Prezența românească, având tema „Istorii din Europa Centrală. Oameni și locuri”, este organizată de Institutul Cultural Român de la Varșovia și Asociația Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.
Premierele literare, expoziția și documentarele propuse de ICR Varșovia vor evoca povești trăite, aflate la intersecția dintre „istoria mare” și destinele individuale. În centrul mai multor evenimente din cadrul Târgului Cărților Bune de la Wrocław se vor afla Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, și Banatul, o regiune care a cunoscut valuri succesive de colonizare, migrație și boom economic, și al cărei model de conviețuire interetnică este un exemplu pentru această parte a Europei.
Programul literar românesc îi va aduce aproape de publicul polonez pe scriitorii Oleg Serebrian și Tatiana Niculescu, care participă în această perioadă la o serie de întâlniri literare în Polonia, cu sprijinul ICR Varșovia. Apărut la editura Amaltea, în traducerea Radosławei Janowska-Lascar, volumul Pe contrasens de Oleg Serebrian, una dintre cele mai puternice voci literare din Republica Moldova, va fi prezentat sâmbătă, 2 decembrie, în cadrul Târgului Cărților Bune din Wrocław, în prezența autorului și a traducătoarei. Romanul, care combină trăsăturile narațiunii istorice, sociale și psihologice, dezvăluie nu doar stările emoționale ale personajului principal, baronul Alex von Randa, ci și destinul Europei Est-Centrale, de la idilica Odesa sfârșitului de secol XIX la lagărul de concentrare nazist de la Sachsenhausen.
Scriitoarea Tatiana Niculescu va prezenta în cadrul Târgului Cărților Bune din Wrocław ediția în polonă a cărții sale Mistica rugăciunii şi a revolverului. Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu, publicată de Editura Universitas, în traducerea lui Kazimierz Jurczak. Evenimentul va avea loc duminică, 3 decembrie, în prezența traducătorului; cei doi vor discuta despre contextul local și european care a favorizat apariția mișcării de extremă dreaptă.
Patrimoniul natural al României va fi evocat de Ewa Chwałko, autoarea cărții Łuk Karpat. 84 dni samotnej wędrówki [Arcul Carpatic. 84 de zile de drumeție în singurătate], care va dialoga cu cititorii nu numai despre aventura ei solitară în munți, ci și despre traseului Via Transilvanica, cu care s-a intersectat în aventura ei românească. Evenimentul este programat vineri, 1 decembrie, în Sala Albastră din cadrul târgului de carte.
Jurnalista Agnieszka Kołodynska-Walków, autoarea cărții Przy rumuńskim stole. Historie prosto z kuchni [La masa românească. Povești din bucătărie], va povesti publicului prezent la târg duminică, 3 decembrie, aventura căutării propriilor rădăcini, care a condus-o în Moldova și România, de unde a revenit cu istorii trăite și cu 40 dintre cele mai gustoase rețete românești.
Pe durata desfășurării târgului de carte, publicul va putea viziona expoziția de bandă desenată „Tur Banat”, semnată de artista timișoreană Sorina Vazelina, în spațiul dedicat proiectelor expoziționale din cadrul târgului. Cele 32 de planșe ale expoziției vor conduce publicul într-o călătorie prin istoria, legendele, locurile și personalitățile celebre ale Banatului. Proiectul inițial a fost dezvoltat în cadrul programului „Cămine în mișcare“, o inițiativă a Asociației Prin Banat inclusă în programul cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.
Banatul Montan va fi prezentat publicului polonez prin documentarul Oamenii drumului: Terra Banatica (r. Mircea Gherase), difuzat în zilele de 1 și 2 decembrie, în Sala Albastră. Filmul urmărește eforturile echipei Tășuleasa Social de a amenaja fragmentul din Caraș-Severin a traseului Via Transilvanica.
Gabriel Kohn, germanist la Universitatea de Vest din Timișoara, fost diplomat la Viena și Budapesta și bun cunoscător al Timișoarei și al legăturilor aller-retour cu Europa Centrală, va deschide ușile mai multor case emblematice din Timișoara pentru a încerca să afle de ce Timișoara nu renunță, dincolo de crize reale, la valorile pluralității etnice și religioase. Prezentarea „Un Babel fericit? Despre Timișoara multiculturală” va avea loc în data de 2 decembrie.
Cu proiecții sâmbătă și duminică, pe 2 și 3 decembrie, două documentare vor evoca istoria Banatului și a legăturilor sale cu Europa Centrală prin prisma cafelei. Parte dintr-o serie mai amplă, intitulată „Harta secretă a Timișoarei: oameni și locuri”, după un concept al scriitoarei Adriana Babeți, cele două episoade – Cafeină pe Bega și Timpuri noi. O mică revoluţie – vor face o scurtă incursiune în istoria Timișoarei, a personalității lui Francesco Illy, inventatorul espresorului modern, al culturii cafelei și al cafenelelor în orașul de pe Bega.
Standul românesc va fi personalizat cu o grafică atrăgătoare, oferind publicului vizitator posibilitatea de a achiziționa cele mai recente traduceri în limba polonă, publicate cu sprijinul programelor Translation and Publication Support și Publishing Romania – derulate de Centrul Național al Cărții din cadrul ICR –, precum și publicații apărute în Polonia în ultimii ani. De asemenea, vor fi distribuite broșuri cu cele mai noi traduceri din literatura română publicate în Polonia, materiale informative despre programul Capitalei Europene a Culturii, dar și de promovare a Timișoarei și Banatului ca destinații turistice.
Prezența românească la Târgul Cărților Bune de la Wrocław este organizată sub patronajul Ambasadei României în Republica Polonă și se desfășoară în cadrul programului cultural prioritar Comunicarea Programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, finanțat de Ministerul Culturii.