Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Veștile cumplite care descriau piramide de căpățâni retezate, lăsate la discreția corbilor și a câinilor flămânzi, îngroziseră și puseseră în gardă curțile marilor regate europene cu mult timp înainte să se afle pe Sena sau pe Tamisa rezultatul încleștării de la Ankara dintre Baiazid I, zis Iildirim („Fulgerul”) și Timur (Omul de fier), zis și Lenk („Cel Schiop”). Imediat însă cum s-a confirmat zvonul că sultanul care umilise floarea cavalerilor Europei la Nicopole a fost îngenuncheat și azvârlit într-o lectică închisă cu gratii din fier de către urmașul lui Ginghis-Han, capetele încoronate ale curților occidentale s-au grăbit să-i trimită neîmblânzitului Timur felicitări, mai ales că noua căpetenie care înspăimântase Asia, acționând ca o contrapondere la forța otomanilor, nu părea interesată de înaintarea spre Bătrânul Continent.
Diplomați la Samarkand
Carol al VI-lea al Franței i se adresa „victoriosului prinț Timur Beg” în termeni cel puțin politicoși: „Nu este contrar legii, nici credinței, nici dreptății că putem considera utilă curtoazia unei legături de bunăvoință și de prietenie reciprocă între regi și seniori, chiar și de credințe și limbi diferite, mai ales dacă, grație acesteia, supușii lor s-au bucurat de pace și de siguranță”. Henric al III-lea, rege al Castiliei între 1390 și 1406 (Spania era încă în mâna arabilor), s-a dovedit mai întreprinzător decât principele vechilor gali. El nu numai că i-a răspuns lui Timur Lenk la scrisoare, ci a trimis și o delegație oficială la Samarkand, în capitala celui mai temut războinic al timpului.
Un raport castilian
„Pe perioada acestei misiuni diplomatice, unul dintre plenipotențiarii castilieni a alcătuit un caiet de însemnări, deopotrivă viu și instructiv. Relation du voyage de l’ambasade de Castille à la cour de Timour Beg constituie unul dintre cele mai prețioase documente de care dispunem astăzi în legătură cu organizarea și viața cotidiană într-un imperiu ivit de doar câteva decenii pe harta lumii. Redactat de Ruy Gonzáles de Clavijo, acest lung raport prezintă amănunțit călătoria întreprinsă de ambasada spaniolă între 1403 și 1406”, notează Arnaud Blin, specialist în istoria conflictelor militare, în lucrarea sa „Timur Lenk”, tălmăcită la noi de profesorul Mihai Manea (Corint, 2013). Dar să revenim la scrisorile timuride, punctul din care am descins în această aventură istorică.
Arhiepiscopul de Sultania
Timur Lenk a trimis către curtea Franței, imediat după bătălia de la Ankara și înainte de a-i îngenunchea (și) pe cavalerii de Rodos, un călugăr dominican de origine italiană. Călugărul Jean a sosit la Paris în mai 1403 (apoi a călătorit, cu alte răvașe timuride, în Anglia și la curțile orașelor-state Genova și Veneția, care întrețineau raporturi secrete cu Timur Lenk). „S-a prezentat în fața lui Carol al VI-lea, rege al Franței (1380-1422), în calitate de arhiepiscop de Sultania, în Iran (ceea ce și era), sub numele de Jean al III-lea, cu scrisori în limba persană din partea lui Timur Lenk și a șahului Miran. După ce a confirmat victoria cuceritorului, arhiepiscopul s-a implicat în dezvoltarea relațiilor comerciale dintre Franța și Transoxiana”, reține Arnaud Blin în studiul citat anterior.
Propunere de negoț
Dar ce conțineau aceste răvașe pentru care călugărul Jean petrecuse aproape un an pe drumurile nesigure dintre Orient și Occident? Răspunsul vine tot de la istoricul Arnaud Blin: „În scurta sa scrisoare adresată lui Carol al VI-lea, Timur Lenk l-a prezentat pe trimisul său, a menționat înfrângerea dușmanului comun, Baiazid, și, surprinzător, a susținut importanța comerțului internațional”. Concret, scrisorile lui Timur Lenk - păstrate astăzi la Arhivele Naționale ale Franței (traduse în limba latină de Silvestre de Sacy și în franceză de Michel Mollat de Jourdin) - aveau, în linii mari, următorul conținut: „Fratele Jean, arhiepiscop de Sultania, a fost trimis să vă explice cum s-au petrecut lucrurile la Angora (Ankara) (…) Este și mai important ca negustorii voștri să fie trimiși în regiunile noastre, iar noi ne angajăm să-i tratăm cu onoare și respect. Ba chiar și negustorii noștri să meargă în regiunile voastre și să fie primiți cu onoare și respect. Ca nimeni să nu-i atace sau să-i supună la taxe în plus, căci datorită negustorilor lumea prosperă”.
Planuri (deșarte) de succesiune
Este interesant de urmărit în aceste scrisori - apreciază istoricul Arnaud Blin - importanța pe care Timur Lenk o acordă comerțului și liberului schimb. În concepția acestui războinic nomad, dorința de hegemonie includea și o dimensiune economică, intenția sa fiind de a extinde drumurile comerciale tocmai pentru a permite înflorirea propriului imperiu. Avea viziune acest bărbat, ginere al lui Ginghis-Han, care visa să transforme Samarkandul într-un simbol al vestitului drum al mătăsii prin deschiderea relațiilor economice.
Dușman comun, interes comun
Timur percepea Europa nu ca pe un adversar, ci ca pe o extraordinară piață de desfacere pentru mărfurile Asiei. Conștient că se află la apusul vieții (la doar doi ani de la sosirea scrisorilor timuride la curțile occidentale, își găsea sfârșitul), Timur Lenk, șiret, a încercat să-și protejeze urmașul, șahul Miran, introducându-l și pe el în raportul de curtoazie cu puterile Europei. În acest sens, Timur a mai alcătuit un set de scrisori pe care l-a atribuit șahului Miran. Despre ce povesteau acestea? Vom spicui din răvașul remis de șahul Miran regelui Carol al VI-lea al Franței: „Puterea noastră, care este deja foarte mare, s-a îndreptat contra dușmanului nostru comun. Am luptat cu el, l-am distrus și încă facem acest lucru, precum știți. Mulțumim lui Allah și dorim ca prietenia noastră să se lege”.
Banul n-are „culoare” religioasă
După alte câteva piruete protocolare adresate propriului părinte, lui Timur adică, mesajul șahului ajunge în punctul de interes: „Cât despre negustori, vrem ca ei să vină la noi în siguranță, la fel ca acum, și ca ai voștri la noi să se simtă la fel. În sfârșit, deși între noi există diferențe de credință, vrem să păstrăm prietenia în beneficiul tuturor și, în special, al negustorilor” (traducere contemporană din persană - M.D.J. Mahdoub, D. Boganovic, L. Kehrem, în La Route de Samarkand).
Mărețului și victoriosului prinț Timur Beg...
Răspunsurile formulate de regele Franței, în limba latină, aveau să valideze atât propunerile lui Timur Lenk, cât și pe cele ale moștenitorului Miran. Dar să reproducem (și) o parte a conținutului scrisorilor lui Carol al VI-lea. Merită, măcar pentru savoarea adresării, specifice acelui Ev Mediu târziu: „Carol, prin grația lui Dumnezeu, rege al Franței, mărețului și victoriosului prinț Timur Beg, salutări și pace. (…) Să știți că aceste scrisori ne-au produs o satisfacție deloc mică, deoarece place înălțimii voastre că negustorii noștri și alți creștini pot face comerț cu supușii voștri, realiza și conduce schimburile fără piedici de ambele părți și că au acces deplin pe pământurile voastre și în locurile supuse autorității voastre, după cum ne spuneți, așa cum a fost și în perioada bunilor noștri predecesori. În schimb, noi vă răspundem, de asemenea, cu bună inimă și cu aceeași dorință ca, prin reciprocitate, ai voștri să vină să facă comerț pe pământurile și în posesiunile noastre, precum ai noștri la voi”.
Pedeapsă pentru fiul lui Osman
Cu totul altul - remarcă istoricul Arnaud Blin - este caracterul corespondenței dintre Timur Lenk și regele Castiliei, Henric al III-lea. „Aici nu mai este vorba de comerț!”. Timur Lenk face, în schimb, o prezentare a motivelor pentru care l-a atacat pe Baiazid, asigurându-l pe Henric al III-lea că lupta sa a avut un caracter strict defensiv. Aceste explicații nu-l împiedică însă ca, la final, să lanseze și un avertisment discret. Dar să dăm curs mesajului lui Timur, ajuns la Castilia în 1403 (îl reproducem în traducerea, din spaniolă, a lui L. Kehren, La route de Samarkand): „Vă aduc la cunoștință că fiul lui Osman, depășindu-și drepturile prin provocarea de incidente și lansarea de ordine violente, pentru a semăna confuzia și pentru a agresa prinții și seniorii, a ignorat avertismentele pe care i le-am adresat și nu a arătat nicio frică. Atunci noi am făcut să avanseze stindardele noastre împotriva lui, în numele celui Atotputernic. Am mărșăluit cu armatele noastre către pământurile regilor creștini, pentru a-l alunga, am eliberat multe orașe și castele de creștini și am încredințat zbaterea noastră unei bătălii”.
În bătaia vântului
Altfel spus, dacă principii creștini n-au fost în stare, el, Timur Lenk, s-a învrednicit să-l pună la punct pe Baiazid. Scrisoarea este, totodată, și un avertisment fluturat pe sub nasul regilor occidentali, fie doar și prin menționarea pe larg atât a puterii armatelor timuride, cât și a hotărârii conducătorului lor de a stinge orice tulburare provocată pe teritoriul imperiului său. Glasul documentelor se stinge aici. Peste doar doi ani, Timur Lenk avea să se stingă și el din viață, la 69 de ani, iar vastele sale cuceriri să se împrăștie în vânturile schimbătoare ale Asiei.
Războinicul cu păr roșu
Analiza osemintelor lui Timur Lenk a confirmat cronicile istorice: acesta a suferit de un dublu handicap, la piciorul și la mâna dreaptă, ca urmare a unei răni provocate într-o luptă din tinerețe. Timur Lenk avea 1,7 metri înălțime și, surprinzător, părul roșu.
Timur Lenk îi considera pe regii occidentali slabi războinici, nedemni pentru o confruntare, mai ales după înfrângerea acestora de către Baiazid la Nicopole. Asta nu l-a împiedicat însă pe Timur să vadă în Europa o vastă piață de desfacere pentru mărfurile Samarkandului
Ruy Gonzáles de Clavijo a vizitat Samarkandul între 1403 și 1406, descriindu-l pe Timur Lenk astfel: „Avea un aer obosit, iar pleoapele grele îi cădeau peste ochi”
„Personalitatea complexă și multidimensională a lui Timur Lenk este dominată de două trăsături: ambiția și dragostea pentru război”, Arnaud Blin, istoric
1,7 metri înălțime avea Timur Lenk
