Gazda conferinței a fost Constantin Chiriac, Președinte FITS și Director General TNRS, care a prezentat cele mai noi informații referitoare la ediția din acest an a Festivalului, respectiv seria de evenimente speciale care completează programul din acest an.
FITS are loc la Sibiu, în perioada 21 iunie – 30 iunie, iar tema acestei ediții – a 31-a – este PRIETENIE.
Constantin Chiriac a trecut în revistă cele mai importante evenimente speciale şi a mulţumit partenerilor şi tuturor instituţiilor implicate, fără de care nu ar fi fost posibilă o ediţie atât de complexă.
“Este o ediţie fără precedent. Mi-a fost greu să cred că putem să depăşim o ediţie aniversară precum cea de anul trecut. Probabil că Prietenia a adus alături de noi atâtea nume importante de la John Malkovich la Pippo Delbono, de la Tim Robbins la Sasha Waltz, de la Mikhail Baryshnikov la Isabelle Adjani, de la Neil LaBute la Jan Fabre. Sunt atât de multe pe care nu le-am mentionat încă, aşa că invităm publicul să descopere programul de pe site şi în aplicaţia FITS, să urmărească toate canalele noastre de comunicare, pentru că încercăm să ne adaptăm mesajul pe Facebook, Instagram, TikTok, LinkedIn sau Blogul FITS.” a declarat Preşedintele FITS, Constantin Chiriac.
Pe parcursul evenimentului, jurnaliştii prezenţi în sală şi publicul care a urmărit conferinţa online, pe Facebook şi YouTube, au putut asculta mesajele transmise de Preşedintele României, Primul Ministru, Primarul Municipiului Sibiu, Preşedintele Senatului, Ministrul Culturii, Ministrul Educaţiei, Ministrul Afacerilor Externe, Preşedintele ICR, Preşedinta CJ Sibiu, precum şi cele transmise de Ambasadorul Franţei, Directorul Institutului Francez din România, Ambasadorul Germaniei, ataşatul cultural al Ambasadei SUA, subsecretarul de Stat în Ministerul Culturii din Polonia şi Directorul Institutului Polonez Adam Mickiewicz, Ambasadorul Spaniei, Ambasadorul Japoniei, Ambasadorul Republicii Populare Chineze, Ambasadorul Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Ambasadoarea Austriei, Ambasadorul Israelului şi Ambasadorul Italiei.
Constantin Chiriac a vorbit şi despre celelalte secțiuni al căror program este disponibil începând de astăzi pe site-ul Festivalului (sibfest.ro): Spectacole-lectură (7 evenimente programate), Conferințe de presă și Conferințe speciale (22 de evenimente), Expoziții (191 de evenimente), Platforma de Arte Vizuale (PAV), Therme Forum, Lansări de carte (22 de evenimente), și la care publicul este așteptat cu drag.
Până în acest moment, FITS are 830 evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artişti din 82 de țări.
Printre noutăţile din acest an se numără o schimbare de structură pentru Bursa de Spectacole, evenimentul asociat FITS, care reprezintă o platformă de dialog între tinerii artişti, operatorii culturali, instituţiile de spectacole şi reţelele culturale.
Ediţia din acest an va include şi un bogat sezon francez, care va celebra cei 100 de ani ai Institutului Francez în România, precum şi un amplu sezon polonez, care va oferi o avanpremieră a Sezonului Cultural România-Polonia 2024-2025.
Aplicația FITS include în acest moment toate evenimentele programate în cadrul ediţiei din acest an şi permite personalizarea programului şi multe alte facilități. Aplicaţia FITS poate fi descărcată gratuit atât în Google Play, pentru Android, cât și în AppStore, pentru iOS.