x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Prof. univ. dr. Igor Şarov, Rectorul Universităţii de Stat din Moldova de la Chişinău: Înfăptuirea şi recunoaşterea internaţională a Unirii Basarabiei cu România (1918–1920)

Prof. univ. dr. Igor Şarov, Rectorul Universităţii de Stat din Moldova de la Chişinău: Înfăptuirea şi recunoaşterea internaţională a Unirii Basarabiei cu România (1918–1920)

de Magdalena Popa Buluc    |    21 Mar 2024   •   16:45
Prof. univ. dr. Igor Şarov, Rectorul Universităţii de Stat din Moldova de la Chişinău: Înfăptuirea şi recunoaşterea internaţională a Unirii Basarabiei cu România (1918–1920)

Duminică, 24 martie 2024, ora 15:00, Palatul Giureconsulti, Piazza dei Mercanti nr. 2, Milano; Luni, 25 martie 2024, ora 17:30, Universitatea din Padova, Palatul Bo, Archivio Antico, Str. VIII Febbraio nr. 2, Padova.

Cu prilejul marcării momentului istoric al Unirii Basarabiei cu România (27 martie 1918), Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, Departamentul de Studii Lingvistice şi Literare al Universităţii din Padova şi Societatea de Studii Româneşti “Miron Costin”, în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova de la Chişinău şi cu mediul asociaţionist al diasporei moldovene şi române de la Milano, organizează conferinţa Înfăptuirea şi recunoaşterea internaţională a Unirii Basarabiei cu România (19181920), susţinută de domnul Prof. univ. dr. Igor Şarov, Rectorul Universităţii de Stat din Moldova de la Chişinău. Conferinţa va avea loc la Milano, duminică 24 martie 2024, de la ora 15,00, la Palazzo Giureconsulti, Piazza dei Mercanti nr. 2, şi la Padova, luni 25 martie 2024, de la ora 17,30, în Sala Archivio Antico a Palatului Bo al Universităţii din Padova, Str. VIII Febbraio nr. 2. Prof. univ. dr. Igor Şarov va analiza situaţia Basarabiei în contextul istoric al unirii cu România, în martie 1918, şi demersurile diplomatice întreprinse de Guvernul român în perioada 1918–1920 pentru recunoaşterea internaţională a Unirii. În deschiderea conferinţei găzduite de Universitatea din Padova, vor susţine scurte alocuţiuni Prof. univ. dr. Dan Octavian Cepraga, titularul Catedrei de Limbă şi Literatură Română din cadrul Departamentul de Studii Lingvistice şi Literare al Universităţii din Padova, şi Prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Sfatul Ţării a votat în unanimitate, în şedinţa solemnă din 24 ianuarie/3 februarie 1918, independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, iar la 27 martie/9 aprilie 1918 Unirea Basarabiei cu România. Declaraţia de Unire, semnată de preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ, şi de secretarul Ion Buzdugan, proclama: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”. Prim-ministrul României, Alexandru Marghiloman, martor al evenimentului, a declarat, în numele poporului român şi al regelui Ferdinand I, că lua act de votul aproape unanim al Sfatului Ţării şi proclama „Basarabia unită cu România: Basarabia este de acum unită pe veci cu România”. La 9/22 aprilie 1918, regele Ferdinand I a semnat Decretul regal de unire a Basarabiei cu România, act contrasemnat de Alexandru Marghiloman, Preşedintele Consiliului de Miniştri, şi de Dimitrie Dobrescu, ministrul Justiţiei.

Igor Şarov, reputat istoric basarabean, s-a născut în 1967 la Căuşeni (RSS Moldovenească), în perioada 1984–1991 a urmat studiile universitare la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova, iar în răstimpul 1992–1995 pe cele doctorale, la aceeaşi instituţie de învăţământ superior, obţinând titlul ştiinţific de doctor în istorie cu teza „Basarabia în istoriografia rusă”. A parcurs toate treptele carierei universitare, de la asistent la profesor, la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova de la Chişinău. În perioada 1995–2009 a fost Prodecan, iar din 2009 Decan al Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii de Stat din Moldova. În perioada 2013–2017 a fost Viceministru la Ministerul Culturii, iar în 2017–2019 Secretar de Stat la Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării. A fost ministru al Educaţiei, Culturii şi Cercetării din martie până în noiembrie 2020. A publicat, pe teme de istorie contemporană, numeroase studii şi articole ştiinţifice, monografii, culegeri de documente, care au văzut lumina tiparului la Chişinău, Iaşi, Bucureşti, Oradea, Cluj-Napoca, etc. În 2020 a fost ales Rector al Universităţii de Stat din Moldova de la Chişinău, cea mai importantă instituţie publică de învăţământ superior din Republica Moldova.

×