Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pornit dinspre poveștile uitate/nespuse ale Bucureștiului, orașul cu 273 de biserici și tot atâtea minuni, șueta cu eruditul etnolog Gheorghiță Ciocioi a alunecat, vrând-nevrând, (și) către realitatea aspră a prezentului.
- Jurnalul: Iubiți Bucureștiul și minunile lui. Vă chestionez, așadar, fără ocolișuri: care sunt cele mai îndrăgite biserici ale omului Gheorghiță Ciocioi? Dar ale cercetătorului preocupat de etnologie religioasă? Și care sunt resorturile intime care v-au condus către această apropiere (dacă nu sunt prea indiscret)?
- Gheorghiță Ciocioi: Sfântul Gheorghe Nou, ansamblul mănăstirii Cotroceni, Mitropolia, Colțea, Antimul, Mihai Vodă, Curtea Veche, Krețulescu, Sfântul Eftimie-Fundeni, Mărcuța, Scaune, Slobozia, Răzvani, Sfântul Ștefan-Călărași, Udricani, Batiștei, Dintr-o zi.... În fine, câteva zeci. Cât privește etnologia religioasă, aici rămân de studiat profilul credinciosului bucureștean, pelerinajele, încercările pandemiei, discursul clerului, adresabilitatea acestuia, credința în minuni, raportarea la Evanghelie, zvonurile și propaganda religioasă prin Biserică, geopolitica religioasă, viața parohiei... Mentalitățile, într-un cuvânt. O lume aparte, un Kulturlandschaft - peisaj cultural - ce nu trebuie neglijat. Hramurile, la oricare dintre bisericile bucureștene, sunt un bun prilej, ca să zic așa, pentru „exercitarea meseriei”. Socializare, cunoaștere, schimburi de idei - pentru a urmări evoluția „discursului” religios de la noi. Legat de resorturile sufletești... Interesul tot mai crescut față de fenomenul religios în lumea de astăzi. Nu e vorba de vreun secret... Priviți la cât de „bună la toate” e religia în actualul război din Ucraina. Câți falși mucenici s-au aruncat în confruntarea din Cecenia pentru „a mâna în luptă”, a trezi sentimente de răzbunare. La sfârșitul războiului, Biserica Rusă a recunoscut cinstit că nu poate fi vorba de vreun un sfânt mucenic, că nu e de canonizat cineva, neștiindu-se nimic despre sfințenia vreunui ostaș. Totul a fost doar paradă, cu un scop propagandistic bine țintit...
Cezarul care ne vrea stins neamul
- Se apropie alegeile, știu că nu mergeți la vot (nici n-ați avea pe cine să votați, sunt toți o apă și-un pământ - chiar, de unde s-o trage această expresie?), dar rămâneți, în umbră, un fin observator, de aceea vă întreb: în ce raport simțiți astăzi religia și politicul? Mulți români sunt convinși că liderii religioși (nu toți, ci marea lor parte) fac deseori jocurile politicienilor, mai ales în zonele rurale, unde pot influența mai ușor oamenii.
- Jocuri, puțin spus. Câteva sute de clerici basarabeni, de pildă, au mers de curând în „pelerinaje” gratuite la Moscova. Doar pentru a-i influența pe enoriașii lor de viitoarele alegeri. Sigur, au primit și un card MIR (sistem electronic de plată rusesc n.n.). Cu nu puțini bani. Știm că pe unii i-a pus Dumnezeu slujitori ai Săi. Doar că ei uită de aceasta adeseori și fac nu puține servicii Cezarului. Chiar unui Cezar care ne vrea stins neamul. Preoții pot avea opțiunile lor politice. Cel mai bine ar fi să le păstreze, totuși, doar pentru ei. Zâzania între credincioșii păstoriți nu servește nimănui. Nu merg la vot, însă îndemn pe toți apropiații mei să voteze. În cunoștință de cauză. Românii tot speră într-un Mesia politic. Nu există. Împărăția lumească nu-i totuna cu cea cerească...
Minunea de la Biserica Mătăsari
- Întorcându-ne la povești și legende, poate vom învia cândva aici, în matca acestor dialoguri, și istorioarele bisericilor de margine ale Bucureștiului, așezăminte lăsate parcă în plata Domnului de enoriași (altă expresie interesantă - m-ați molipsit cu „Dicționarul cultural”). Există vreuna cu o poveste frapantă, ori toate bisericile păstrează un farmec aparte?
Citește pe Antena3.ro
- Toate își au o poveste a lor. Poate cândva le vom lua pe rând. Nici un lăcaș sfânt nu s-a zidit întâmplător. Bucureștiul a tot crescut, cuprinzând satele dimprejur. În urmă cu puțin peste un veac marginea lui dinspre răsărit era Șoseaua Mihai Bravu. De acolo începeau tarlalele de porumb. În copilărie, veneam la București cu trenul. Iar un tramvai mergea de la Basarab „pe Militaru”, cum auzeam, nedumerit, că spun cei ce coborau pe peron. Se construia mult pe atunci în comuna Militari, astăzi cartier al urbei. Prin urmare, bisericile de margine de București erau altele decât cele de astăzi. Biserica Mătăsari, de pildă, era una dintre ele. Cum au ajuns aici moaștele Sfinților Eustație Plachida, ale Sfintei Teopista și ale fiilor lor, Sfinții Agapie și Teopist din cea dintâi capitală a Moldovei, Baia, chiar ar părea o poveste de necrezut pentru mulți! O adevărată minune sunt de părere unii dintre enoriași. Mă tem însă de fabulos, de fantastic, de „minunism”. Deși există nu puține minuni autentice, incontestabil. E îndeajuns să mergem astăzi la cimitirul Giulești unde, într-o capelă, se află moaștele sfântului Ilie Lăcătușu, recent canonizat. Vom auzi despre atâtea minuni petrecute aici în anii de pe urmă. Biserica trebuie să rămână, totuși, o vatră a liturghiei. E esențial...
Mâna lui Dumnezeu
- Dar povestea moaștelor Sfinților Eustație Plachida, ale Sfintei Teopista și ale fiilor lor, Sfinții Agapie și Teopist musai trebuie spusă. Poate într-un dialog viitor.
- Cu siguranță. Cât adevăr și cât legendă, greu de cântărit... Mâna lui Dumnezeu lucrează însă întru neputințele omenești. Astăzi cu cineva se petrece o minune, mâine o cădere. Cine ar putea ști cu exactitate de ce anume!... La doi pași, la biserica Bălăneanu, de pildă, lăcaș care și-a luat numele de la unul dintre ctitorii ei, negustorul Ion Stanciu Bălăneanu, donatorul terenului pe care se află astăzi, zidită în anul 1873, după ce o parte dintre enoriașii bisericii Iancu Vechi-Mătăsari a hotărât construirea unei biserici noi în apropierea „barierei Iancului” (în ianuarie 1872), a fost un preot, în interbelic, neîntrecut în fapte bune, Panait Bedreag. A slujit, mai înainte de a fi aici, la mănăstirea Văcărești - pe atunci închisoare. Mergea în pelerinaje cu enoriașii, cu elevii. Într-un pelerinaj, în 1935, o elevă s-a înecat în lacul Snagov. Vina a fost dată, desigur, pe preot, deși a făcut tot posibilul să o salveze. Și pe câți oameni nu ajutase în nevoile lor acest preot... Presa îi va creiona un cu totul alt portret.
Religia, (re)înhămată la carul războiului
- Stimate domnule Ciocioi, anul viitor se împlinesc 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române (februarie 1925) și 140 de ani de la dobândirea autocefaliei (aprilie 1885). Se pregătesc noi proclamări de sfinți (pr. Dumitru Stăniloaie, de pildă), sfințirea picturii în mozaic de la Catedrala Națională etc. Dar care este, astăzi, contextul religios-politic din această zonă de graniță dintre Europa și Asia în care sunt prinși sute de milioane de credincioși ortodocși, stimate domnule Gheorghiță Ciocioi? Situația pare destul de tulbure fie și dacă luăm în considerare doar războiul declanșat de Rusia în Ucraina, cu tot cu efectele lui în plan religios. Moscova a înrolat ortodoxia la carul războiului și nu se sfiește să-și extindă pretențiile belicoase și spre alte state ortodoxe, Bulgaria e un exemplu.
- O întrebare dureroasă, un subiect care mă preocupă. Am publicat chiar două cărți în anii trecuți pe tema dată: „Ortodoxie și schismă. Rusia. Ucraina, Constantinopol” și „Spovedaniile unui pelerin valah în Ortodoxia rusă. Prin cenușa Imperiului roșu”. Și e greu de răspuns dacă la sărbătoarea legată de împlinirea a 140 de ani de la acordarea autocefaliei, la un secol de patriarhat românesc, atunci când se va sfinți Catedrala Mântuirii Neamului, vor sluji alături de Patriarhul Constantinopolului și ierahi ruși. O schismă dureroasă. La punerea pietrei de temelie a catedralei, în februarie 2011, a fost de față Mitropolitul Chișinăului, Vladimir Cantarean. Am stat la doi pași de ierarh la înălțătorul eveniment. Va mai veni oare? Va sluji? După ukazurile Sinodului rus, de care aparține, nu văd să o facă. E greu să ai curaj astăzi... Vremurile sunt unele tot mai tulburi. Vor fi alegeri în curând în Basarabia, războiul din Ucraina pare unul fără de sfârșit, Biserica Rusă a fost interzisă la Kiev. Noi realități în Răsărit la care trebuie să ne raportăm cu prudență. Odată cu alegerea noului patriarh de la Sofia, „frontul ecleziastic” rus pare a se consolida în Balcani. Bisericile din Bulgaria, Serbia, Macedonia, Albania sunt tot mai aproape de Rusia, împărtășind viziunile geopolitice ale acesteia.
Cheia fericirii noastre
- Îngrijorătoare realități, stimate domnule Ciocioi…
- Să nădăjduim, totuși, în îndurarea divină. Pentru întreaga lume pacea, într-adevăr, e un dar de mare preț...
- Își mai iubește românul aproapele, stimate domn?
- Da și nu. Ca să-ți iubești aproapele astăzi necesită un efort. Dar e poruncă divină. Cei mai mulți dintre noi refuzăm să facem aceasta, să cugetăm că trebuie să săvârșim mereu un bine celor din jur. Fără gândul la vreo recompensă. Societatea e construită astfel. Am întâlnit însă și români care trăiesc doar pentru asta. Fapt dătător de speranță. Până ce vom conștientiza ce lucru măreț este iubirea de Cer și de aproapele poate că va mai trece totuși o vreme. Noaptea comunistă a lăsat urme adânci în sufletele noastre, nu puțin dispreț și batjocură față de credință. Iubirea de aproapele rămâne, da, cheia fericirii noastre...
„Câteva sute de clerici basarabeni au mers de curând în pelerinaje gratuite la Moscova. Doar pentru a-i influența pe enoriașii lor de viitoarele alegeri. Sigur, au primit și un card MIR. Cu nu puțini bani.”, Gheorghiță Ciocioi
„Știm că pe unii i-a pus Dumnezeu slujitori ai Săi. Doar că ei uită de aceasta adeseori și fac nu puține servicii Cezarului. Chiar unui Cezar care ne vrea stins neamul.”, Gheorghiță Ciocioi
„Odată cu alegerea noului patriarh de la Sofia, „frontul ecleziastic” rus pare a se consolida în Balcani.”, Gheorghiță Ciocioi
„Bisericile din Bulgaria, Serbia, Macedonia, Albania sunt tot mai aproape de Rusia, împărtășind viziunile geopolitice ale acesteia.”, Gheorghiță Ciocioi
„Românii tot speră într-un Mesia politic. Nu există. Împărăția lumească nu-i totuna cu cea cerească....”, Gheorghiță Ciocioi
