Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Fiu de marinar antreprenor, mezinul familiei Bogza a devenit ofițer de marină (Geo n-a reușit să devină nici marinar de apă dulce, deși a încercat). Politic, «Nicu» n-a mers nici către stânga radicală a lui Geo, nici către dreapta radicală a fraților mai mari, Alexandru și Ovidiu. A comis, în 1939, o carte de reportaje despre Germania hitleristă, suficient de neutră ca să-l strice cu toată lumea. A colaborat o vreme (fără mari angajamente) la presa afiliată extremei drepte (Curentul, Evenimentul zilei - unde a fost chiar redactor), și a fost trimis în Bugeac pe post de corespondent de război”, releva istoricul literar Paul Cernat în prologul unei minibiografii dedicate lui Nicolae Bogza, cel păstrat în memoria culturală a românilor cu numele Radu Tudoran.
Cap la cap cu Orwell
Pe firul acestei minunate povești: „De aici își va extrage, în 1941, subiectul pentru cuceritorul roman Un port la Răsărit (printre cele mai bune ale lui). Publicase, mai înainte, volumul de nuvele Orașul cu fete sărace, consemnat în Istoria... lui Călinescu se pare fără știrea acestuia. Romancierul sentimental din Antotimpuri (1943) lasă locul celui social, inspirat din lumea petrolului (Flăcări, 1945) și antiutopistului satiric: cărțile «pentru copii» Purcelul care a ajuns boier și Ferma «Coțofana veselă» apar cam în același timp cu Animal Farm a lui Orwell, cu care se înrudesc frapant. Romantismul visător și liric din Întoarcerea fiului risipitor (1947) va face carieră ca roman de dragoste în numeroase ediții, concurat, ulterior, de mai dulcegele Acea fată frumoasă și de Maria și marea”.
Fuga de comunism cu goeleta
În completare: „Aventura ratată a plecării clandestine din țară cu o goeletă improvizată (colegii săi de echipaj au fost toți arestați) se va traduce, în 1954, în cel mai frumos roman de aventuri al literaturii române, exotic-multietnicul Toate pânzele sus! - un Corto Maltese autohton, apărut neverosimil în anii stalinismului dur (va fi ecranizat cu egal succes două decenii mai târziu). Noroc cu fratele Geo, care îl salvase anterior și de închisoare și care a avut mult de tras, ca zelator oficial, pentru a ține spatele familiei și colegilor «cu probleme»... Cartea a fost, se pare, bătută la mașină de tânăra soție de atunci a lui Radu Tudoran, actrița Ileana Iordache-Streinu (doamna Ussy)”.
Marele proiect epic
Mai mult: „«Dat pe brazdă» ca romancier social pe linie în, altfel, solidul Dunărea revărsată (1961), s-a recalificat ca autor de literatură fantasy și de călătorie pentru copii (Ultima poveste, O lume întreagă, Al treilea pol al pământului, și ele cu concesiile de rigoare). Dar călătorului îi șade bine cu drumul și cu scrisul, voiajele sale pe mările lumii și pe alte continente făcând obiectul unor cărți de sine stătătoare. Marele său proiect epic, aproape uitat azi (ar merita reeditat) rămâne ciclul romanesc «Sfârșit de mileniu» (1978-1994), frescă a unui secol din care au apărut șapte titluri: Casa domnului Alcibiade, Retragerea fără torțe, Ieșirea la mare, Victoria neînaripată, Privighetoarea de ziuă, O sută una lovituri de tun, Sub zero grade - primul și ultimul fiind cele mai bune”.
Mort cu zile
În loc de concluzie: „A fost un membru respectat al Uniunii Scriitorilor - omul impunea tuturor prin echilibru și eleganță. A murit cu zile, pe 18 noiembrie 1992, după o operație nerecomandabilă pe cord solicitată de Geo. Unul dintre rarii noștri romancieri pursânge, privit condescendent de o parte a criticii «canonice» (ca un Cezar Petrescu postbelic, mai sentimental) n-a avut parte până acum nici măcar de o monografie”.
Cel mai frumos roman de aventuri din literatura română
„Pe la jumătatea lui martie 1881, corabia grecească Penelopa, încărcată vârtos cu cereale, grâu de Bărăgan, dulce, cu bobul greu, cobora gâfâind pe braţul de mijloc al Dunării, către Sulina, ca să iasă în mare şi să ia drumul Patridei, la Pireu...” „Așa începe cel mai frumos roman de aventuri din literatura română, un roman cosmopolit scris și publicat în condiții grele, în 1954, care a făcut să viseze generații întregi de cititori: Toate pânzele sus! Nu știu să existe un prozator român al mării și al evaziunilor acvatice pe măsura lui. De redescoperit și ca prozator al lumii petrolului sau ca autor de distopii joviale - fără a mai vorbi de ciclul romanesc Sfârșit de mileniu, pe care nu știu ce editor se va încumeta să-l republice. Unul dintre nu prea mulții noștri romancieri de cursă lungă”, a mai evidențiat Paul Cernat.
Citește pe Antena3.ro
Ucenicia tăcută
Vorbind despre scrisul ca pasiune, Nicolae Bogza/Radu Tudoran era șarmant și sincer: „În 1938, toamna, făceam gazetărie la Lumea românească, lucru de toate felurile, într-o redacție cu puțini oameni și cu director Zaharia Stancu. Ziarul reprezenta pentru mine numai o trecere și un mijloc de existență. Preocuparea veche, greu de realizat, aproape inavuabilă, rămânea literatura. Scriam pagini peste pagini, cu voluptate, scriam din copilărie, ceea ce ar fi greu să se creadă și încă mai greu să se înțeleagă, dar scriam - ce mai încoa și încolo! - de la opt ani, zeci de pagini, sute, nenumărate”. Precoce Buick, nu?
Debut în orb
Dar să-l descoperim pe îndelete: „Începusem cu un roman și continuam cu altele, primele pierdute pe drum, următoarele duse până la capăt, destul de departe. Nu-mi mai aduc aminte dacă mă nemulțumeau sau îmi dădeau vreo satisfacție; probabil că da, însă nu de lungă durată, dovadă că le-am aruncat pe toate. Spre sfârșitul acestei perioade de ucenicie tăcută, m-am exersat puțin pe nuvelă și povestire, socotind că, fiind cu totul necunoscut, nimeni nu s-ar hazarda să-mi publice un roman de sute de pagini. La sfârșitul anului 1938, am debutat cu o asemenea producție, scrisă ocazional, dar serios și cu sinceritate, în revista Azi, condusă de Zaharia Stancu, de două ori director cum se vede, și care mi-a acordat încrederea de a trimite manuscrisul în tipografie fără să-l citească” (Ion Oarcăsu, „Suntem datori să ne ținem gândurile la Vedere”, „Tribuna”, nr. 47, 1972).
Romanul-groapă, romanul-înger (salvator)
În 1941, Radu Tudoran publica una dintre cele mai valoroase scrieri ale sale: Un port la răsărit (Editura Socec, București), roman cu temă nautică ce avea să cunoască un succes fulgerător. Cartea, care i-a adus lui Buick celebritatea, a fost însă interzisă odată cu instalarea la putere a comuniștilor struniți de la Kremlin: „A fost înmormântată în 1944”, nota, abătut, Radu Tudoran. Aceeași soartă o avusese și „Rusoaica” lui Gib. Mihăescu, din cauza locului în care se desfășura acțiunea: Basarabia, nume prohibit după 23 august 1944.
Agățat de literatura rusă
Instalarea oficială a regimului comunist a impus marginalizarea lui Radu Tudoran, căruia nu i-a mai fost permis să publice. Pentru a supraviețui, fratele lui Geo Bogza a stilizat și a semnat în colaborare numeroase traduceri - cele mai multe, ați ghicit!, din literatura rusă. Următorii zece ani au constituit de altfel cea mai frământată perioadă din viața scriitorului (a încercat să fugă din România comunizată, n-a reușit), dar și cea mai inspirată (dacă ținem cont că în acel interval de timp a creat Toate pânzele sus!, romanul care avea să-l reintroducă în circuitul literar).
Un sportiv sfios în public
La trecerea sa în neființă (19 noiembrie 1992), Radu Tudoran era elogiat de criticul și istoricul literar Mircea Zaciu: „Când l-am cunoscut - târziu, în anii ’70 ai învolburatei noastre vieți literare -, era unul dintre puținii supraviețuitori (norocoși) ai strălucitei pleiade premergătoare. Silueta lui dreaptă, elegantă, dezinvoltura sportivă erau contrazise de o sfioasă comportare în public. Lua cuvântul foarte rar, și nu cu plăcere. Când vorbea totuși, o făcea dintr-o irepresibilă conștiință a unei datorii morale. Punea un pic de patetism «antebelic» în rostire, dar și acela părea firesc. Era al lui, făcea parte din compoziția chimică a propriei creații”.
114 ani se vor fi împlinit în 8 martie 2024 de la nașterea scriitorului Nicolae Bogza, aka Radu Tudoran
„Aventura ratată a plecării clandestine din țară cu o goeletă improvizată (colegii săi de echipaj au fost toți arestați) se va traduce, în 1954, în cel mai frumos roman de aventuri al literaturii române, exotic-multietnicul Toate pânzele sus!”, Paul Cernat, istoric literar
„Cartea Toate pânzele sus! a fost, se pare, bătută la mașină de tânăra soție de atunci a lui Radu Tudoran, actrița Ileana Iordache-Streinu (doamna Ussy)”, Paul Cernat, istoric literar
„«Dat pe brazdă» ca romancier social pe linie în, altfel, solidul Dunărea revărsată (1961), Radu Tudoran s-a recalificat ca autor de literatură fantasy și de călătorie pentru copii”, Paul Cernat, istoric literar
„Radu Tudoran a fost un membru respectat al Uniunii Scriitorilor - omul impunea tuturor prin echilibru și eleganță”, Paul Cernat, istoric literar
