. Petru Lucaci

Includerea expoziției lui Petru Lucaci în programul ICR New York se circumscrie obiectivului strategic de promovare a artiştilor români de valoare, aparținând tuturor vârstelor și orientărilor estetice, și de întărire a relaţiei cu instituțiile superioare de învățământ artistic și cu uniunile de creatori din România.  

***

Petru Lucaci este un artist, educator, curator  șI manager cultural care trăiește și lucrează la București, România. Este absolvent cu diplomă de merit al Institutului de Arte Plastice “ N. Grigorescu din Bucureşti, la Departamentul Pictură, în anul 1982. Are un Doctorat in arte vizuale cu tema Despre negru susținut în 2006. În prezent este profesor la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Din 2010 este președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România și director al Revistei Arta iar din 2011 este director artistic al Centrului de producție culturală contemporană Victoria Art Center.  A organizat peste 50 de expoziții personale şi a participat la peste 300 expoziţii de grup şi colective în ţară şi străinătate. Genurile artistice practicate sunt pictura, grafica, fotografia, instalație-obiect, performance şi noile media. Experimentele vizuale circumscrise temei ce face obiectul expoziției actuale de la Galeria Brâncuși s-au materializat recent în două ample expoziții personale – Material Scapes la Muzeul Național de Artă Contemporană București în 2020 și Clarobscur la Muzeul de Artă Craiova în 2020.

 

 Laura Roxana Grünberg este profesoară universitară la Universitatea București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România  și activistă în mișcarea feministă din România. A lucrat mult timp în calitate de coordonatoare de programe la Centrul European UNESCO de Învățământ superior. Domeniile principale de cercetare și interes sunt studiile de gen, sociologia vieții cotidiene, sociologia educației, sociologia corpului. Dintre lucrările publicate, menționăm: Barometrul de Gen. România 2018, (coord.) editura Hecate, (R)evoluția în sociologia feministă. Repere teoretice, contexte românești, Polirom, Iași, 2002; biONGrafie. Istoria trăită a unui ONG de femei, Polirom, Iași, 2008. A fost membră în echipa de coordonare a proiectului de cercetare CNCSIS derulat de Universitatea Națională de Artă: „Corpul ca proiect cultural contemporan. Provocări teoretice, replici artistice” și coordonează acum în cadrul UB un proiect HORIZON2020 privind introducerea de planuri de egalitate de gen în instituțiile de învățământ superior.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×