Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Muzicalitatea și profunzimea versurilor supraviețuitoare ignoranței Evului Mediu timpuriu, când în numele religiei au fost vandalizate mii, zeci de mii de opere de artă antice, fie ele scrieri, statui, sculpturi sau arii melodice, au plasat-o pe autoarea acestora, pe legendara Sappho, în atenția celor mai cultivați poeți și cărturari ai omenirii. Toată floarea culturii altoite pe civilizația greco-romană s-a înfășurat la un moment dat pe mitul extravagantei Sappho. S-au creat alte și alte povești, romane, piese de teatru, niciuna la fel, toate cu același miez. Dar cine a fost, concret, această femeie născută cu mai bine de șase secole înainte de încolțirea creștinismului?
O zvârlugă cu ten închis la culoare
Informațiile sunt destul de sărace, vagi, contradictorii. Și totuși, în ciuda acestor neajunsuri, un portret poate fi schițat. Se pare că Sappho se trăgea dintr-o familie aristocrată din Lesbos, o insulă grecească din Marea Egee, aflată la o aruncătură de băț de Turcia de astăzi. Ea ar fi avut doi frați, Larichus și Charaxus. Existența ultimului e atestată documentar de un poem, opera celebrei sale surori, care a răzbătut peste veacuri până la noi. Poeta a trăi cel mai probabil la Mytilene, unul dintre cele mai importante orașe ale insulei. Se spune că Sappho era scundă și avea un ten închis la culoare. Mai mult, din mărturiile păstrate ale prietenului ei Alceu, aceasta ar fi avut un păr care bătea în violet și un permanent zâmbet, curat, pe buze.
În cercurile înaltei aristocrații
„Tradiția - aminteau Simon Sebag Montefiore, Martyn Frampton, Dan Jones și Claudia Renton, autorii studiului istoric „Titani ai istoriei...” (Editura Litera, 2019) - ne amintește că Sappho s-ar fi căsătorit cu un bărbat bogat, pe nume Keryklas, care provenea din insula Andros. Dacă acest lucru e adevărat - mai speculau cercetătorii -, atunci cunoscutul poem al lui Sappho care vorbește despre o tânără pe nume Cleis se referă la fiica ei”. Că avea sau nu avea o situație financiară bună nu se poate stabili cu siguranță. Cert e că poeziile răsfățatei Sappho descriu copleșitoare ceremonii și festivaluri, vorbesc despre sofisticate doamne de curte și evenimente sociale privite de la înălțimea femeii fără grija zilei de mâine, dovadă că Sappho a dus, cel mai probabil, o viață privilegiată în cercurile înaltei aristocrații din Lesbos.
Sinucidere din dragoste?
În jurul anului 600, destinul poetei s-a răsucit însă dureros, istorioarele țesute de-a lungul anilor dând cuvânt despre exilarea familiei la Siracuza, în Sicilia, din cauza unor tulburări politice. Unele dintre acestea povestesc chiar despre o tentativă de sinucidere din cauza unui eșec în amor: Sappho s-ar fi aruncat de pe o stâncă pentru că n-ar fi putut rămâne împreună cu Phaon, un june marinar. De remarcat că Sappho conducea în Lesbos - conform cercetării întreprinse de istoricii citați mai sus - un „thiasos”, un cenaclu, un grup, o comunitate de femei care se întâlneau sub supravegherea ei. Țelul acestui cerc artistic - dacă-l putem numi așa - era limpede: fetele veneau aici să deprindă abilitățile sociale, religioase și casnice menite să le asigure o existență satisfăcătoare, inclusiv cunoștințele necesare în cazul unei „evadări” de pe insula Lesbos.
Inițiere la cenaclu
Trebuie adăugat însă că zeitatea călăuzitoare a acestui thiasos era Afrodita, zeița greacă a iubirii, a dorințelor sexuale și a frumuseții. Ce implica acest amănunt? Opinia specialiștilor e fermă: „În mod sigur alegerea Afroditei era legată de scopul căsătoriei, însă între membrele grupului existau și legături homoerotice pasionale, legături care oglindeau, firesc, raporturile sexuale dintre bărbații societăților din Sparta sau Atena acelor vremuri”. Ușor de acceptat ideea, dacă ne gândim că în Antichitate nu erau condamnate deloc relațiile între persoanele de același sex. „Mă îndoiesc că atmosfera în cenaclul lui Sappho era una de depravare sexuală - mai aprecia istoricul Simon Sebag Montefiore -, însă homosexualitatea era, fără îndoială, acceptată ca făcând parte din inițiere și ca legătură în cadrul thiasos-ului. Acest aspect, alături de poezia ei de o mare încărcătură erotică, a transformat-o pe Sappho într-un simbol și o eroină a homosexualității feminine, a iubirii safice sau a lesbianismului”.
Material secundar, în continuare
A cântat tainele amorului (de la A la Z)
Sappho a creat o operă imensă ca dimensiuni. S-a îndepărtat de tradiția epică masculină a povestirilor despre zei și mari eroi și a dezvoltat, în schimb, un stil liric mai intim, în care explorarea propriilor sentimente era de maximă importanță - sintetizau istoricii britanici în lucrarea citată anterior. Mai mult, poemele lui Sappho, scrise în dialectul ei natal (eolian) - mai apreciau aceștia -, erau făcute să fie cântate, de regulă pe mai multe voci, și acompaniate de instrumente. Poeta din Lesbos a creat poeme erotice pentru și despre iubitele ei, dar a explorat, de asemenea, toate aspectele amorului, atât masculine, cât și feminine, inclusiv toate emoțiile care însoțesc iubirea, de la ură și gelozie până la pofta frenetică și pasiunea devastatoare.
A zecea muză
Versurile următoare stau mărturie: „Trupul mi-e mistuit de-un dulce foc,/Ochii mi se încețoșează,/Doar vuietul vântului l-aud,/Totul e-ntunecat”. În secolul al III-lea î.Hr., la multă vreme după moartea poetei, versurile i-au fost adunate în nouă volume, Sappho fiind extrem de apreciată pe durata întregii perioade clasice. „Se spune că Platon a considerat-o a zecea muză. La cinci secole după moartea ei, poetul erotic roman Catullus a folosit marele poem al lui Sappho - «Mie-mi pare-a fi un zeu» - ca model pentru propria operă”, mai specificau istoricul Montefiore și colegii lui.
Cum a devenit celebră
„Nu datorită atitudinii ei în ce privește homosexualitatea, fie că era vorba de bărbați sau de femei, și-a căpătat insula Lesbos un loc de excepție în Grecia antică. Probabil nici măcar datorită faptului că în Lesbos femeile și tinerele fete puteau să se reunească într-un cadru social, la fel ca bărbații”, opina reputatul istoric Roderick Beaton în studiul „Grecii. O istorie globală” (Editura Trei, 2023). Și-atunci? „Extraordinar a fost faptul că poeziile compuse și recitate de Sappho au ajuns să fie scrise, și astfel poeta și-a clădit reputația literară, ajungând din acel moment să se facă remarcată mult în afara cercului ei de cititori”, opina profesorul Roderick Beaton.
De unde până unde „liric”?
Poemele perioadei antice, multe dintre ele păstrate pe papirusuri descoperite în deșertul egiptean (clima extrem de uscată a permis conservarea acestora), erau scrise de o asemenea manieră încât puteau fi citite/(re)citate acompaniate de un instrument muzical. „Acesta este și motivul pentru care atât poemele, cât și compozitorii lor au ajuns să fie cunoscute/cunoscuți drept „lirice”/„lirici”, căci erau citite pe fundalul cântecului unei lire”, mai menționa istoricul britanic Roderick Beaton.
Arsă de Papa Grigore
Sappho a fost atât de apreciată în perioada clasică a Antichității, încât chipul ei era reprodus pe monede, vase, podoabe, arme etc. Versurile sale erau învățate pe de rost și recitate la banchete, festivaluri, jocuri (olimpice). Gloria poetei de pe insula Lesbos s-a stins însă în epoca creștinătății, Papa Grigore dispunând în 1073 arderea fragmentelor de operă rămase de pe urma năbădăioasei Sappho.
„Mă îndoiesc că atmosfera în cenaclul lui Sappho era una de depravare sexuală, însă homosexualitatea era, fără îndoială, acceptată ca făcând parte din inițiere și ca legătură în cadrul thiasos-ului”, Simon Sebag Montefiore, istoric
„Acest aspect, alături de poezia ei de o mare încărcătură erotică, a transformat-o pe Sappho într-un simbol și o eroină a homosexualității feminine, a iubirii safice sau a lesbianismului”, Simon Sebag Montefiore, istoric
Se spune că Sappho era scundă și avea un ten închis la culoare. Din mărturiile păstrate ale prietenului ei Alceu, aceasta ar fi avut un păr care bătea în violet și un permanent zâmbet pe buze
